Martie marchează Luna Istoriei Femeilor, un prilej pentru a sărbători progresul în egalitatea de gen, dar și pentru a înfrunta nedreptățile persistente care încă mai există. În timp ce femeile au luptat și au avut câștiguri istorice legale, sociale și economice, violența domestică încă mai continuă să prospere în umbră, o criză globală care sfidează granițele, culturile și nivelurile de venituri. În 2025, ne aflăm într-un punct în care trebuie să găsim voința de a o elimina definitiv.
Din SUA până în India, din Franța până în Brazilia, societățile se luptă să traducă protecția legală în siguranță reală pentru victime. Legi împotriva violenței bazate pe gen există în multe țări, dar aplicarea este slabă, stigmatizarea socială descurajează victimele să vorbească, iar dependența economică le prinde în cercul vicios al abuzurilor. Persistența violenței domestice relevă eșecuri sistemice profunde care transcend geografia și modelele de guvernare.
Armenia servește drept studiu de caz izbitor pentru acest fenomen global – cu recunoașterea clară a provocării, circumstanțe specifice care aprofundează criza și eforturi mediocre de a aborda problema până acum.
Țara a făcut progrese legale și culturale semnificative către egalitatea de gen. Cu toate acestea, notează Lara Aharonian, fondatoarea Centrului de Resurse pentru Femei din Armenia, în ciuda adoptării în 2017 a legii împotriva violenței domestice, aplicarea acesteia rămâne insuficientă. „Avem doar două adăposturi pentru toată țara”, spune ea, subliniind o lipsă groaznică de resurse pentru supraviețuitori. Dincolo de legislație, structurile economice și sociale trebuie să evolueze pentru a oferi o adevărată protecție și reabilitare victimelor.
Amploarea violenței domestice în Armenia este alarmantă. Numai în 2018, au fost înregistrate oficial 707 cazuri de violență în familie, inclusiv 673 de cazuri de violență fizică, 33 de cazuri de violență psihologică și un caz de violență economică.În peste 440 dintre aceste cazuri au fost implicați soți care își abuzau soțiile, dar mai mult de jumătate din toate cazurile penale (297 din 519) au fost închise fără soluționare, dezvăluind eșecul forțelor de ordine și ale sistemului judiciar. Aceste cifre, în plus, nu fac decât să zgârie suprafața, deoarece multe victime rămân tăcute din cauza fricii de stigmatizare socială, a neîncrederii în autorități și a dependenței economice de agresorii lor.
În ciuda progreselor legale, răspunsul instituțional al Armeniei este încă insuficient. Poliția a emis 435 de ordine de avertizare și 132 de ordine de intervenție de urgență (EIO) în cazurile de violență domestică, dar fără o continuare hotărâtă, aceste intervenții nu reușesc adesea să protejeze victimele. După cum subliniază Ani Jilozian, directorul de dezvoltare al Centrului de sprijin pentru femei, „Procesele pot dura ani de zile, iar victimele deseori renunță pentru că nu văd nicio ieșire”. Prejudecățile profund înrădăcinate și procesele lente ale sistemului judiciar descurajează femeile să caute dreptate.
Controlul financiar rămâne un instrument puternic pentru abuzatorii din întreaga lume. În Armenia, ratele ridicate ale șomajului și migrația forței de muncă masculine le lasă pe multe femei dependente din punct de vedere economic de soți, fiindu-le aproape imposibil să părăsească relațiile abuzive. Modele similare se regăsesc în Statele Unite, unde abuzul financiar este prezent în 99% din cazurile de violență domestică, și în țările în curs de dezvoltare, unde femeile nu au adesea acces la servicii bancare, drepturi de proprietate și locuri de muncă stabile.
Winnet Vanadzor – un ONG de dezvoltare pentru femei și tineri condus de Hripsimé Mirzoian și Arevik Ieghiazarian – a abordat această criză prin programe de abilitare economică. O poveste de succes notabilă implică o femeie dintr-un sat care, cu sprijinul organizației, a reușit să-și deschidă propriul salon de coafură după ce anterior era nevoită să lucreze în casele clienților. „Comunitatea a recunoscut valoarea muncii ei și chiar a oferit un spațiu central pentru salonul ei”, explică Mirzoian. Această transformare depășește independența financiară – pune în discuție percepțiile societății cu privire la rolul femeilor în dezvoltarea economică.
Între timp, războiul din Nagorno-Karabah din 2020 a lăsat cicatrici adânci asupra societății armene, nu numai în ceea ce privește distrugerea fizică, ci și sub forma creșterii violenței domestice, reflectând faptul că războiul exacerbează condițiile care alimentează abuzul: instabilitate economică, tulburare de stres post-traumatic (PTSD) la combatanții care revin și familiile strămutate. Este un model care se repetă în zonele de conflict: în Ucraina, Siria și în Balcanii postbelici, abuzurile domestice cresc pe măsură ce bărbații se luptă cu PTSD, devastarea economică crește dependența femeilor, iar femeile strămutate devin și mai vulnerabile la exploatare și violență. Cu toate acestea, eforturile de reconstrucție de după război includ rareori protecție pentru supraviețuitori, concentrându-se în schimb pe infrastructura fizică, lăsând structura socială nereparată.
Violența domestică este adesea discutată în contextul femeilor heterosexuale, cisgen, dar alte grupuri vulnerabile se confruntă cu bariere și mai mari în calea justiției. Femeile cu dizabilități, persoanele LGBTQ+ și lucrătorii sexuali sunt printre cele mai invizibile victime ale abuzurilor din Armenia. Centrul de Apărare a Drepturilor Agate, fondat de Zaruhi Batoian, este una din puținele voci care pledează pentru femeile cu dizabilități, care suferă adesea de abuz fizic, psihologic și economic din partea îngrijitorilor sau a membrilor familiei. Supraviețuitorii LGBTQ+, între timp, se confruntă cu doze suplimentare de respingere din partea familiei, hărțuirea poliției și crime motivate de ură, au parte de puțină protecție juridică sau chiar deloc. Uciderea unei femei trans anul trecut, urmată de apatie publică și inacțiune a forțelor de ordine, a fost un exemplu înfiorător că unele victime sunt considerate nedemne de dreptate.
Conștientizarea violenței domestice este în creștere, dar schimbarea rămâne fragilă. Școlile joacă un rol crucial în modelarea atitudinilor față de rolurile de gen, dar mulți profesori încă susțin stereotipurile dăunătoare, iar sistemul judiciar rămâne afectat de părtiniri de gen. Aharonian observă, de asemenea, că serialele și filmele TV normalizează încă violența și subliniază necesitatea unei abordări integrate, inclusiv campanii de educație publică, programe școlare și formare specializată pentru forțele de ordine și judecători. Fără eforturi susținute în mai multe sectoare, lupta împotriva violenței domestice riscă să își piardă din avânt.
Tehnologia începe să joace un rol în lupta împotriva violenței domestice în Armenia. O inovație promițătoare este SAFE YOU, o aplicație care permite femeilor să caute ajutor discret în cazuri de abuz. Prin partajarea locației GPS în timp real, aplicația le conectează cu serviciile de urgență și oferă acces direct la resurse juridice și psihologice. În plus, Armenia urmează să implementeze brățări electronice pentru a urmări abuzatorii, o măsură de mult așteptată, care vizează prevenirea recidivelor. Cu toate acestea, soluțiile tehnice în sine nu vor fi suficiente, voința politică, finanțarea și reforma legală trebuie să le însoțească.
Diaspora armeană s-a adunat istoric în jurul problemelor de recunoaștere a genocidului armean și în jurul securității naționale a țării, dar violența de gen rămâne absentă din activismul său. Dacă diaspora încearcă cu adevărat să ridice Armenia, trebuie să recunoască că progresul național este imposibil fără justiția de gen.
Luna istoriei femeilor ar trebui să fie un îndemn la acțiune – nu doar un timp pentru reflecție. Violența în familie nu este doar o problemă a femeilor; este o criză socială care necesită un răspuns colectiv. Sunt acțiuni specifice care ar trebui implementate. Instituțiile pentru femei din întreaga lume ar trebui să-și unească eforturile și, într-adevăr, să viziteze Armenia și să sprijine activiștii și organizațiile locale. Și cea de-a 68-a Comisie anuală a ONU pentru Statutul Femeii (CSW68), care va avea loc în perioada 11-22 martie la New York, ar trebui să abordeze în mod specific problema țărilor care au stabilit cadre, dar sunt lente în implementare.
Soluțiile sunt clare: guvernele trebuie să treacă dincolo de legislația simbolică și să se angajeze în aplicarea reală. Emanciparea economică trebuie să fie recunoscută ca un pilon- cheie al protecției supraviețuitorilor. Bărbații trebuie să facă un pas înainte ca participanți activi la desființarea violenței bazate pe gen. Și diaspora trebuie să-și folosească influența pentru a acorda prioritate drepturilor de gen ca o chestiune de dezvoltare națională.
Armenia are o oportunitate incredibilă de a fi lider mondial în abordarea violenței sexuale și a abuzului domestic. Întrebarea nu este dacă aceste schimbări sunt posibile. Întrebarea este dacă noi, ca societate globală, avem voința colectivă de a le face să se întâmple.
Layla Khamlichi Riou este o jurnalistă franceză care lucrează la Erevan, Armenia, și colaborează cu „Le Courrier d’Erevan”.
