Nicuşor Dan: Am fost profund întristat să aflu despre incendiile devastatoare care au cuprins provincia Almería / România îşi exprimă solidaritatea cu Spania

Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că a fost profund întristat să aflu despre incendiile devastatoare care au cuprins provincia Almería din Spania, el transmiţând că România îşi exprimă solidaritatea cu Spania şi cu poporul spaniol în aceste momente dureroase. Şeful statului mai arată că solidaritatea României se extinde, de asemenea, către populaţia din sudul Franţei, Portugalia şi Grecia, care s-a confruntat, la rândul său, cu incendii de pădure devastatoare şi evacuări în masă în ultimele zile, relatează News.ro.

”Am fost profund întristat să aflu despre incendiile devastatoare care au cuprins provincia Almería din Spania, provocând numeroase victime şi lăsând multe comunităţi în doliu. Gândurile mele se îndreaptă către familiile care şi-au pierdut persoanele dragi, precum şi către pompierii şi serviciile de urgenţă care lucrează fără încetare pentru a stinge incendiile”, scrie preşedintele Nicuşor Dan într-o postare pe platforma X.

Şeful statului arată că ”România îşi exprimă solidaritatea cu Spania şi cu poporul spaniol în aceste momente dureroase”.

”Solidaritatea României se extinde, de asemenea, către populaţia din sudul Franţei, Portugalia şi Grecia, care s-a confruntat, la rândul său, cu incendii de pădure devastatoare şi evacuări în masă în ultimele zile. În aceste momente dificile, România îşi reafirmă disponibilitatea de a fi alături şi de a-şi ajuta partenerii europeni în faţa provocărilor tot mai mari generate de schimbările climatice, canicula extremă şi incendiile de pădure”, afirmă preşedintele Nicuşor Dan în mesaj.

Douăsprezece persoane au murit într-un incendiu de vegetaţie izbucnit în provincia Almería, în sudul Spaniei, în timp ce aproximativ 150 de pompieri luptau cu flăcările declanşate pe fondul temperaturilor foarte ridicate, conform The Guardian.

 

Cum va fi vremea în următoarea perioadă