PSD solicită, vineri, tuturor partidelor politice să înceteze blocajul în formarea unui nou guvern, arătând că în acest moment, România este în imposibilitatea de a-şi aproba cadrul legal necesar pentru accesarea banilor europeni din SAFE şi singura cale pentru a permite accesul la fondurile SAFE este învestirea de urgenţă a unui guvern cu puteri depline, care să iniţieze actul normativ, transmite News.ro.
“PSD solicită tuturor partidelor politice să înceteze blocajul în formarea unui nou guvern pentru a nu compromite definitiv şansele României de a-şi consolida capacitatea de apărare prin instrumentul Security Action for Europe (SAFE). PSD atrage atenţia că, potrivit OUG 64/2007 privind datoria publică, iniţierea proiectului de lege pentru aprobarea Acordului de Împrumut SAFE, reprezintă competenţa exclusivă a Guvernului României”, transmite PSD într-un comunicat oficial.
Potrivit PSD, “parlamentarii sau grupurile parlamentare nu au nici dreptul, nici competenţa de a iniţia un astfel de proiect de lege”.
“Actul normativ poate fi elaborat doar de către Ministerul Finanţelor Publice. Însă Guvernul, fiind demis, nu are dreptul de a iniţia niciun proiect de lege. Prin urmare, în acest moment, România este în imposibilitatea de a-şi aproba cadrul legal necesar pentru accesarea banilor europeni din instrumentul SAFE”, avertizează social-democraţii.
PSD menţionează că singura cale pentru a permite accesul la fondurile SAFE este învestirea de urgenţă a unui guvern cu puteri depline, care să iniţieze actul normativ.
“Ca atare, partidele parlamentare, şi mai ales cele care se declară pro-europene, au obligaţia să renunţe la orgoliile politice şi să se angajeze în negocieri constructive pentru învestirea de urgenţă a noului guvern. Perpetuarea blocajului politic, doar pentru prezervarea poziţiilor guvernamentale, reprezintă o abordare anti-naţională şi o ameninţare deosebit de gravă la adresa securităţii României”, mai transmite PSD.












