În cea mai mare parte a secolului trecut, oamenii au avut motive întemeiate să se întrebe dacă are sens să faci copii. Milioane de tineri au murit sau au fost mutilați în tranșee, iar apoi a apărut riscul de-a fi pulverizați de bomba atomică, scrie Madeleine Kearns într-un articol din The Spectator.
🔷 Cu toate acestea, bărbații și femeile au continuat să aibă copii și după ambele războaie mondiale a existat un baby boom. Așa cum C.S. Lewis scria în 1948: „Este perfect ridicol să te plângi de faptul că oamenii de știință au adăugat încă un pericol de moarte dureroasă și prematură unei lumi care deja era plină de astfel de pericole.”
Cumva, am pierdut această perspectivă. Pe-atunci, în secolul al XX-lea, școlile îi învățau pe tineri să-și păstreze calmul și să-și vadă de viață. Acum, îi învățăm să intre în panică. O concentrare neobosită asupra provocărilor schimbărilor climatice, destinată să convingă oamenii să ia în serios mediul, a creat în schimb o cultură a disperării. Bărbații și femeile care altfel ar putea întemeia familii au devenit atât de împovărați de vinovăție și atât de îngrijorați de efectul pe care omul îl are asupra mediului, încât au devenit orbi la faptul că nu a existat niciodată un moment mai bun pentru a avea copii.
Scăderea natalității este, în cea mai mare parte, un semn al unei țări care devine mai bogată: atunci când veniturile cresc, dimensiunile familiilor tind să se micșoreze. Cu toate acestea, academicienii au început să identifice un nou motiv pentru scăderea accentuată a numărului de copii în Occident: „anxietatea climatică”. Un sondaj global publicat în Lancet luna trecută, arată că 39% dintre tineri „ezită să aibă copii” din cauza schimbărilor climatice. Un studiu al Universității din Arizona a identificat trei preocupări: consumul excesiv, suprapopularea și un viitor incert.
Ceea ce am considerat cândva ca fiind frica marginală a unui număr mic de activiști, a devenit acum o forță în demografia mondială. Într-o notă de cercetare publicată luna trecută, Morgan Stanley le-a spus clienților că „decizia de-a nu avea copii din cauza temerilor legate de schimbările climatice este în creștere și are un impact asupra ratelor de fertilitate mai mare decât orice tendință precedentă”.
Modificarea acestor rate este izbitoare. Rata fertilității în SUA este de 1,7 nașteri pe femeie, jumătate din cea din anii 1950. În Marea Britanie este 1,6, în Italia este 1,3. Articolul lui Tom Woodman mărturisește că este datoria sa morală să nu aibă copii, atât pentru a nu contribui la încălzirea globală, cât și pentru ca progeniturile sale să nu sufere pe măsură ce lumea se sfârșește.
Tragedia acestei poziții este că temerile acestei generații anxioase sunt în mare parte nefondate. Copiii născuți astăzi au o viață mai lungă și mai bună decât cei din orice altă eră. Vor fi educați mai bine cu mai puține griji pentru sănătate și vor avea o muncă mai plină de satisfacții decât ar fi putut visa generațiile anterioare. Cu doar un secol în urmă, o treime dintre copii n-ar fi ajuns la a cincea aniversare. Acum rata globală a mortalității infantile este de 4%. Părinții de astăzi petrec de două ori mai mult timp cu copiii lor decât acum 50 de ani. Calitatea aerului este mai bună acum decât a fost în orice moment din memoria vie a omenirii.
Este ușor să pierdem din vedere acest progres atunci când guvernul se concentrează asupra ororilor care ne așteaptă în viitor. Chiar în această săptămână, Agenția pentru Mediu a lansat noul său mesaj: „Adaptați-vă sau muriți”, care se află în aceeași notă apocaliptică precum abordarea Gretei Thunberg – discuții constante despre scenariile cele mai nefavorabile și solicitarea tuturor de-a da dovadă de „panică”. Obsesia pentru ziua finală poate că generează titluri de presă, dar este o energie irosită care nu face nimic pentru a rezolva problemele cu care ne-am putea confrunta din cauza schimbărilor climatice.
M-am format ca profesoară în Scoția, unde până de curând, la orele de geografie, elevii erau încurajați să examineze efectele pozitive ale schimbărilor climatice, ca exercițiu de gândire critică. Aceștia ar putea remarca, de exemplu, ultimul raport al IPCC privind schimbările climatice, care, pe lângă încălzire, a menționat și că „frecvența și intensitatea extremelor reci au scăzut”. După proteste din partea publicului și a politicienilor, acest exercițiu de gândire critică a fost eliminat din programă.
Povestea viitorului nostru este explicată de documente precum al șaselea raport de evaluare al IPCC, lansat înaintea summitului COP26 de la Glasgow de luna viitoare. Descris de către secretarul general al ONU drept un avertisment „de cod roșu” pentru umanitate, există multe lucruri de care trebuie să fim îngrijorați: foamete, secetă, boli, exoduri și sărăcie severă, pe măsură ce planeta noastră continuă să se încălzească sub influența umană. Calitatea vieții, având tendințe ascendente de zeci de ani, ar putea reveni la ceea ce era în anii 1980.
Dacă se materializează cel mai rău scenariu, milioane de oameni (majoritatea săraci) vor muri prematur. Vor fi dezastre în întreaga lume. Acest lucru poate fi descris ca o catastrofă sau o criză iminentă. Dar chiar dacă se va întâmpla, nu este – sunt de acord oamenii de știință – o amenințare existențială pentru civilizație. Este greu de găsit, chiar și în documentele IPCC, predicții ale unei lumi prea periculoase pentru a crește copii.
Pentru a menține o anumită perspectivă sănătoasă, luați în considerare cât de brutală trebuie să fi fost viața pentru majoritatea strămoșilor noștri. Înainte de secolul al XX-lea, aproape nimeni nu se aștepta să trăiască până la bătrânețe. Aproape toată lumea, până la sfârșitul copilăriei, pierduse cel puțin un frate sau un părinte. Femeile erau norocoase dacă erau educate și chiar mai norocoase dacă aveau dreptul la opinie față de persoană cu care s-au căsătorit. Milioane de oameni au fost înrobite. Și mai multe milioane au fost rase de ciume, foamete, boală și războaie. Toate acestea fără nenumăratele tehnologii și conforturi de care ne bucurăm acum. Și totuși cei care au venit înainte noastră evident n-au renunțat la viață, întrucât iată-ne, suntem aici cu toții.
Ceea ce ar amenința cu adevărat supraviețuirea speciei noastre este dacă ne-am opri din reproducere. În mod bizar, însă, unii văd în acest lucru o virtute. Când prințul Harry și Meghan au promis că se vor opri la o „rație” de doi copii – pentru a nu împovăra planeta -, au fost doar ultimii dintr-un lung șir de oameni (inclusiv Alexandria Ocasio-Cortez) care vorbește de parcă umanitatea ar fi problema și lumea viitoare va fi poate prea periculoasă pentru a o locui.
Ceea ce este ciudat la noul eco-pesimism este că cei care susțin aceste argumente nu se găsesc în Africa Subsahariană, ai cărei locuitori sunt cei mai în cauză de-a se plânge de mizerie, ci în cele mai bogate locuri din lume și-n cel mai bun moment din istorie pentru a fi viu. Dar, culmea, tocmai într-un astfel de moment cea mai mare problemă cu care se confruntă aceste societăți este rata scăzută a natalității, demografia micșorată și-o societate îmbătrânită.
Ratele globale ale fertilității scad, nu cresc. Pe măsură ce țările se îmbogățesc, femeile tind să înceapă să lucreze, iar dimensiunea familiei tinde să scadă. Populația globală urmează să atingă vârful în 2064, potrivit unui studiu recent realizat în Lancet, deci este posibil să rămână doar câteva decenii din creșterea populației. Un deficit de bebeluși mătură deja Europa, America de Nord și China, provocând probleme specifice. Partidul Comunist Chinez, după ce și-a abandonat cunoscuta politică a unui singur copil, încurajează acum femeile să aibă până la trei copii. Dar chinezii nu se grăbesc să facă asta.
Cheia pentru a naviga prin provocările asociate schimbărilor climatice constă în gândirea lucidă. În timp ce copiii noștri se pot aștepta la un viitor mai bun, putem – și ar trebui – să facem multe pentru a-i ajuta pe cei care vor fi cel mai afectați. Aceia dintre noi care trăim astăzi în prima lume, suntem cei mai norocoși oameni care au trăit vreodată – și șansele sunt ca generația următoare să fie și mai norocoasă.🟦
