Decesul iranianului Mansouri, produs „în condițiile unei precipitări” – procurori

Sursa: Twitter

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti susţin că autopsia efectuată în cazul iranianului Mansouri Gholam Reza arată că moartea acestuia a fost una violentă, cauzată de leziuni traumatice incompatibile cu viaţa, produse prin lovirea de un plan dur, posibil „în condiţiile unei precipitări”, transmite Agerpres.

Un procuror criminalist din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cercetează, împreună cu poliţiştii Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, împrejurările în care s-a produs decesul iranianului Gholam Reza Mansouri.

Pe 19 iunie, organele de cercetare penală din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri au fost sesizate cu privire la decesul unui bărbat, identificat ulterior ca fiind cetăţeanul iranian Gholam Reza Mansouri, survenit în aceeaşi zi, în jurul orei 14,30, în holul de la parterul hotelului Duke din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei remis marţi, pentru lămurirea împrejurărilor în care a survenit decesul lui Gholam Reza Mansouri, au fost efectuate mai multe activităţi: a fost efectuată cercetarea la faţa locului şi au fost ridicate mijloace materiale de probă, precum şi înscrisuri; a fost dispusă autopsia medico-legală a cadavrului, fiind obţinute concluzii preliminare conform cărora moartea a fost violentă, cauzată de leziuni traumatice incompatibile cu viaţa, produse prin lovirea de un plan dur, posibil în condiţiile unei precipitări; au fost audiaţi mai mulţi angajaţi ai hotelului; au fost ridicate unităţile de stocare de la sistemul de supraveghere video instalat în hotel, fiind solicitată şi autorizarea judecătorului pentru accesarea imaginilor stocate.

Conform unor articole din presă, Gholam Reza Mansouri este un cleric iranian, fost magistrat în ţara sa, fiind dat în urmărire internaţională de către Iran pentru fapte de corupţie.

Pe de altă parte, el este acuzat de militanţii pentru drepturile omului că a ordonat torturarea şi încarcerarea unor ziarişti independenţi din Iran.

După ce a fost depistat în România, procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti au solicitat în instanţă arestarea provizorie a lui Gholam Reza Mansouri, în vederea extrădării în Iran.

Pe 12 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de arestare, iar judecătorii au decis ca iranianul să fie plasat sub control judiciar, sub supravegherea Secţia 1 Poliţie din Capitală, el având interdicţia de a părăsi România.

Magistraţii români au fixat atunci termen pe 10 iulie, data la care Iranul trebuia să prezinte cererea de extrădare. De asemenea, a fost emisă o adresă la Oficiul Român pentru Imigrări pentru a se întocmi un raport cu privire la situaţia respectării drepturilor omului în Iran pe parcursul procedurilor penale şi cu privire la situaţia închisorilor din această ţară.

Vineri, 19 iunie, Gholam Reza Mansouri a murit după ce a căzut de la etajul şase al hotelului Duke din Capitală, unde acesta locuia, iar moartea acestuia a ridicat semne de întrebare în presa din România şi Iran.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here