Decret: Trump le interzice americanilor să investească în companii militare chineze

Preşedintele în exerciţiu al SUA Donald Trump a luat decizia joi de a le interzice americanilor să investească în companii chineze acuzate de guvernul său că susţin activităţile militare ale Beijingului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Într-un decret, Donald Trump precizează faptul că această interdicţie va intra în vigoare începând cu 11 ianuarie, cu 9 zile înainte de plecarea sa de la Casa Albă şi sosirea succesorului său Joe Biden.

Americanii care deţin acţiuni şi alte interese financiare în companiile vizate au termen până în noiembrie 2021 să le cedeze.

Acest anunţ face parte din ofensiva recentă a administraţiei Trump de a contracara puterea în creştere a Beijingului, care concurează cu Washingtonul pe scena mondială pe aproape toate planurile, de la economie la apărare, politică şi tehnologie, notează AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here