Senatorul Roxana Paţurcă şi deputaţii Adrian Todor, Cătălin Rădulescu şi Dan Ciocan au fost excluşi, marţi, din PSD pentru că au lipsit de la şedinţa de plen comun a Parlamentului în care trebuia să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură. Decizia excluderii celor patru a fost luată în şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD. De la ședință a lipsit și Carmen Dan, senator de Teleorman, care a precizat că nu a putut fi prezentă în Parlament pentru că are obligaţia de a sta în autoizolare, deoarece că este contact direct al unei persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

Aceasta nu a fost exclusă, motivând că va trimite documente care vor fi analizate de comisia de integritate.

Conducerea partidului a decis excluderea din PSD a celor patru parlamentari care au absentat luni din Parlament de la moțiunea de cenzură. Este vorba de deputații Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Dan Ciocan și de senatorul Roxana Pațurcă. Au votat doar doi lideri împotriva excluderii: Dumitru Buzatu și Ionel Arsene. Carmen Dan a scăpat de sancțiune, urmând ca situația sa să fie analizată, după ce aceasta a susținut că se află în izolare după ce mama sa a fost confirmată cu coronavirus.

Carmen Dan și Adrian Todor susțin că au fost în izolare, după ce au avut contact cu persoane infectate cu coronavirus, în timp ce deputatul Cătălin Rădulescu susține că a avut probleme de sănătate și nu a putut participa la ședința din Parlament.

Care colegi? Cei trei îmbolnăviți? Domnul Potor, domnul Rădulescu și doamna Carmen Dan. Dacă tot forțăm așa lucrurile am să propun Comitetului Politic Național excluderea celor trei. Nu e niciunul bolnav”, a declarat luni, Marcel Ciolacu.

Deputatul Dan Ciocan a fost deja exclus de organizația municipală PSD Caracal. Deputatul ar fi în conflict cu secretarul general al partidului, Paul Stănescu, de care a fost apropiat în trecut când a prins loc pe listele PSD.

*Alfred Simonis: Eşecul acestei moţiuni de cenzură nu a stat nici în domnul Rădulescu nici în ceilalţi patru parlamentari

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, l-a acuzat pe colegul său de partid și de Parlament, deputatul Cătălin Rădulescu, că a lipsit intenționat de la votul moțiunii de cenzură de luni, după ce ar fi negociat cu reprezentanții PNL.

”Domnul Rădulescu mi-a mărturisit mie că a fost contactat de către cei de la PNL să lipsească de la moţiunea de cenzură. (…) Eu v-am spus că domnul Rădulescu mi-a relatat faptul că au luat membri din Guvern legătura cu el, să lipsească. Dacă a fost convins de aceştia sau nu, trebuie să relateze domnul Rădulescu. Eşecul acestei moţiuni de cenzură nu a stat nici în domnul Rădulescu nici în ceilalţi patru parlamentari”, a afirmat Alfred Simonis, luni seară, la Digi 24, potrivit News.ro.

„Prima decizie a Consiliului Politic Naţional a fost de excludere a patru din cei cinci parlamentari care au lipsit ieri (n.r. – luni) la moţiunea de cenzură. Este vorba de domnul deputat Dan Ciocan, domnul Cătălin Rădulescu, domnul Adrian Todor şi doamna Roxana Paţurcă. Aceştia patru au fost excluşi, au fost confirmate deciziile de excludere din partid făcute de organizaţiile judeţene. Domnul Todor are o decizie a DSP pe numele de Tudor Adrian, nu Todor Adrian. Din punctul meu de vedere, ca jurist, nu avea nicio obligaţie juridică să respecte o decizie care nu îi era adresată dânsului. Ori că au greşit cei de la DSP, ori că s-a făcut această greşeală intenţionat, nu ştiu care este motivul. Colegii mei din Consiliul Politic Naţional au luat decizia de excludere a domnului Todor. Domnului Rădulescu îi place să se erijeze într-un bărbat politic. S-a speriat prea tare, din punctul meu de vedere, de o bronşită şi de aici până la a trăi pericolul de deces, pe care îl tot clamează pe televizoare, e o distanţă totuşi mare. Haideţi că nu suntem copii mici, unii dintre noi, deşi tineri, suntem totuşi maturi din punct de vedere politic şi înţelegem atunci când se întâmplă o astfel de fentă”. 

În ceea ce privește excluderea lui Carmen Dan, Simonis a declarat că documentele prezentate de aceasta sunt într-o evaluare mai amplă: „În privinţa doamnei Carmen Dan s-a luat decizia să se facă o evaluare mai amplă a situaţiei dânsei, pentru că pare că există o situaţie medicală complicată şi probabil că în zilele următoare se va lua decizia şi în privinţa ei. Dacă acele documente se confirmă e posibil să nu se întâmple excluderea, în cazul în care aceste documente nu vor confirma versiunea doamnei Carmen Dan va fi şi dânsa exclusă din partid”.

*Carmen Dan, în lacrimi la televiziune

Într-o intervenție la România TV pe tema excluderii din PSD, Carmen Dan a început să plângă în timp ce prezenta un document potrivit căruia mama ei este infectată cu noul coronavirus. Mai mult, Carmen Dan a precizat că a vorbit cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-ar fi înțeles situația.

„Este un ordin de ministru care stabilește care este conduita în astfel de situații, fiind contact direct cu o persoană testată pozitiv cu SARS-COV-2. E vorba despre mama mea. Cu mama m-am dus în Urgențe la Spitalul Floreasca joi. După ce i s-a făcut triajul, i s-a făcut testul COVID. A venit rezultatul sâmbătă, din păcate, pozitiv. M-am testat și eu în momentul în care am aflat rezultatul mamei. Credeți-mă că starea mea nu este o stare bună. Mama este vulnerabilă”, a declarat Carmen Dan.

Primul om politic cu care am luat legătura a fost Marcel Ciolacu. I-am spus în ce situaţie sunt şi mie mi s-a părut că înţelege. Mi se pare normal să înţelegi astfel de situaţii.

Mi se pare anormal că crezi că aş putea să fac un blat. În momente importante pentru partid, nu am dat bir cu fugiţii”.

Amintim că moțiunea de cenzură nu a putut fi dezbătută şi votată luni din cauza lipsei cvorumului, fiind prezenţi doar 226 de senatori şi deputaţi. Carmen Dan, Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Dan Ciocan și Roxana Pațurcă sunt parlamentarii PSD care au absentat. Ulterior, Ciolacu i-a amenințat cu excluderea, iar dintre cei enumerați anterior doar Carmen Dan nu a fost exclusă astăzi din PSD. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here