Destinații de weekend, în București și în țară

Sursa: Facebook

Premiera oficială a a piesei „Don Juan” are loc vineri, 10 februarie, la ora 19.00, la Teatrul Nottara. „Veniţi să descoperiţi un Don Juan surprinzător, atipic, un Don Juan care-şi poartă mitul pe umeri, un Don Juan rătăcit în secolul 21… Între umor negru şi ironie amară, între hohote de râs şi umbre de tristeţe, „Don Juan”, în viziunea lui Cristi Juncu, reconfigurează povestea celebrului seducător, demitizându-l şi reconstruindu-l, într-o zonă în care copilăria se întâlneşte cu cruzimea şi puterea de seducţie cu refuzul maturizării”, arată organizatorii pe pagina de facebook a evenimentului.

Biblioteca Metropolitană Bucureşti – Filiala „Nichita Stănescu” organizează, sâmbătă, 11 februarie, la ora 12.00, evenimentul „Şuete Literare”, o dezbatere literară despre opera lui Haruki Murakami, „Despre amintiri şi umbre, despre trecut, prezent şi un posibil viitor pe care îl mai putem modela…”, după cum precizează organizatorul pe pagina de facebook. Dezbaterea este susţinută de profesorul Oddete Sofronescu, având-o ca invitată specială pe psihoterapeuta Raluca Corina Petre.

Ducu Bertzi cântă la Berăria H sâmbătă, 11 februarie 2023, la ora 17.00. Accesul este gratuit, fiind posibil cu o rezervare pe pagină.

Duminică, 12 februarie, la Le Croc, începând cu ora 18.00, „când se lasă seara peste Bucureşti”, artista Maria Răducanu „va călători maiestuos printre emoţii muzicale ale muzicii folk, jazz, fado şi în general prin marea familie world music”, scriu organizatorii. Evenimentul „Premium Folk Night w/ Maria Răducanu @ Le Croc”, face parte dintr-o serie importantă de recitaluri premium – dedicată marilor muzicieni români cu substanţă artistică solidă în industria românească de gen în serile Premium Night by @Lunatech Sound şi Le Croc, se arată pe pagină.

„My Fair Lady”, musical-ul de Frederick Loewe, poate fi văzut duminică, 12 februarie, la ora 18.30, la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”. În „My Fair Lady”, „cei doi protagonişti se apropie şi se resping, se urăsc şi se admiră, se exclud şi se apropie într-un permanent, du-te vino, muzical. Muzica însoţeşte, cu farmecul ei tutelar, această fugă către perfecţiune, către ideal”, se arată pe site.

Sheraton Bucharest Hotel propune celebrarea iubirii de Valentine’s Day „cu o experienţă completă, clasică dar elegantă, cu ingredientele perfecte pentru a crea cea mai frumoasă poveste dedicată iubirii”, în zilele de 11-14 februarie, scriu organizatorii pe pagină. În funcţie de pachetul ales, cuplurile pot beneficia de o cină romantică cu un meniu rafinat (3 courses), o sticlă de vin şi o sticlă de apă şi spectacolul saxofon live by Lorin SAX (doar în seara de 14 februarie) sau de cazare pentru o noapte, acces la SPA, welcome drink, VIP Valentine’s Day treatment in room, breakfast in bed, cina romantică cu meniu rafinat creat de Chef Ashlie Dias, o sticlă de vin şi o sticlă de apă, spectacol saxofon live by Lorin SAX (doar în seara de 14 februarie).

Un concert cameral extraordinar dedicat Valentine’s Day, are loc la Ateneul Român, duminică, 12 februarie 2023, la ora 18.00. Interpreţi vor fi Lorenz Năsturică Herschowici; vioară & Friends, cu Viniciu Moroianu; pian, Elena Luferova; vioară, Wilfried Strehle; violă, Marin Cazacu; violoncel, Dorin Marc.Vor fi interpretate lucrări de: Franz Schubert, Jules Massenet, Camille Saint-Saëns, Maria von Paradis, Edward Elgar, Fritz Kreisler, John Williams, Béla Bartók, conform site-ului.

În ţară:

Vineri, 10 februarie, la ora 20.00, Toulouse Lautrec cântă la Oldies Pub din Sibiu, în turneul de promovare a noului album de studio „A fost sau n-a fost?”. Discul este producţia din pandemie a trupei. „Este un album scris organic, precum un film care se desfăşoară în faţa ochilor, ca o realitate ce odată depăşită îşi pune la îndoială adevărul propriei existenţe”, scrie site-ul.

Opera Naţională Română Timişoara invită publicul vineri, 10 februarie, la ora 19.00, la spectacolul „La Boheme” – operă în patru acte. Libretul: Giuseppe Giacosa şi Luigi Illica. Este un spectacol cântat în limba italiană şi titrat în limbile română şi engleză. „Una dintre cele mai populare opere ale lui Giacomo Puccini, ‘Boema’, cucereşte prin tezaurul melodic şi arta ansamblurilor ei, prin naturaleţea cu care asimilează tabloul social parizian cu personajele lui de roman şi abilitatea prin care ascunde sub delicateţea veşmintelor sale sonore asprimea imaginii timpului”, notează site-ul.

Sâmbătă, 11 februarie, începând cu ora 20.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi are loc concertul aniversar Compact – Paul Ciuci, „Fata din vis”, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la lansarea primului album Compact cu acelaşi nume, informează site-ul.

Horaţiu Mălăele porneşte în turneul naţional „Sunt un orb” şi susţine un spectacol la Palatul Tineretului din Brăila, în 11 februarie 2023, ora 19.00. ” ‘Sunt un orb’ este un spectacol în care maestrul Mălăele combină perfect inteligenţa şi umorul, pune în valoare întreaga sa măreţie şi carismă, garantează emoţii imprevizibile: lacrimi, tristeţe, surâs, burlesc, fantezie. Râzi până la leşin, zâmbeşti scrâşnit, rânjeşti sarcastic.”, se arată pe site-ul.

Lansarea romanului „Theodoros” al lui Mircea Cărtărescu (bestseller Humanitas în 2022) are loc la Filarmonica Braşov, sâmbătă, 11 februarie, la ora 17.00, sub denumirea „Mircea Cărtărescu în dialog cu Adrian Lăcătuş”. Accesul în sală este liber în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin bilet.ro. „Am trăit, scriind ‘Theodoros’, poveşti de dragoste, poveşti eroice, poveşti atroce, poveşti reale şi fantastice, voluptuoase şi crude, petrecute în spaţii geografice şi epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar şi cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărţii sfinte etiopiene ‘Kebra Nagast’ şi ale ‘Alixăndriei’ noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare şi fără sfârşit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor şi decepţiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală şi chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l preţuiesc cu adevărat, frumuseţea.”, a scris Mircea Cărtărescu, citat de pagină.

VIDEO | Interviu cu pianistul şi compozitorul Steve Barakatt, în concert la Bucureşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here