Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţă, şi-a anunţat demisia

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, şi-a anunţat vineri demisia în cursul unei conferinţe de presă, anunţă agenţia de presă MOLDPRES, potrivit Agerpres.ro.

„După un an şi jumătate în funcţie a venit timpul să-mi anunţ demisia”, a comunicat Gavriliţă.

Anunţul demisiei guvernului de la Chişinău intervine după o şedinţă la Preşedinţie, potrivit Unimedia.

Anterior, ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, a fost convocat la Ministerul de Externe şi Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova ca urmare a survolării vineri dimineaţă a spaţiului aerian al republicii de o rachetă rusească lansată împotriva Ucrainei.

Cabinetul de miniştri condus de premierul Natalia Gavriliţa fusese învestit la 6 august 2021.

Zalujnîi: Două rachete ruseşti au trecut frontiera Ucrainei cu R. Moldova şi au traversat spațiul aerian al României / Chișinăul confirmă / Bucureștiul spune că nu a fost intersectat spaţiul aerian al României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here