Cel puţin 67 de persoane au fost ucise în Gaza şi şapte în Israel începând de luni, odată cu escaladarea violenţelor dintre Israel şi mişcările palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic. Acestea din urmă au lansat sute de rachete către teritoriul Israelului, multe dintre ele fiind neutralizate de sistemul de apărare antirachetă israelian Iron Dome.
Anshel Pfeffer, autorul cărții „Bibi: The Turbulent Life and Times of Benjamin Netanyahu”, prezintă într-un articol din The Spectator câteva aspecte de context și „atmosferă” privind acest lung și complicat conflict israeliano-palestinian.
🔹 Thomas Friedman are de dat socoteală pentru multe. Oracolul New York Times a distrus, prin utilizarea excesivă în articolele sale, cea mai bună sursă de informații locale pentru jurnaliști: șoferul de taxi. Niciun alt scrib nu-și mai poate cita acum șoferul, de teamă că va fi ridiculizat de colegi. Păcat, pentru că șoferii de taxi din Ierusalim sunt acele creaturi rare care nu numai că traversează în mod regulat între cele trei orașe profund divizate – Ierusalimul sionist, Ierusalimul ultraortodox și Ierusalimul palestinian -, dar conversează liber cu locuitorii celor trei. Bineînțeles, nici mort nu aș comite clișeul de a-mi cita șoferul, chiar dacă asta mi-ar purta noroc, fiindcă acesta, care m-a condus luni la Poarta Damascului, a promis că până la sfârșitul săptămânii, când se va încheia luna sfântă a Ramadanului, „copiii vor reveni la școală și oamenii se vor întoarce la muncă și toată violența se va calma”. Șase ore mai târziu, Hamas a trimis din Gaza șapte rachete către Ierusalim, urmate de salve după salve în orașele din sudul Israelului.
Prima dată când am simțit mirosul de „sconcs” – o armă de controlare a mulțimii folosită de poliția israeliană – la o demonstrație din Cisiordania, acum un deceniu, am crezut că este un hibrid între carcasa în putrefacție a unei vaci și o putoare de canal. Este cea mai groaznică duhoare pe care o vei experimenta vreodată și chiar dacă ai norocul să eviți șuvoiul putred lansat dintr-un tun de apă, se va impregna în nările tale și-n mintea ta. În mod ciudat, ingredientele lichidului de combatere a revoltelor din Israel sunt doar drojdie și proteine, fermentate și amestecate într-o formulă secretă. Mirosul este atât de îngrozitor, încât chiar și departamentele de poliție americane, care nu sunt cunoscute pentru blândețea lor, au decis, după inspectarea produsului, să nu-l cumpere. Luna aceasta, pe măsură ce au izbucnit proteste în cartierele palestiniene din Ierusalimul de Est, a fost folosită în cantități extrajudiciare în jurul Porții Damasc, între șarjele multiple ale poliției călare. Și am descoperit că este și mai rău când îl amesteci cu gunoi de grajd.
Poarta Damascului a devenit un câmp de luptă din cauza ideii idioate a noului șef al poliției, la începutul Ramadanului, de-a amplasa garduri metalice în jurul pieței care duce la poartă. Nu este doar principalul loc de adunare pentru fumat și băut cafele în nopțile lungi de Ramadan, odată ce postul zilnic s-a încheiat, ci și o cale centrală către moscheea Al-Aqsa, al treilea loc sfânt din Islam. Tinerii palestinieni nu aveau de gând să le permită sioniștilor să intre în Poarta Damascului și până când poliția și-a dat seama de greșeala ei și a înlăturat gardurile, începuse deja o altă rundă de violențe israeliano-palestiniene dintr-un conflict lung de-un secol. Furia s-a răspândit în această săptămână, sute de rachete palestiniene fiind lansate în orașele din Israel, inclusiv Tel Aviv. Forțele aeriene israeliene au depășit cu mult un răspuns proporțional în raidurile de represalii. Între timp, străzile au fost luate cu asalt de furia gloatelor evreiești și arabe.
Poarta este, de asemenea, și locul de unde poți cumpăra cele mai bune două tipuri de humus din lume. Există micul stand din Akrimawi, pentru puriștii care preferă un amestec mai dulce, mai fin, bogat în tahini, iar alături se află restaurantul Al-Ayed, unde poți consuma versiunea mai acidulată, pe bază de plante. Al-Ayed este, de asemenea, deschis 24 de ore pe zi, la dispoziția zilierilor în drum spre stația de autobuz din apropiere și a scriitorilor insomniaci. În timpul orelor lungi ale postului, zonele de relaxare sunt închise, dar ambele unități au continuat pe tot parcursul revoltelor în regim takeaway. Oricum, mirosul era prea îngrozitor pentru a mânca pe loc.
Palestinienii din Ierusalim trăiesc într-o incertitudine ciudată. Spre deosebire de cetățenii arabi din Israel, majoritatea nu au drepturi depline și nu pot vota la alegerile naționale. Dar, în calitate de rezidenți din Ierusalimul de Est, care a fost anexat de Israel în urmă cu 54 de ani, spre deosebire de Cisiordania și Gaza, aceștia au acces la asistență medicală israeliană, servicii sociale și locale, inclusiv la vaccinul Pfizer, în urmă cu câteva luni. Cu toate acestea, disponibilitatea unora dintre aceste servicii lasă puțin de dorit. Ca urmare, conversațiile zilnice au uneori un element esențial de Monty Python: „Ce-au făcut israelienii vreodată pentru noi?” O sursă de tensiune în ultimele săptămâni a fost evacuarea planificată a familiilor palestiniene din cartierul Sheikh Jarrah, ca urmare a unei lungi bătălii juridice purtate împotriva lor de coloniștii evrei religioși care au preluat deja o serie de case. „Pentru a fi sincer, există avantaje în a avea coloniști aici”, mi-a spus unul dintre rezidenții palestinieni. „Locuiesc aici de 36 de ani și în cele din urmă administrația colectează în mod regulat gunoiul.”
Unul dintre riscurile ocupaționale ale raportării asupra problemelor israeliene este acela de-a rescrie în mod constant necrologul politic al lui Benjamin Netanyahu. Întrucât sondajele prezic că-și va pierde funcția la fiecare alegere, eseuri magnifice sunt pregătite în avans, doar pentru a fi ascunse atunci când reușește cumva să supraviețuiască. Știu cel puțin doi corespondenți, stabiliți pe vremuri la Ierusalim, care încă își actualizează lucrările despre Bibi cu speranță. În această săptămână, în sfârșit, părea să se întâmple. O adunare puțin probabilă de partide de dreapta, centriste, de stânga și arabe părea pregătită să închege o coaliție. Apoi a venit escaladarea din Ierusalim și Gaza, care a pus discuțiile în așteptare. Poate la infinit. Cu excepția cazului în care va exista încetarea focului în curând, Netanyahu ar putea apuca o altă rundă de alegeri. Iată 2.500 de cuvinte ale mele bine lucrate, care nu vor vedea niciodată lumina zilei. 🟦
