Regimul brutal și represiv al lui Vladimir Putin se pricepe la investigații tardive și la tortură, dar nu are capacitatea de a opri atacurile, scrie într-un editorial din The Guardian Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse.
<< Când Vladimir Putin a venit la putere în 2000, a arătat imediat ceva clar: va fi diferit de predecesorii săi – Boris Elțîn și Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice – în ceea ce privește răspunsul său la terorism.
Această diferență s-ar fi manifestat în hotărârea sa declarată de a nu se clătina niciodată sub presiune. La fel ca mulți ofițeri antrenați în KGB și traumatizați de prăbușirea Uniunii Sovietice, Putin era convins că statul rus era atât de fragil încât se putea prăbuși în orice moment dacă dușmanilor săi li se dădea un centimetru. Pentru Putin și prietenii săi din KGB, celebrul apel telefonic dat în 1995 de premierul lui Elțîn, Viktor Cernomirdin, unui lider terorist pentru a salva viețile ostaticilor dintr-un spital din Budionnovsk, a fost cel mai rău mod posibil de a trata cu teroriștii.
Transmis în direct la televiziunea rusă, apelul lui Cernomirdin a dus la eliberarea femeilor și copiilor și la sfârșitul primului război cecen, care a fost considerat o umilință pentru armata rusă. De asemenea, a dus la o analiză traumatică a spiritului serviciilor de securitate și forțelor speciale rusești.
Putin nu va accepta așa ceva. În anii care au urmat, el a răspuns la fiecare nou atac terorist cu mai multe restricții care au făcut imposibilă orice presiune publică asupra sa și a agențiilor sale în timpul sau după un atac terorist.
A fost introdusă o cenzură strictă a informațiilor în jurul atacurilor teroriste. Am fost investigat de FSB (serviciile federale de securitate) pentru prima dată pentru că am publicat o relatare critică a unei operațiuni FSB din octombrie 2002, când peste o mie de persoane au fost luate ostatice într-un teatru din Moscova. Operațiunea specială s-a încheiat cu pierderea îngrozitoare a peste 130 de ostatici, majoritatea uciși de un gaz folosit de FSB.
Orice critică la adresa reacției serviciilor de securitate rusești a fost exclusă, iar ideea de a se baza pe Duma pentru a afla adevărul a fost complet compromisă după încercarea acesteia de a investiga luarea de ostatici și asediul școlii din Beslan în 2004.
Până în 2006, obsesia lui Putin de a nu ceda nici un centimetru în fața dușmanilor săi a fost formalizată într-o lege antiteroristă rusă majoră „privind combaterea terorismului”, care a înlocuit legea din 1998 a lui Elțîn. Aceasta avea o definiție frapantă a terorismului: „Terorismul este o ideologie a violenței și o practică de influențare a procesului de luare a deciziilor de către organele guvernamentale, instituțiile administrației locale sau organizațiile internaționale, prin intimidarea populației și (sau) alte forme de acțiuni violente ilegale.”
Această nouă legislație a pus un accent puternic pe terorism ca fiind ceva ce vizează statul rus, în timp ce legea lui Elțîn din 1998 îl definise ca fiind ceva îndreptat împotriva civililor. Serviciile de securitate rusești au înțeles ideea, la fel și grupurile teroriste. În anii 1990 și la începutul anilor 2000, teroriștii au luat ostatici și au făcut cereri politice, sperând să forțeze Kremlinul să negocieze. Ulterior, au trecut la acte de teroare fără sens, știind că Kremlinul lui Putin nu va răspunde la nicio cerere.
Grupările teroriste din Caucazul de Nord au ucis mai întâi personalul serviciilor de securitate, dar apoi au trecut la masacru, aruncând în aer un aeroport din Moscova și atacând transportul public.
Putin este o persoană foarte sistematică. El a rămas fidel politicii sale de protejare a agențiilor pe tot parcursul domniei sale. A păstrat succesorul KGB-ului, FSB-ul – cea mai veche și mai iubită investiție a sa – bine aprovizionat cu resurse și s-a asigurat că este complet imun la orice critică.
Acest lucru a afectat profund cultura sa ca principală agenție de securitate rusă responsabilă cu combaterea terorismului. FSB a devenit foarte eficient și inovator în materie de represiune. În prezent, serviciile de securitate și de informații rusești sunt experți mondiali în ucidere și tortură. Societatea rusă a văzut o mulțime de exemple recente în acest sens: moartea oribilă a lui Aleksei Navalnîi în februarie, situația dificilă a prizonierilor politici, asasinarea luna trecută a unui transfug rus în Spania și atacul cu ciocanul asupra unui exilat politic din Vilnius, Lituania.
FSB este, de asemenea, destul de competent în investigarea atacurilor după ce acestea au loc, în mare parte datorită supravegherii video, combinată cu o tehnologie de recunoaștere facială de ultimă oră. Am văzut acest lucru în răspunsul FSB la atacul asupra Crocus City Hall din Moscova. Patru presupuși autori au fost identificați, urmăriți și arestați în 24 de ore. Și, bineînțeles, au fost imediat torturați – unuia dintre suspecți i s-a tăiat urechea și a fost forțat de către forțele speciale să o mănânce, totul fiind înregistrat și imediat difuzat în mass-media pro-Kremlin.
Dar nu acestea sunt calitățile care ajută la prevenirea atacurilor și, de fiecare dată, FSB a eșuat ca agenție de colectare de informații, deoarece sunt necesare alte lucruri: capacități de schimb de informații între agenții, atât interne, cât și externe, și încredere între aceste agenții și în cadrul acestora. De asemenea, trebuie să se bucure de încrederea populației și trebuie să fie gata să spună lucruri foarte incomode generalilor – chiar și liderului țării.
În această țară în care nu este permisă nicio libertate și în care discuțiile politice sunt puternic cenzurate, încrederea în serviciile de securitate națională este foarte redusă. Desigur, populația hărțuită va fi de acord cu narațiunea guvernului, dar frica și neîncrederea au dus deja la înflorirea a tot felul de teorii ale conspirației, care pun la îndoială și subminează tot ceea ce a spus Kremlinul despre atacul de vineri.
La un moment dat, poporul rus a ajuns să realizeze că Putin nu se va opri în fața a nimic pentru a-și atinge obiectivul și că ar fi pe deplin capabil să comită orice crimă împotriva propriului popor, oricât de oribilă ar fi. Aceasta este o problemă cu care se confruntă în urma atacurilor: tehnologia Big Brother, forța brutală și represiunea funcționează până la un punct. >>
