Vor reuși adepții unei politici dure față de China, din administrația lui Donald Trump, să-l împingă într-o confruntare care să depășească problema tarifelor și să includă sancțiuni financiare de tipul celor impuse Rusiei de SUA și Uniunea Europeană? Dacă da, liderii Chinei vor trebui să decidă dacă vor să se decupleze de la sistemul monetar internațional bazat pe dolar, scrie Yanis Varoufakis, pentru Project Syndicate.
<< Odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, tarifele ridicate pe care a promis să le impună importurilor din China nu reprezintă cea mai mare îngrijorare a Chinei. Liderii chinezi înțeleg că tarifele sunt mai importante pentru Trump drept gesturi politice și simbolice decât ca arme economice capabile să împiedice serios creșterea și dezvoltarea Chinei.
Adevărata dilemă cu care se confruntă China se concentrează pe decizia de a-și decupla sau nu economia de la sistemul monetar internațional dominat de dolar, prin transformarea grupului BRICS al principalelor economii emergente într-o structură asemănătoare sistemului Bretton Woods. Răspunsul la această problemă nu va depinde de tarife sau de soarta aplicației TikTok, ci de posibilitatea ca susținătorii unei politici dure față de China, din administrația Trump, să-l împingă spre o confruntare ce depășește problema tarifelor și include sancțiuni financiare.
Tarifele sunt supraestimate ca armă menită să supună China, mai ales când sunt combinate cu promisiuni de reduceri semnificative de taxe și dereglementare radicală pe plan intern. Aceste măsuri vor crește probabil profiturile companiilor americane și prețurile acțiunilor, accelerând influxul de capital străin în SUA. Deși deficitul bugetar federal va crește, dolarul va continua să se aprecieze – și să atenueze impactul negativ al tarifelor asupra exporturilor chineze – atât timp cât investitorii vor considera că creșterea randamentelor titlurilor de stat americane nu va eclipsa creșterea indicilor bursieri din SUA. Diferența dintre economisire și investiții – cauza principală a deficitului comercial al SUA față de China și Europa – se va adânci.
Trump se confruntă cu o trilemă dificilă: poate el combina tarifele ridicate, un dolar mai slab și menținerea hegemoniei globale a monedei americane? Studiind cu atenție Acordurile Plaza din 1985, liderii chinezi anticipează că Trump va încerca să le aplice aceeași strategie pe care Ronald Reagan a folosit-o împotriva Japoniei, acum 40 de ani. Cu alte cuvinte, China are de ales între două opțiuni nefavorabile: o apreciere masivă a yuanului sau tarife masive pe importurile chineze. Aceasta ne duce însă la dimensiunea politică și geostrategică a problemei.
Trump înțelege că China nu este Japonia, o țară a cărei Constituție postbelică a fost scrisă de oficialii americani și unde sunt staționați 55.000 de militari americani. În plus, China nu mai este la fel de dependentă de piața americană ca în trecut, având o economie diversificată și lanțuri de aprovizionare complet integrate, devenite indispensabile la nivel global.
Șansele ca China să cedeze și să accepte o apreciere bruscă a yuanului pentru a evita tarifele impuse de Trump sunt extrem de mici, ca să nu spunem inexistente. Oficialii chinezi știu foarte bine că revalorizarea yenului în urma Acordurilor Plaza a fost un factor crucial în deraiarea permanentă a ascensiunii industriale și financiare a Japoniei.
Totuși, chiar dacă Trump știe că China nu va ceda prin revalorizarea yuanului pentru a evita tarifele sale ridicate, le va impune oricum, din motive politice și simbolice. Ulterior, vor începe negocieri și se va ajunge la un compromis, implicând tarife ușor mai mici.
După cum prezice James K. Galbraith, impactul acestor tarife asupra producătorilor chinezi va fi modest, pe măsură ce comerțul mondial se recalibrează, SUA cumpărând mai mult din Vietnam și India, în timp ce exporturile Chinei către Europa și restul lumii vor crește spectaculos. Dacă există un bloc economic care va suferi pierderi economice masive din cauza tarifelor impuse de Trump, acesta este Uniunea Europeană – nu China.
De asemenea, zidul digital tot mai înalt între China și SUA aduce deja beneficii mari companiilor din ambele țări. În China, armate de ingineri fac progrese semnificative în producția de microcipuri avansate, pe care China nu le-ar fi produs niciodată fără noul Război Rece demarat de Trump în primul său mandat – o politică menținută și chiar escaladată de fostul președinte Joe Biden.
Între timp, combinația dintre capitalul concentrat în cloud al Americii, forța sa în cercetarea și dezvoltarea digitală și tarifele impuse de Trump a determinat deja companiile europene să-și redirecționeze investițiile către SUA. Pe scurt, Europa, nu China, are motive să fie îngrijorată de perspectiva tarifelor lui Trump.
Acest lucru nu înseamnă că China nu are motive de îngrijorare. Marea întrebare este dacă susținătorii din SUA ai unei politici dure față de China vor fi mulțumiți doar cu tarife ridicate și retorica anti-China sau dacă, așa cum este probabil, beligeranța lor va căpăta o dinamică proprie. Mai exact, vor reuși aceștia să-l convingă pe Trump să treacă de la simple tarife de import la tipul de sancțiuni financiare pe care SUA și UE le-au impus Rusiei?
Dacă vor reuși, guvernul chinez va trebui să-și rezolve marea dilemă mai devreme în loc de mai târziu. Ar trebui să anticipeze sancțiunile financiare încercând să transforme BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud și cinci membri noi) într-un sistem monetar asemănător celui de la Bretton Woods, cu yuanul în centru și surplusul comercial chinez ca suport? Sau ar trebui să rămână în cadrul mai larg al sistemului dominat de dolar și să câștige timp până când se vor manifesta contradicțiile interne ale SUA?
Până acum, China a menținut o abordare precaută. Deși dezvoltă diverse sisteme de plată, nu face presiuni pentru ca BRICS să evolueze într-un sistem monetar. BRICS Pay, de exemplu, este un experiment fascinant ce combină tehnologia blockchain cu planificarea centralizată transfrontalieră pentru a crea un sistem de plăți care pune capăt monopolului occidental asupra transferurilor bancare. Însă, deoarece toate plățile sunt încă denominate în valute diferite, fără un suport comun, BRICS Pay este la fel de apropiat de a deveni un sistem monetar precum este sistemul de plăți interbancare SWIFT de a imita zona euro.
Pentru a transforma BRICS într-un challenger serios al sistemului monetar internațional bazat pe dolar, China ar trebui să pună la dispoziția BRICS surplusurile sale, astfel încât rupiile pe care Rusia le primește pentru exporturile de petrol către India să poată fi schimbate la un curs aproape fixat în renminbi, pentru a fi cheltuite pe produse chinezești – cam același lucru pe care SUA l-au făcut în anii 1950 și 1960 pentru a susține sistemul Bretton Woods.
Aceasta ar reprezenta un pas uriaș pentru China și o provocare serioasă la adresa dominației dolarului. Dacă China va face acest pas, asta va depinde de geopolitică, iar nu de economie. >>
