<< Scopul tradițional al unui discurs inaugural este de a transcende politica de campanie și de a uni țara. Cel de-al doilea discurs inaugural al lui Donald Trump nu a fost așa. Totuși, a respectat tradițiile în alte moduri – doar că tradițiile în cauză erau unele mult mai vechi.
Singurul dintre predecesorii săi despre care a vorbit președintele Trump – în afară de criticarea vehementă a administrației lui Joe Biden care tocmai părăsea din funcție – a fost William McKinley, pe care l-a numit „un mare președinte”, deși nu este unul pe care mulți americani l-ar include în panteonul lor. Referirea a apărut într-un pasaj despre restaurarea numelui celui de-al 25-lea președinte pentru Muntele Denali, o idee care combină două obsesii ale lui Trump. Cel mai înalt munte din America a fost denumit oficial după numele koyukon (nativ alaskan) în 2015 – ceea ce el consideră o rescriere a istoriei în favoarea sensibilităților liberale, dovadă a unui „virus mental woke”. Iar președintele care a semnat această schimbare în lege a fost Barack Obama, astfel că anularea sa ar șterge și o realizare a lui Obama. Dar omagiul adus de Trump lui McKinley, tovarăș republican, nu s-a oprit aici.
McKinley, care a fost învestit în 1897, a supervizat negocierile care au dus la crearea Canalului Panama. A fost un fervent susținător al tarifelor vamale, atât ca metodă de finanțare a guvernului, cât și pentru a proteja industria internă. De asemenea, a cultivat relații și a fost curtat de baronii tâlhari ai „Gilded Age” (poleită cu aur).
Președintele Trump are o obsesie legată de Canalul Panama. El crede că termenii tratatului prin care acesta a fost transferat țării gazdă au fost încălcați și că este controlat de China (nu este, deși guvernul chinez și-a extins influența în Panama). Cea mai izbitoare frază din discurs, cel puțin pentru cei obișnuiți să vadă un președinte american care respectă suveranitatea altor țări, a fost: „îl luăm înapoi”.
Tratatul de cedare a Canalului Panama a fost redactat în timpul președinției lui Jimmy Carter, în 1977. Conservatorii s-au opus chiar și atunci, considerându-l o nepatriotică trădare din partea liberalilor naivi, o temă recurentă în discursurile lui Trump (nu doar gusturile sale muzicale par să se întoarcă frecvent la epoca formației Village People). Pentru Panama, unde Divizia 82 Aeropurtată a intervenit un deceniu mai târziu, când Trump avea în jur de 40 de ani, această afirmație sună mai amenințător decât își dau seama mulți americani.
La fel de neliniștitoare este și discuția priind expansiunea teritorială, o temă pe care niciun președinte nu a abordat-o serios de peste un secol. Ultimul președinte care a extins substanțial teritoriul Americii a fost, coincidență, William McKinley. Teritorii precum Cuba, Hawaii și Filipine au fost adăugate Americii în timpul primului său mandat, acestea din urmă ca urmare a unei victorii împotriva Spaniei. „Adevărul este că nu mi-am dorit Filipinele”, spunea McKinley, „iar când ne-au fost oferite, ca un dar divin, nu știam ce să fac cu ele”. America a ajuns să fie prinsă acolo într-un conflict de tip insurgență. Pentru Trump, însă, scopul expansiunii teritoriale este clar. (Și totodată extraterestru – el crede că este destinul evident al țării să își planteze steagul pe Marte.) America trebuie să devină din nou „o națiune în creștere”.
Revenind în prezent, cele mai mari provocări ale Americii în politica externă sunt gestionarea competiției cu China, conflictele și instabilitatea din Orientul Mijlociu și ocupația rusă din Ucraina – nu taxele plătite de navele de război americane pentru a traversa canalul. Totuși, Trump a menționat China doar în contextul canalului. Orientul Mijlociu a apărut într-un pasaj autolaudativ despre eliberarea ostaticilor. Ucraina nu a fost menționată deloc, cu excepția unei aluzii la faptul că America oferă „finanțare nelimitată” pentru a proteja granițele altor țări, în timp ce refuză să-și apere propriile granițe (susținând că intră în țară „milioane” de migranți infractori).
Incert rămâne chiar și ceea ce înseamnă pentru Trump faptul de „a lua înapoi” canalul. S-ar mulțumi oare cu taxe de tranzit mai mici? Trump a mai fost președinte timp de patru ani, face campanie de alți patru ani și și-a câștigat reputația pentru discursuri directe, dar în privința celor mai mari întrebări, rămâne opac.
Același lucru se aplică și tarifelor vamale, capitol la care viziunea lui Trump se suprapune cu cea a lui McKinley. Cel de-al 25-lea președinte a semnat Legea Dingley în 1897, care a ridicat tarifele la peste 50%. În primul său discurs inaugural, McKinley a declarat că acest lucru avea scopul de a păstra piața internă pentru producătorii americani, printre altele. Într-un discurs adresat unei sesiuni comune a Congresului, pe care a convocat-o pentru adoptarea tarifelor, el le-a prezentat ca o măsură prudentă de a finanța guvernul fără a crește taxele. Trump gândește la fel. „Vom impune tarife și taxe țărilor străine pentru a ne îmbogăți cetățenii”, a spus el. „Vor fi sume uriașe de bani care vor curge în trezoreria noastră, venind din surse externe”. Nici aici, însă, nu este clar ce va face efectiv Trump.
După ce McKinley a fost asasinat de un anarhist, această abordare de protejare a industriei manufacturiere a devenit asociată cu Partidul Democrat. Formula lui McKinley combina ceea ce acum este considerat o politică de stânga cu o apropiere de marile afaceri, asociată cu dreapta. Trump, la fel ca McKinley, reunește aceste elemente în Partidul Republican. Campania lui McKinley din 1896 a primit o donație de 250.000 de dolari de la J.P. Morgan și aceeași sumă de la Standard Oil (aproximativ 10 milioane de dolari fiecare în banii din 2025). La inaugurarea lui Trump, locuri proeminente au fost rezervate pentru Jeff Bezos, Elon Musk și Mark Zuckerberg, toți contribuind financiar la comitetul inaugural. Președintele a anunțat sosirea unei noi „epoci de aur”. Însă, în ceea ce privește tarifele, expansiunea teritorială și fixarea pe Panama, ceea ce pare să-și dorească este o revenire la epoca cea poleită. >>
