Doamne-ajută! | Mașina care-l ducea pe Teodosie, prinsă cu 235/h

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Maşina în care se afla Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost înregistrată de radar în timp ce avea o viteză de 235 km/h pe Autostrada Soarelui, iar conducătorul auto a rămas fără permis pentru 120 de zile şi a primit o amendă de 2.900 de lei, transmite News.ro.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, că miercuri după-amiază, poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2 au depistat, la km 139, un bărbat, de 28 de ani, care conducea un autoturism, fiind înregistrat cu aparatul radar având o viteză de 235 km/h.
El a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.900 de lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 120 de zile.
Conform unor surse, în maşina respectivă, pe locul din dreapta, se afla Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here