Dogioiu: Guvernul a aprobat fonduri pentru asigurarea ținutei judecătorilor, magistraților asistenți și grefierilor de la ICCJ

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi că Guvernul alocă bani, printr-o hotărâre, pentru asigurarea ţinutei judecătorilor, magistraţiilor, asistenţilor şi grefierilor de la ÎCCJ: Se estimează cheltuieli bugetare de 368.000 de lei, pentru perioada 2027-2028, notează News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a venit cu precizări, după şedinţa de guvern, despre hotărârea prin care se alocă bani pentru ca vestimentaţia magistraţiilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie asigurată începând cu anul 2026, gratuit din banii Executivului.

”În primul rând este vorba despre fonduri prevăzute deja în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Implementarea măsurii se va face în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a hotărârii. Se estimează cheltuieli bugetare de 368.000 de lei pentru asigurarea ţinutei judecătorilor, magistraţiilor, asistenţilor şi grefierilor de la Înalta Curte, pentru perioada 2027-2028”, a spus Dogioiu.

Purtătorul de cuvânt a menţionat că, prin legislaţia deja în vigoare, a fost stabilită ţinuta vestimentară pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă instanţele civile.

”Nu era stabilită ţinuta vestimentară a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a magistraţiilor, asistenţi şi a grefierilor de şedinţă din această instanţă. De aceea a fost adoptată această hotărâre. Nu aveau o ţinută standard, care iată acum a fost adoptată. Decontarea, asta se va face din bugetul Înaltei Curţii”, a arătat Ioana Dogioiu.

Ioana Dogioiu anunţă că avizul negativ al CSM pe proiectul pensiilor magistraţilor va fi trimis Guvernului abia vineri: Cel mai probabil, şedinţa extraordinară de Guvern va avea loc mâine, pentru demararea procedurii de angajare a răspunderii

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu anunţă că avizul negativ al CSM pe proiectul pensiilor magistraţilor va fi trimis Guvernului abia vineri, ea arătând că cel mai probabil, şedinţa extraordinară de Guvern va avea loc mâine, pentru demararea procedurii de angajare a răspunderii pe acest proiect. Între timp, şi Consiliul Legislativ urmează să emită un aviz.

”Avizul CSM în privinţa pensiilor magistraţilor a fost emis, după cum ştiţi, însă, din cele ce ştim în acest moment, el va fi comunicat oficial Guvernului mâine. Prin urmare, şedinţa extraordinară de Guvern, prin care să fie adoptat acest proiect şi pentru a porni practic întreaga procedură de angajare a răspunderii Guvernului, nu poate avea loc fără acest aviz formalizat, emis deja, dar neformalizat. Prin urmare, cel mai probabil, şedinţa extraordinară de Guvern va avea loc mâine, undeva în jurul prânzului, ora nu este precis stabilită”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.

”Până atunci, va exista şi un aviz al Consiliului Legislativ în privinţa acestui proiect”, a mai spus Dogioiu.

Consiliul Superior al Magistraturii a dat, joi, aviz negativ pe proiectul referitor la pensiile magistraţilor. Avizul este consultativ, iar Guvernul îşi poate asuma răspunderea pentru adoptarea actului normativ.

 ”Astăzi, 27 noiembrie 2025, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Hotărârea Plenului CSM, care cuprinde motivele ce au stat la baza adoptării avizului negativ emis, va fi motivată şi transmisă în cursul zilei de 28 noiembrie 2025 către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, a transmis joi CSM.

 

Ioana Dogioiu, despre poziţia premierului cu privire la neclarităţile din CV-ul ministrului Apărării, Ionuţ Moşteanu: Nu am discutat acest aspect cu domnul premier, deocamdată cel puţin / Înţeleg că este vorba de ceea ce s-ar numi o eroare materială

Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat, joi, despre poziţia premierului cu privire la neclarităţile din CV-ul ministrului Apărării, Ionuţ Moşteanu, că nu a discutat acest aspect cu premierul Ilie Bolojan, deocamdată, cel puţin dar că, din ceea ce a publicat ministrul, pe Facebook, înţelege că este vorba de ceea ce s-ar numi o eroare materială.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a fost întrebată care este poziţia premierului cu privire la neclarităţile din CV-ul ministrului Apărării, Ionuţ Moşteanu.

”Nu am discutat acest aspect cu domnul premier, deocamdată cel puţin, am văzut doar ceea ce a comunicat public domnul Moşteanu. Înţeleg, din postarea domniei sale, că este vorba de ceea ce s-ar primi o eroare materială, adică în CV-ul respectiv, în loc să treacă Facultatea Bioterra, pe care o terminase cu licenţă, conform diplomei, cu un an înainte de redactarea CV-ului, a trecut Atheneum. De ce s-a întâmplat asta, nu ştiu, nu am detalii. Dar din CV am observat că data finalizării studiilor este certă, din postarea pe care a făcut-o şi din datele de pe diplomă, şi anume 2015, la Bioterra, cu specializarea pe inginerie. CV-ul înţeleg că este din 2016, dacă am datele corecte. Deci pare, nu dau eu verdicte, dar pare o eroare materială acolo”, a spus Dogioiu.

”Înţeleg că a fost o eroare, mai multe decât a comunicat domnul ministru Moşteanu eu nu am comunicat şi nu am discutat acest subiect cu domnul premier”, a completat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Ioana Dogioiu, despre incidentul de la Parlament: Ofiţerul de presă nu a primit niciun fel de indicaţie să intre în contact fizic cu jurnaliştii, să îi împingă. Pentru orice formă de protecţie fizică a premierului există echipa SPP

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi, despre incidentul de la Parlament, când presa a fost împiedicată să îi pună întrebări premierului Ilie Bolojan, că ofiţerul de presă nu a primit niciun fel de indicaţie să intre în contact fizic cu jurnaliştii, să îi împingă, ea arătând că ”pentru orice formă de protecţie fizică a premierului există echipa SPP”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a fost întrebată după şedinţa de guvern, cum s-a ajuns la ”excesul de zel” al ofiţerului de presă care a împiedicat ăn urmă cu o zi presa să îi pună întrebări premierului, la plecarea din Parlament.

”Cum se ajunge, în general, la excese de zel. Omenii consideră că e necesar să facă ceva într-un anumit moment. Dacă înţeleg eu corect substratul întrebării dumneavoastră, vreau să spun public, asumat şi cu toată hotărârea, pentru că am văzut că pe la televiziuni, aseară, au fost tot felul de speculaţii, nu a primit niciun fel de indicaţie să intre în contact fizic cu jurnaliştii, să îi împingă, să îi împiedice. Pentru aşa ceva, pentru orice formă de protecţie fizică a premierului, există echipa SPP, care îl însoţeşte peste tot, o cunoaşteţi, probabil aţi văzut-o de nenumărate ori. Nu a existat un astfel de, nu ştiu, numiţi-i cum vreţi, mandat, indicaţie, cerere pentru domnul ofiţer de presă. De aceea, l-am numit un exces de zel”, a spus Dogioiu. Purtătorul de cuvânt al Executivului a menţionat că a prezentat de ieri regrete pentru acest incident.

”Eu am considerat că a fost o atitudine nepotrivită. Vom verifica aspectele disciplinare, după cum v-am anunţat de ieri, în ceea ce urmează, însă aş vrea să fie foarte clar acest lucru: nu a existat niciun fel de… Singurul lucru, pe care a fost mandatat să-l facă, a fost să comunice jurnaliştilor prezenţi acolo pentru că, aşa cum se întâmplă, de regulă, de altfel, domnul premier nu va face declaraţii pe holurile Parlamentului”, a explicat Ioana Dogioiu.

Întrebată dacă este ”o coincidenţă că acest lucru se întâmplă în mandatul unui premier care nu vrea să ia întrebări ale jurnaliştilor în afara unei conferinţe de presă, pentru că acest angajat s-a aflat şi în alte guverne şi niciodată nu a fost în această situaţie”, purtătorul de cuvânt al Guvernului a replicat: ”Ce înţelegeţi prin “nu este decât o coincidenţă”? Din punctul meu de vedere, nu există absolut nicio îndrituire a ofiţerului de presă pentru această atitudine, nicio îndrituire”.

Judecătorul Gheorghe Liviu Odagiu, ales președinte al CSM / Cine a fost votat vicepreședinte

viewscnt