Donald Trump l-a graţiat pe prietenul său Roger Stone

Preşedintele american, Donald Trump, i-a comutat pedeapsa cu închisoarea prietenului său Roger Stone, condamnat în februarie la 40 de luni de închisoare în cadrul anchetei privind ingerinţa rusă în campania prezidenţială din 2016, a făcut cunoscut vineri Casa Albă, scrie AFP.

„Astăzi, preşedintele Donald J. Trump a ordonat o măsură de clemenţă executivă pentru a-i comuta pedeapsa nedreaptă lui Roger Stone”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat, adăugând că acest vechi prieten al preşedintelui, „victimă a unei farse ruseşti”, este de acum înainte „un om liber”.

Pedeapsa cu închisoarea pe care trebuia să o efectueze Roger Stone, găsit vinovat în noiembrie că a minţit Congresul şi că a exercitat presiuni asupra martorilor, urma să înceapă săptămâna viitoare, potrivit Agerpres.

Roger Stone, al cărui proces a declanșat o polemică la Washington din cauza intervențiilor președintelui american în acest dosar, a fost condamnat în luna februarie a acestui an la 3 ani și 4 luni de închisoare, anunță AFP.

Departamentul Justiției, care a susținut că nu a acționat la instrucțiunile președintelui, a pledat pentru o pedeapsă mai mică față de cea cerută inițial de procurori, respectiv între 7 și 9 ani. Stone a fost declarat vinovat că a mințit Congresul.

*Puțină istorie

Stone a fost pus sub acuzare pentru sprijinul său pentru Trump în timpul campaniei prezidențiale din 2016, când acesta a sugerat că are date obținute de hackeri care i-ar putea face de rușine pe democrați, inclusiv pe rivala lui Trump la Casa Albă, Hillary Clinton.

Procurorii americani spun, în rechizitoriu, că Stone ”a trimis și a primit numeroase emailuri și mesaje în timpul campaniei din 2016 în care a discutat Organizația 1” și ”posesia unor emailuri sparte”. Organizația 1 nu era numită în documentele Curții, dar se potrivește cu descrierea Wikileaks, care este dedicată publicării informațiilor secrete și clasificate furnizate din surse anonime.

Stone era încă în posesia mai multor dintre aceste emailuri și mesaje atunci când a dat declarații false despre ele, spun procurorii. Stone a vorbit de asemenea cu oficialii campaniei lui Trump despre organizație și ”informații care ar putea fi dăunătoare pentru campania lui Clinton”, potrivit rechizitoriului.

De asemenea, acesta a fost ”contactat de către oficialii campaniei lui Trump să se intereseze de viitoarele informări” ale grupului. Fostul consilier de campanie al lui Donald Trump, Roger Stone, a admis în iulie 2018 că el este ”probabil” asociatul președintelui SUA despre care anchetatorii spun că ar fi avut ”contact frecvent” cu agenții secreți ruși, în dosarul ingerinței Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016.

Rechizitoriul spune că rușii, folosind personajul Guccifer 2.0, au scris unei persoane fără nume „care era în contact regulat cu membrii superiori ai campaniei prezidențiale a lui Donald J Trump”.

*Senatorul Mitt Romney îl critică pe Trump

Senatorul republican Mitt Romney, unul dintre foarte puţinii membri ai partidului prezidenţial care îl critică deschis pe Donald Trump, a denunţat dur sâmbătă decizia liderului de la Casa Albă de a-i comuta pedeapsa cu închisoarea a prietenului său Roger Stone, care scapă astfel de detenţie, relatează Agerpres.

„Corupţie istorică, fără precedent: un preşedinte american comută pedeapsa cu închisoarea a unei persoane condamnate de un juriu pentru că a minţit cu scopul de a-l proteja pe acelaşi preşedinte”, a scris pe Twitter Mitt Romney, fost candidat republican la alegerile prezidenţiale din 2012.

Roger Stone a fost declarat vinovat, în noiembrie anul trecut, pentru că a minţit Congresul şi pentru corupere de martor în cadrul anchetei privind posibilele legături între echipa de campanie a lui Trump şi Rusia.

Consilier politic al lui Trump cu intermitenţe de peste 20 de ani, Stone, cunoscut pentru stilul său extravagant, a fost condamnat la 40 de luni de închisoare. El urma să îşi înceapă executarea pedepsei săptămâna viitoare.

Însă Donald Trump nu şi-a ascuns niciodată dorinţa de a-l scăpa de închisoare pe fostul său consilier. „Roger Stone a fost ţinta unei vânători de vrăjitoare care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”, a scris el sâmbătă într-o postare pe Twitter.

Mitt Romney, singurul membru al Partidului Republican care a votat în februarie în favoarea destituirii lui Donald Trump în cadrul anchetei privind Rusia, este primul reprezentant al formaţiunii prezidenţiale care se exprimă public împotriva deciziei liderului de la Casa Albă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here