Cum ia coronavirusul prizonieri în India: Trenul oprește brusc, oamenii sunt coborâți, începe așteptarea

Sursa: captură foto

În principala gară a orașului indian Varanasi, din nordul țării, zeci de călători au devenit peste noapte „prizonieri”, scrie Washington Post. Decizia autorităților centrale, de a închide țara pentru a stăvili avansarea pandemiei de coronavirus, i-a prins în tren. Iar trenul în apropierea gării Varanasi. Prin urmare, nefericiții au fost dați jos și carantinați aici.

Sunt părinți și copii, lucrători în construcții, manageri, pelerini, studenți, un avocat și profesionist în marketing. Au un lucru în comun: toți au fost blocați la sute de kilometri de casă când India și-a suspendat brusc trenurile de pasageri, care transportă 23 de milioane de oameni pe zi, apoi a impus un blocaj strict național pentru a combate răspândirea coronavirusului.

Într-un fel, sunt norocoși. Personalul stației, obișnuit să gestioneze un flux de peste 100.000 de pasageri pe zi, i-a luat în grijă pe cei mai puțin de 50 de oameni captivi aici.„Prizonierii” primesc trei mese pe zi, ceai cald, au parte de o sesiune de yoga dimineața și de proiecții de filme indiene seara, pe un ecran recent montat în stație.

Unii dintre ei au totuși povești îngrozitoare. Raghu Uttam Shinde, în vârstă de 25 de ani, un muncitor din Maharashtra, călătorea de la serviciu spre casă, alături de 10 membri ai familiei. Între ei și patru copii. Trenul lor s-a oprit în toiul nopții la o stație din afara Varanasi, iar toți pasagerii au primit ordin să coboare. Shinde și familia sa au mers patru ore pentru a ajunge la gara principală din oraș, sperând să prindă un alt tren.

Narendra Singh Dhakre, în vârstă de 35 de ani, un avocat din orașul indian Ujjain, a luat decizia fatidică de a se opri pentru o zi să viziteze Varanasi, la întoarcere dintr-o delegație. Aici a rămas. În prima noapte, a dormit în afara gării, sperând să găsească un drum spre casă. Nu a reușit. O provocare a fost și aceea de a-și asigura hrana, cu toate restaurantele închise.

La câteva zile după închiderea țării, implicit și a gării, directorul acesteia din urmă și-a dat seama că noii „clienți” ai sălii de așteptare ajunseseră cu nervii la pământ. Astfel, scrie Washington Post, le-a pus la dispoziție un televizor, iar un angajat al gării s-a apucat să facă cu oamenii cursuri zilnice de yoga.

Însă, vestea că India își va prelungi starea de carantină până în 3 mai a căzut ca un trăsnet pe zecile de captivi ai gării Varanasi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here