Două explozii la Damasc în timpul vizitei lui Emmanuel Macron

Sursa: captură video

Două bombe au explodat marți dimineață în capitala Siriei, Damasc, în apropierea hotelului unde președintele francez Emmanuel Macron a fost cazat în cursul nopții, după ce a sosit luni seară în prima vizită a unui lider occidental important de la venirea la putere în Siria a unei coaliții islamiste, relatează AFP, citând o sursă siriană din domeniul securității, transmite Agerpres.

Macron este teafăr și își continuă vizita, a precizat președinția franceză.

Una dintre bombe a fost plasată într-o benă de gunoi, iar cealaltă într-un autovehicul în apropierea hotelului Four Seasons, a indicat sursa citată de AFP.

Emmanuel Macron părăsise deja hotelul, îndreptându-se spre palatul prezidențial, unde la ora relatării avea o întrevedere cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa.

Jurnaliști ai AFP au văzut ferestre ale Ministerului Turismului, situat vizavi de luxosul hotel Four Seasons, sparte de suflul exploziilor.

În urma exploziilor, în zonă au fost instituite măsuri de securitate, desfășurate forțe de ordine și trimise ambulanțe, iar accesul jurnaliștilor a fost interzis.

Macron este primul lider important al UE care întreprinde o vizită la Damasc după înlăturarea președintelui sirian Bashar al-Assad.

ORA 10:48 Siria: Explozie auzită la Damasc în timpul vizitei lui Macron

O explozie a fost auzită marți dimineață în capitala Siriei, Damasc, unde președintele francez Emmanuel Macron a început o vizită, prima a unui lider occidental important de la venirea la putere în Siria a unei coaliții islamiste, relatează AFP și Reuters.

Martori au văzut fum ridicându-se dintr-o zonă apropiată de hotelul unde Macron a petrecut noaptea, în centrul Damascului, și de unde a plecat în cursul dimineții pentru întrevederi la palatul prezidențial.

Străzile au fost închise și au fost instituite măsuri de securitate după explozie.

Macron este primul lider important al UE care întreprinde o vizită la Damasc după înlăturarea președintelui sirian Bashar al-Assad.

Summit NATO | Europa speră să-l potolească pe Trump, prezentând creșeterea cheltuielilor militare