Reducerea contingentului NATO din Kosovo, anunțată în iunie, precum și disputele dintre Statele Unite și europeni privind supravegherea internațională în Bosnia și Herțegovina au un impact negativ asupra situației din Balcani, în ansamblu. Noua strategie a administrației Trump, orientată spre diminuarea influenței americane în regiune, pare contradictorie și riscantă, notează The Insider.
Dorința lui Trump de a obține rapid succese și de a încheia acorduri a provocat deja o perturbare serioasă în Bosnia. După decizia Washingtonului de a ridica sancțiunile împotriva liderului sârbilor bosniaci și principal aliat al Kremlinului, Milorad Dodik, pozițiile separatiștilor s-au consolidat. Unii experți consideră că Trump, acționând împotriva intereselor Uniunii Europene, subminează, în esență, arhitectura de securitate pe care chiar Statele Unite au construit-o și au consolidat-o timp de decenii în Balcani.
După revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, situația din Balcani a devenit și mai complicată și mai incertă. Din anii 1990, acolo au rămas două conflicte înghețate: în Bosnia și Herțegovina și în Kosovo, fosta provincie autonomă a Serbiei, care și-a proclamat independența în 2008. Soluționarea acestor conflicte s-a desfășurat după rețete americane și sub rolul principal al Statelor Unite, mai ales în chestiuni legate de securitate și de arhitectura constituțională. Totuși, în ultima perioadă a apărut o lipsă de coordonare.
Noua politică: „Fără dependență excesivă”
Noua strategie a SUA în Balcanii de Vest, prezentată oficial drept una mai pragmatică, se bazează parțial pe legea adoptată anul trecut privind democrația și prosperitatea regiunii. Aceasta pune accent pe promovarea intereselor comerciale și geopolitice, în locul unei intervenții directe în disputele regionale. Liderii balcanici sunt îndemnați să nu se mai bazeze pe sprijinul extern și să își asume responsabilitatea pentru rezolvarea propriilor probleme.
Washingtonul transmite clar că implicarea sa în regiune este determinată acum mai puțin de construcția instituțională a statelor sau de o abordare bazată pe valori și mai mult de interese legate de securitate, energie și infrastructură.
În același timp, proiectele de infrastructură, coridoarele energetice și cooperarea în domeniul securității devin parte a unei strategii geopolitice mai ample. Statele Unite vor să reducă dependența regiunii de resursele energetice rusești și să limiteze influența Chinei, considerând că Moscova și Beijingul folosesc în propriul avantaj instabilitatea, corupția și slaba guvernare din regiune.
Schimbările din politica balcanică au loc pe fondul anunțatei reduceri a prezenței militare a SUA în Europa, măsură însoțită de solicitarea ca aliații să își majoreze cheltuielile pentru apărare și să își asume o responsabilitate mai mare pentru securitatea continentului.
„Era construcției statale sub conducerea Statelor Unite a rămas în trecut. Politica SUA în Balcanii de Vest nu vizează salvarea sau reconstrucția, ci stabilitatea și relațiile de parteneriat reciproc avantajoase”, se arată într-un raport din luna mai al administrației Trump către Congres. Acum, Washingtonul „se concentrează pe oferirea posibilității pentru actorii locali de a-și rezolva singuri problemele, în loc să perpetueze o dependență excesivă de intervenția sau supravegherea internațională”.
Și fără consens
O astfel de abordare pare, la prima vedere, pe deplin justificată. În ultimele decenii, politicienii locali au transferat adesea responsabilitatea pentru problemele regionale către Bruxelles, Washington sau ONU, evitând decizii dificile, precum cele privind realizarea reformelor sau integrarea. Problema este însă că însăși modelul de soluționare a conflictelor din Balcani a presupus o implicare politică, financiară și militară pe termen lung a actorilor externi. În același timp, prezența americană a reprezentat un factor-cheie de descurajare.
Apare astfel întrebarea: cât de solid au fost soluționate aceste conflicte? Un răspuns mai exact va deveni posibil pe măsură ce se va schimba rolul Statelor Unite în regiune, iar Trump nu își răsfață aliații și partenerii cu prea multă predictibilitate. Să amintim că Serbia (la fel ca aproximativ jumătate din statele lumii) nu a recunoscut independența Kosovo, iar un acord privind normalizarea relațiilor nu a fost încă încheiat. În Bosnia, de asemenea, de treizeci de ani funcționează o administrație internațională care supraveghează respectarea Acordului de pace de la Dayton. În principiu, acest lucru ar trebui să se bazeze pe consensul marilor puteri. Însă acest consens a fost subminat de opoziția Rusiei și Chinei față de o astfel de supraveghere de lungă durată, iar acum și de intensificarea disputelor dintre Statele Unite și Europa.
Statele Unite declară că sunt „pregătite să ofere sprijin acolo unde implicarea americană este necesară”. Disputele nerezolvate, recunosc autoritățile de la Washington, „subminează stabilitatea regională”. Este vorba în primul rând despre Bosnia, unde anul trecut diplomația americană, potrivit versiunii Casei Albe, a soluționat „cea mai acută criză”. Aceasta a apărut din cauza confruntării dintre liderul sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, și Înaltul Reprezentant (așa se numește funcția de administrator internațional) Christian Schmidt, a cărui numire și ale cărui decizii Dodik nu le-a recunoscut inițial. Dodik a fost demis din funcția de președinte al Republicii Srpska din Bosnia și Herțegovina și a primit din partea instanței interdicția de a ocupa funcții publice timp de șase ani, iar Schmidt și-a prezentat demisia în luna mai. Statele Unite și Uniunea Europeană nu au reușit încă să ajungă la un acord privind înlocuitorul său.
Kosovo: ce se întâmplă cu trupele NATO?
În ceea ce privește cealaltă zonă de conflict, Casa Albă așteaptă de la Serbia și Kosovo „obținerea unui acord durabil, acceptabil pentru ambele părți”. Statele Unite continuă să participe la forțele KFOR, pe care le numesc „o componentă-cheie pentru asigurarea securității”.
Între timp, a fost anunțată reducerea acestor forțe anul viitor, de la actualul efectiv de 4.700 de militari la 3.500–3.000. Deși NATO refuză să precizeze ce contingente vor fi afectate, din surse diplomatice se știe că inițiativa reducerii angajamentelor Alianței provine chiar din partea Statelor Unite.
Anul trecut, în presă au apărut informații despre o posibilă retragere a militarilor americani din Kosovo, măsură considerată de comunitatea de experți drept „un pas greșit într-un moment nepotrivit”. Această decizie ar fi schimbat echilibrul în regiune, spuneau opozanții reducerii rolului american, și i-ar fi lăsat pe europeni singuri în fața problemei securității. Iar acest lucru s-ar produce pe fondul tensiunilor periodice dintre Serbia și provincia sa desprinsă, care, de altfel, se află deja de al doilea an într-o criză constituțională.
În prezent, Statele Unite au 590 de militari în Kosovo, fiind al doilea contingent ca mărime după cel al Italiei (984 de militari). Totuși, rolul SUA este considerat strategic important datorită poziției sale de lider în structura de comandă a NATO și capacităților operaționale. Baza Bondsteel din Kosovo este una dintre cele mai mari baze americane din Europa și este considerată un centru logistic vital al NATO în regiune.
Reprezentanții KFOR și ai Alianței au declarat că nu sunt planificate schimbări semnificative în cadrul misiunii, iar efectivele acesteia vor continua să fie stabilite în funcție de evoluția situației. Trebuie amintit că, în 2023, forțele KFOR au fost suplimentate cu o mie de militari (cea mai mare întărire din ultimul deceniu) din cauza confruntărilor din nordul Kosovo, o zonă cu populație predominant sârbă. Acesta a fost unul dintre cele mai grave momente de criză din anii de prezență internațională. Criza a fost legată de boicotarea alegerilor locale și de protestele împotriva primarilor de etnie albaneză. Armata Serbiei a fost atunci plasată în stare maximă de alertă.
Interese comerciale și lupta împotriva Rusiei și Chinei
Al doilea pilon al politicii sale în Balcani, după securitate, este prezentat de administrația Trump ca fiind promovarea intereselor comerciale, cu accent pe reducerea influenței rusești în sectorul energetic. Statele Unite promovează propriul gaz natural lichefiat, tehnologii nucleare (inclusiv reactoare modulare de mici dimensiuni) și surse regenerabile de energie.
Printre proiectele prioritare, Casa Albă include gazoductul „Interconectorul Sudic”, care va lega sistemul de transport al gazelor din Bosnia și Herțegovina de Croația și de terminalul de gaze naturale lichefiate de pe insula Krk, în Marea Adriatică. Se consideră că acesta va elimina dependența totală a Bosniei și Herțegovinei de livrările din Rusia.
Printre alte proiecte susținute de americani se numără gazoductul dintre Serbia și Macedonia de Nord, dezvoltarea hidroenergiei în Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord și Serbia, modernizarea centralelor electrice pe cărbune din Kosovo și altele. În plus, americanii vor să concureze pentru proiecte strategice în domeniul transporturilor, tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, precum și al industriei de apărare.
Menținerea stabilității și extinderea cooperării comerciale sunt prezentate de administrația Trump drept instrumente puternice de contracarare a „influenței maligne” a Rusiei și Chinei. „Moscova alimentează conflictele etnice, finanțează forțe destabilizatoare și folosește livrările de hidrocarburi pentru a exercita presiuni asupra politicienilor și pentru a diminua încrederea în instituțiile occidentale”, se arată în raportul transmis Congresului. Iar China, care câștigă tot mai mult teren în fața partenerilor economici tradiționali ai statelor balcanice, „folosește comerțul, creditele, mita, propaganda și legăturile cu elitele pentru a-și consolida influența”.
Contrar intereselor aliaților
În ansamblu, administrația Trump promite să dezvolte relații „pozitive” cu toate cele șase state din Balcanii de Vest: Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia. Totuși, experții văd aici nu doar aspecte pozitive.
Politologul Igor Novakovici, director pentru cercetare al Centrului pentru Politică Internațională și Securitate, într-o declarație pentru The Insider, atrage atenția asupra plecării din administrația americană a unor persoane care au avut legături cu regiunea în ultimele trei decenii. „Raportul către Congres și alte documente ale administrației Trump arată clar că aceasta nu mai consideră Balcanii de Vest o prioritate; nu are o atașare «emoțională» față de regiune. Nici măcar nu consideră multe dintre rezultatele ultimilor treizeci de ani parte a propriei moșteniri. Este interesată de menținerea stabilității și de proiecte care pot aduce beneficii companiilor americane și unor persoane private concrete”, spune Novakovici.
Unul dintre riscuri constă în faptul că Washingtonul demonstrează că poate acționa împotriva intereselor aliaților săi europeni: „Mă refer la situația din Bosnia, unde asistăm acum la o confruntare privind candidatura și atribuțiile Înaltului Reprezentant. Americanii au refuzat să susțină candidatul europenilor”. În plus, interlocutorul atrage atenția asupra situației legate de proiectul „Interconectorul Sudic”: „Inițial, acesta a fost propus de Uniunea Europeană, dar tutela asupra lui și-a asumat-o America”.
În interiorul UE crește treptat conștientizarea faptului că trebuie să concureze cu Statele Unite la nivel geopolitic, spune Novakovici. Au apărut semnale privind o posibilă intensificare a negocierilor de integrare ale UE, în special cu Serbia. Deocamdată însă nu este clar dacă Uniunea Europeană va putea accepta faptul că unii candidați nu îndeplinesc condițiile și dacă se va implica mai activ în negocierile cu aceștia. „Astfel, asistăm la o confruntare între logica birocratică, care a dominat până acum integrarea europeană, și logica necesității geopolitice”, consideră expertul.
Nici război mare, nici pace durabilă
„Politica balcanică a lui Trump reprezintă o combinație ciudată de continuitate și ruptură, ceea ce corespunde pe deplin imprevizibilității generale a politicii externe a acestei administrații”, spune pentru The Insider expertul în probleme de securitate și lector al Departamentului de Studii Militare al Colegiului Regal din Londra, Vuk Vuksanovici.
Washingtonul insistă asupra independenței Kosovo și a integrității teritoriale a Bosniei, în timp ce Rusia și China sunt în continuare percepute drept rivali a căror influență trebuie limitată. Ultimul aspect este deosebit de evident, amintește expertul, în cazul sancțiunilor impuse companiei NIS, deținută de „Gazprom Neft” și considerată un activ rusesc-cheie în Balcani.
„Washingtonul se concentrează pe relații tranzacționale în regiune, încercând să găsească nu doar în Balcani, ci și în Europa de Est în ansamblu, oportunități comerciale sau modalități de promovare a lui Trump ca lider puternic”, spune Vuksanovici.
În Balcani, primul aspect se reflectă în proiectele pe care ginerele lui Trump, Jared Kushner, a încercat să le implementeze în Serbia și Albania. Al doilea se manifestă prin afirmația destul de nerealistă că Trump ar fi prevenit un război între Serbia și Kosovo, precum și prin încercările președintelui Serbiei, Aleksandar Vučić, de a obține sprijinul administrației Trump prin apariții în mass-media.
„SUA vor să își reducă prezența în Europa, ceea ce va slăbi semnificativ NATO, dar acest lucru nu înseamnă totuși revenirea la vechile rivalități din Balcani, deoarece statele regiunii au capacități limitate pentru războaie prelungite”, subliniază Vuksanovici. În aceste condiții schimbate, consideră interlocutorul, unele țări se vor orienta către guvernele europene, altele către Statele Unite. Iar Serbia, cel mai probabil, va continua să mențină un echilibru între cele două direcții.
O transformare tăcută
„Balcanii de Vest sunt posibil martorii unei transformări tăcute, dar istorice, a politicii externe americane”, consideră experții Consiliului Atlantic. Timp de aproape trei decenii, politica Occidentului față de Balcani s-a bazat pe presupunerea că regiunea are nevoie de o administrare externă permanentă — politică, instituțională și chiar psihologică.
Simbolul cel mai evident al acestei doctrine a fost Bosnia și Herțegovina: un stat aflat sub control internațional, susținut de un sistem complex de supraveghere externă, reforme impuse și intervenții diplomatice. Statele Unite nu mai consideră acest model durabil, eficient sau chiar important din punct de vedere strategic, se arată în publicație.
Totuși, retorica și acțiunile administrației Trump nu au adus până acum mai multă stabilitate sau eficiență. În viitorul apropiat, aceasta va primi dovezi că epoca construcției statale nu s-a încheiat.
În ciuda eforturilor internaționale de lungă durată, în Bosnia nu s-a reușit crearea unui model funcțional. Musulmanii bosniaci, sârbii și croații își apără adesea priorități opuse, bazate pe politica etnică și nu pe obiective și interese comune. În spațiul public predomină retorica naționalistă, iar redesenarea granițelor este discutată deschis, deși Acordul de la Dayton nu prevede un asemenea scenariu.
Unul dintre cei mai importanți politicieni ai țării, Milorad Dodik, amenință constant cu retragerea Republicii Srpska din Bosnia și Herțegovina, numind țara lipsită de perspective. Deși nu are atribuții în politica externă, el merge frecvent la Moscova, unde este primit ca șef al unui stat important. Iar după ce, anul trecut, a obținut ridicarea sancțiunilor americane, și-a intensificat și contactele cu cercul apropiat al lui Trump. Acum, fiul președintelui american, Donald Trump Jr., este oaspete al familiei Dodik, iar în spatele ușilor închise, în timpul negocierilor privind candidatura administratorului internațional, se aude că „SUA își vor reevalua prezența în Bosnia”.
Va bloca Rusia mandatul forțelor EUFOR?
Obosit de disputele balcanice, Washingtonul nu poate totuși evita implicarea în reformarea sistemului complex de guvernare creat în urmă cu treizeci de ani la Dayton, în Bosnia și Herțegovina — un sistem bazat pe criterii etnice, cu două entități aproape independente (Federația Bosniei și Herțegovinei și Republica Srpska), cu atribuții limitate ale autorităților centrale și mecanisme care permit blocarea deciziilor.
Washingtonul a fost principalul mediator al negocierilor și a exercitat presiuni militare pentru impunerea păcii. Țara nu poate funcționa practic fără supraveghere externă, deoarece pacea a fost impusă, iar o reconciliere propriu-zisă și o consolidare a societății nu au avut loc.
Acordul de la Dayton a mascat fisurile dintr-o țară divizată, dar nu le-a eliminat. La sfârșitul războiului se considera că, treptat, va avea loc reunificarea societății, contradicțiile interetnice își vor pierde din intensitate, iar structura de guvernare bosniacă va deveni mai eficientă și mai autonomă. Iar ca etapă finală urma integrarea în Uniunea Europeană și NATO, care ar fi constituit garanția principală că războiul nu va reizbucni.
De atunci, multe lucruri s-au schimbat, inclusiv situația din interiorul UE și NATO, iar integrarea euroatlantică a Bosniei este blocată din cauza lipsei reformelor și a acordurilor privind problemele legate de acest proces.
Susținătorii reducerii rolului american ironizează, spunând că Europa ar putea descoperi în curând că nu dispune de suficientă unitate și autoritate politică pentru a înlocui conducerea Washingtonului în regiune. Totuși, în cazul concret al Bosniei, ar trebui să fie vorba despre o coordonare strânsă a eforturilor SUA și Europei, mai ales dacă administrația Trump este atât de preocupată de influența Rusiei și Chinei.
Se pare că aliații ar trebui să accelereze planificarea unor acțiuni pentru situații neprevăzute privind forțele internaționale EUFOR din Bosnia, deoarece, aparent, crește riscul ca în această toamnă Rusia să blocheze în Consiliul de Securitate al ONU prelungirea mandatului acestei misiuni.
