Există lucruri pe care Israelul nu le mai poate accepta (dar va trebui să ofere un morcov).
Ralph Waldo Emerson a susținut că „consecvența prostească este gnomul minților mici”, promovând ideea că uneori gândirea trebuie revizuită. Poate exista un moment mai bun pentru a face acest lucru decât acela care urmează unui masacru istoric global, care a declanșat un război în Orientul Mijlociu?
Unii cititori cu amintiri neiertătoare m-ar putea considera ca fiind fixat pe opoziția mea față de un stat binațional, via dreapta israelieană, și față de unul putinist, via actualul lider al dreptei. Asta nu se va schimba, dar ceea ce am este disponibilitatea de a trata cu toleranță niște lucruri destul de nebunești.
Desigur, principalul este că Hamas – a cărui întreagă rațiune de a fi rezidă în perpetuarea războiului și care de trei decenii a discreditat însăși noțiunea de pace prin aruncarea în aer a oamenilor – nu mai poate fi la putere nicăieri la granițele Israelului. Poate în Rwanda, deși nu l-aș recomanda Ugandei. Hamas trebuie să dispară, iar odată cu el și vărul său, Jihadul Islamic. Oricine ajută, finanțează, apără și protejează acești criminali ticăloși și trebuie adus în situația de a se confrunta cu fricțiuni în toate felurile.
Nu spun că Israelul ar trebui să întrerupă relațiile cu Turcia din cauza nebunilor lui Recep Tayyip Erdogan despre lupta Hamas pentru libertate, dar ceva vrăjmășie este în regulă, iar pârghia trebuie folosită, poate sub forma coborârii scaunului ambasadorului său. Și mai important, în măsura în care Qatar vrea un loc la masa mondială, atunci destul cu jocurile făcute Hamas.
Ce nu mai este tolerabil?
Dar asta nu poate fi toată povestea. Am suportat prea multă nebunie. Așa că propun aici o listă de subterfugii despre care cred că lumea trebuie să înceteze să le mai tolereze, având în vedere modul în care a fost discreditat status quo ante în 7 octombrie. În mare parte, este o schimbare a mea spre dreapta, care poate-i va mulțumi pe unii, dar nu este totul. Nu sunt sigur de pârghia care trebuie exercitată, iar lucrurile sunt în curs. Așa că, vă rog, fiți îngăduitori în timp ce vă aplecați asupra următoarelor:
- Ca partid politic, Hamas, laolaltă cu Jihadul Islamic, nu mai poate fi tolerat. Gata cu participarea la alegeri. Gata cu „caritatea Hamas” – rebranduire sau desființare. Nicio națiune arabă sau altă națiune și niciun terț care dorește relații bune cu Israelul sau aliatul său, Statele Unite, nu mai poate continua să ezite. Mă adresez vouă, state sunnite moderate: islamistii sunt și dușmanii voștri. Rămășițele carbonizate ale copiilor arși intenționat de maniaci, strigă: ajunge!
- Palestinienii care plătesc indemnizații familiilor criminalilor nu mai pot fi tolerați. Vor exista dispute, deoarece Israelul mereu extinde definiția terorismului, generând dezbateri nesfârșite în cazuri limită, unde acordul este imposibil. Așadar, pentru simplitate, spun: Nimeni care a ucis civili într-un atac afiliat grupurilor jihadiste nu ar trebui să primească plăți. Această paradigmă simplă poate contribui la reducerea disponibilității palestinienilor de a-și exprima loialitatea, din motive practice, față de aceste organizații diabolice. Dacă încearcă trucuri de rebranding, ocupați-vă de asta atunci.
- Niciun manual școlar antisemit în zonele palestiniene, indiferent de proveniență. Îmi fac o mea culpa: Itamar Marcus, șeful suprem al Palestine Media Watch (precum și patronul său, răposatul meu prieten Elias Fattal), obișnuiau să mă bombardeze cu dovezi ale otrăvirii minților tinerilor palestinieni, și găseam asta plictisitor. Probabil simțeam că era inevitabil și am minimizat efectul. Cei confuzi cu privire la gradul de venin pot consulta PMW sau chiar condamnările repetate ale Uniunii Europene cu privire la curricula palestiniană. Am văzut rezultatul sub forma violurilor în grup din 7 octombrie. No mas. Cine vrea pace trebuie să-și curețe actul educațional.
Stop ignorării drepturilor de proprietate ale aproximativ un milion de evrei care au fost fie alungați din lumea arabă, fie au plecat de bună voie acum aproximativ o jumătate de secol. Care este justificarea pentru acest furt masiv? Trebuie să existe o anumită despăgubire, cel puțin în discuție, ori de câte ori cineva vorbește despre despăgubirea palestinienilor care au părăsit Israelul în 1948 – o discuție care în cele din urmă trebuie să aibă loc.
Există câteva condiții atașate propriului meu auto-revizionsim, pentru a plica această concepție.
În primul rând, fără exagerări, vă rog. Nu încercați să le interziceți oamenilor să spună „de la râu la mare” sau să interziceți hărțile care ignoră Israelul. Acestea sunt lucruri nefericite, dar ghinionul face parte din viață. Cerințele trebuie să fie imposibil de atacat. Israelul are propriile hărți proaste, iar o soluție cu un singur stat este ceva ce unii israelieni naționaliști și de stânga – în mod dăunător – doresc și ei.
În al doilea rând, nu mai poate fi tolerată terorizarea palestinienilor de către coloniști, în Cisiordania, și nici mâna liberă oferită armatei în acea zonă. Și destul cu un Shin Bet care să țină permisele palestinienilor pentru a călători în străinătate; este absurd, provoacă daune și aduce dușmănie. Pe scurt, să hotărâm să lăsăm decența să prevaleze. De asemenea, niciun alt așezământ dincolo de bariera de securitate; amestecul de populații cu drepturi inegale este o nebunie.
Nu în ultimul rând, dacă Israelul vrea să aibă vreo influență și veo poziție morală pentru a insista asupra oricărui aspect de mai sus, trebuie să fie dispus să relanseze un proces îndreptat către o soluție cu două state, care să se finalizeze cu un stat palestinian demilitarizat. Pentru a avea o pârghie, trebuie să prezinți un levier.
Evident, acest lucru va necesita o schimbare de guvern, reprezentând o ruptură cu incompetenții care au eșuat atât de lamentabil pe 7 octombrie. Situația cere un restart.
