După Pentagon, Departamentul Justiţiei anchetează la rândul său scurgerea de documente secrete

Departamentul de Justiţie al SUA a deschis o anchetă pentru a încerca să identifice sursa scurgerilor de documente clasificate legate de invazia rusă în Ucraina, publicate în această săptămână pe reţelele sociale, după ce Pentagonul a anunţat, vineri, că investighează la rândul său această chestiune, relatează AFP, citată de News.ro.

„Am comunicat cu Departamentul Apărării în legătură pe această temă şi am deschis o anchetă”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului Justiţiei.

Zeci de documente clasificate au fost publicate pe Twitter, Telegram, Discord şi alte reţele sociale în ultimele zile, iar noi documente continuă să apară.

Scurgerile de informaţii includ nu doar rapoarte şi documente privind conflictul din Ucraina, ci şi analize extrem de sensibile în privinţa aliaţilor SUA.

Potrivit The Washington Post , care citează oficiali americani, unele dintre aceste documente par să fi fost falsificate, dar majoritatea sunt autentice şi corespund rapoartelor CIA care circulă la Casa Albă, Pentagon şi Departamentul de Stat.

Aceste scurgeri de informaţii s-ar putea dovedi valoroase pentru Moscova, în măsura în care documentele arată în ce măsură serviciile de informaţii americane au penetrat aparatului militar rus, scrie presa americană.

Unele dintre documente conţin informaţii despre dezbaterile interne ale guvernelor aliate ale SUA. De exemplu, un document a evidenţiat discuţiile guvernamentale din Coreea de Sud despre posibilitatea de a furniza obuze de artilerie Ucrainei, potrivit The New York Times.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here