Rodrigo Duterte, preşedintele Filipine, a declarat că nu va candida la funcţia de vicepreşedinte în alegerile de anul viitor şi că mai degrabă se retrage din politică, informează BBC, preluat de News.ro.
Duterte a spus luna trecută că va candida pentru funcţia de vicepreşedinte în 2022. Constituţia ţării îi interzice să deţină un al doilea mandat de preşedinte.
Însă acum a anunţat că se va retrage, pentru că „sentimentul copleşitor al filipinezilor este că nu sunt calificat”.
Sara Duterte-Carpio, care este în prezent primar al oraşului sudic Davao, a transmis mesaje amestecate legat de eventuala sa candidatură. Luna trecută a precizat că nu va intra în cursă, pentru că a convenit cu tatăl său ca doar unul dintre ei să candideze în următoarele alegeri pentru şefia ţării. Oricum, ea a condus toate sondajele de opinie realizate anul acesta.
Duterte a făcut anunţul sâmbătă, în Manila, la un centru unde era aşteptat să îşi depună candidatura.
Când Duterte şi-a exprimat prima dată intenţia de a candida, a fost speculat că îşi va alege un partener slab din punct de vedere politic şi că va conduce ţara din poziţia a doua.
El a spus public că, din funcţia de vicepreşedinte, ar fi imun în faţa urmăririi de către Curtea Penală Internaţională (ICC) pentru că a prezidat peste un „război al drogurilor” în care au murit mii de oameni. Totuşi, nu este clar dacă ar fi păstrat imunitatea legală.
Dacă Duterte-Carpio va fi aleasă, este foarte probabil să îşi protejeze tatăl de acuzaţiile penale în Filipine şi de procurorii ICC.
Rodrigo Duterte a devenit preşedinte în 2016, promiţând să stârpească criminalitatea şi să rezolve criza provocată de droguri, dar criticii lui au spus că a încurajat poliţia să se implice în execuţii extrajudiciare ale suspecţilor.
În iunie, procurorul de la Curtea Penală Internaţională a cerut deschiderea unei anchete completă în ceea ce priveşte omorurile din „războiul drogurilor” din Filipine, susţinând că ar fi putut fi comise crime împotriva umanităţii.
Un raport Amnesty International a concluzionat că, în primele şase luni ale preşedinţiei lui Duterte, peste 7.000 de oameni au fost ucişi de poliţie sau atacatori înarmaţi necunoscuţi.














