E foarte curioasă luna de miere ce pare să ia naștere între doi premieri vecini: Viktor Orban și Marcel Ciolacu.
Pe ultima sută de metri a campaniei pentru prezidențiale, Ciolacu a făcut din dosarul aderării la Schengen un cal predilect de bătaie.
Nimic deosebit până aici. Până la urmă, Marcel Ciolacu nu ar fi nici primul, nici singurul și nici ultimul politician de pe lumea asta interesat să extragă, maximum de dividende electorale, pentru sine și partidul său, de pe urma unui proces diplomatic complex, îndelungat și – aspect nu mai puțin esențial – tributar unui efort comun și inter-instituțional. Succesul ori eșecul unui asemenea proces, precum aderarea completă la Schengen, nefiind nicidecum meritul ori culpa unei singure persoane.
Altfel spus, cu două zile înaintea turului întâi al prezidențialelor de la București, Marcel Ciolacu încearcă să-și pună coronița de premiul I pe capul său și numai al său în condițiile în care, pe fond, munca nu a fost numai a sa.
Dar cel mai mare cusur al realizării cu care se laudă acum în târg premierul candidat la funcția de președinte este acela că imediat în punctul în care se termină serviciile aduse României încep să se întrevadă și foarte probabile deservicii făcute propriei țări.
Căci ironia, trebuie spus, este usturătoare: faza cumva finală a acestui proces de aderare la Schengen s-a consumat la Budapesta, în condițiile în care Ungaria deține, până la 31 decembrie, președinția rotativă a Consiliului UE.
Viktor Orban a pozat fericit în artizan și maestru de ceremonii.
Iar din imaginile și declarațiile făcute s-a putut lejer deduce că Marcel Ciolacu nu pare a avea o problemă cu faptul că Budapesta profită din plin de pe urma Bucureștiului, cultivând pe plan internațional impresia că a fost marele artizan al deciziei Europei de a primi pe deplin România în Schengen.
Ba mai mult, din imagini și declarațiile făcute de ambele părți se poate deduce și faptul că Marcel Ciolacu pare să fi intrat bucuros în acest joc de un strident și strategic interes pentru Orban.
Sunt realmente problematice bezelele pe care Ciolacu și le face cu Orban, iar motivele sunt grave și multiple:
- Unul ar fi acela că, printr-un asemenea comportament, premierul român l-a ajutat pe omologul maghiar să își atingă dublul obiectiv de a poza în salvatorul României și broker-ul cel mare din Uniunea Europeană (acest din urmă statut informal căpătând un tot mai pronunțat contur în numeroase analize din ultimul an).
- Apoi, cu cât Ungaria va reuși să lase mai apăsat impresia că ajutat în mod esențial România, cu atât România va lăsa tot mai apăsat impresia că îi este foarte datoare Ungariei. Situația în care riscă să fie pus Bucureștiul în raport cu Budapesta, pe termen lung, devine cu atât mai delicată atunci când în rol de girant-premium al acestei imagini înșelătoare pe care și-o construiește țara vecină se găsește tocmai premierul României, premier cu șanse semnificative de a deveni chiar președinte.
- În fine, uneori, în diplomație și la nivel de strategic cel puțin, e suficientă fie și doar percepția unei datorii pentru ca la un moment dat să-ți fie cerute servicii în contul așa-zisei datorii. Marcel Ciolacu tocmai a deschis în mod nelegitim și imprudent poarta pentru un viitor și indecent decont. Este incredibil, dar este adevărat!
De altfel, faptul că Viktor Orban chiar vede lucrurile în această optică a fost semnalat prompt tocmai de către Viktor Orban: “Budapesta va deveni vestită pentru faptul că şi ultima barieră a fost înlăturată aici şi au deschis calea către deciziile formale şi, dacă toate merg conform planurilor noastre, atunci de la 1 ianuarie, dacă mă duc la domnul premier cu maşina, nu voi mai fi oprit la frontieră ci voi putea conduce maşina de la Budapesta la Bucureşti fără să fie vreun control, ceea ce va fi foarte important în viaţa noastră, a tuturor. Doresc să îl felicit pe domnul premier pentru munca fantastică pe care a făcut-o în acest sens”.
Rețineți cuvintele-cheie: “Budapesta va deveni vestită”. Nu e de mirare că iliberarul (Orban) l-a și felicitat în final “pe domnul premier (Ciolacu) pentru munca fantastică”.
Și cum să nu-l feliciți cu atâta căldură, când, obsedat să câștige cu orice preț prezidențialele, “domnul premier” de la București te-a servit cu atâta dăruire și chiar pe teritoriul tău, la Budapesta?
În Europa, Viktor Orban a devenit pe deplin cunoscut drept omul (inclusiv de paie) al lui Vladimir Putin și Xi Jinping. Dar la fel de binecunoscut este și faptul că același Viktor Orban este și săgeata lui Donald Trump, interfața sa și broker-ul său.
Se poate remarca fără rezerve acum că Viktor Orban a avut o miză de anvergură în încheierea președinției rotative a Consiliului UE cu o reușită pe plan european prin care “Budapesta va deveni vestită”.
Poate că a avut o miză nu mai puțin însemnată și în a face România să se simtă datoare Ungariei, iar la momentul potrivit să îi înmâneze decontul.
Și nu este exclus nici faptul că pentru liderul maghiar o miză serioasă este și o eventuală atragere a Bucureștiului în siajul iliberal și geopolitic al Budapestei, pentru a-și duce mai eficient luptele pe care le vrea duse cu Bruxelles-ul, lupte care de altfel se mulează perfect și pe sufletul lui Donald Trump.
Probabil că nici alunecoasa Austrie, multă vreme ghimpele ireconciliabil din coasta Schengen a României, nu e străină de jocul geopolitic larg, cu mic popas la aderarea noastră, la care asistăm acum pe axa Trump-Orban.
Or, privind lucrurile sub acest ultim unghi, devine logic ca Orban să fi făcut, via dosarul Schengen, o investiție pe termen lung în liderul politic de la București cotat cu cele mai mari șanse de a ajunge numărul unu în statul român; în liderul politic care este totodată șeful celui mai mare și mai lipsit de scrupule partid din România.
Cu cât privești mai atent și integrat cele de mai sus, cu atât ajungi să pricepi că nu a fost o coincidență și nici lipsit de oarece legătură cu broker-ul Viktor Orban apelul telefonic de 20 de minute dat de Trump lui Ciolacu chiar zilele trecute, chiar în săptămâna cu momentul Budapesta și chiar în săptămâna cu primul tur al prezidențialelor de la București.
În Ciolacu, în Schengen și în orizontul de posibilități al evoluțiilor României post-electorale, Viktor Orban și Donald Trump e foarte posibil să fi văzut un “deal” extrem de suculent și, tocmai de aceea, de neratat.
Adăugați la asta și a doua surpriză a surprizelor: cea de-a doua discuție Ciolacu-Trump în doar câteva zile. De data asta, purtată nu de la București, ci de la Budapesta. De data asta, nu doar în doi ci în trei: Ciolacu-Orban-Trump.
Personal, interpretez convorbirea triunghiulară într-un singur mod: toate părțile au fost la final mulțumite de “deal”, ca atare, prin această convorbire, cei trei practic au băut adălmașul.
Care sunt totuși parametrii exacți, detaliile și condițiile de implementare ale “deal”-ului? Ei bine, nu putem ști asta acum, căci Marcel Ciolacu numai idolul transparenței nu pare să fie în raport cu propriul popor.
Dar, Doamne ferește, există totuși o cale, singura probabil, de a afla despre ce e vorba, pe parcurs: dacă Marcel Ciolacu va fi înscăunat la Cotroceni de poporul căruia nu simte nevoia, deja de pe acum, să-i dea scototeală și de la care nu simte nevoia să ia mandat.
Și, desigur, dacă Ciolacu va deveni președinte, vom mai afla totodată ce soi de “optimizări” va cunoaște relația României cu: Ungaria orbanistă, cu Rusia, cu China, cu Ucraina, cu Uniunea Europeană și, vai de capul nostru, cu democrația liberală.
Cred cu tărie că “deal”-ul a fost periculos de multilateral.
Cred cu tărie că e imperios necesar să avem grijă pe cine votăm la prezidențiale – nu doar în ceea ce privește pericolul Simion, ci și în ceea ce privește pericolul Ciolacu, iată, unul deloc mai neînsemnat.
