La mai bine de 30 de ani după ce Elena Ceaușescu a fost executată, mai mulți cercetători români și străini cer să nu i se mai atribuie lucrări științifice pe care aceasta nu le-a scris, de fapt, ci doar le-a semnat fraudulos. Printre cei care au solicitat acest lucru de la mai multe grupuri editoriale prestigioase din străinătate se numără și profesori de la Politehnica București, obligați să publice lucrări semnate de fosta soție de dictator. Întreaga poveste a imposturii și a solicităriii intelectualilor români și străini a fost relatată, pe larg, de cotidianul britanic The Guardian.
Fosta soție de dictator era prezentată de regimul comunist de la București ca fiind chimist de renume mondial. Asta, deși Elena Ceaușescu nu avea, de fapt, nicio realizare în baza căreia să își aroge asemenea merite.
Avea, în schimb, o mare nevoie de validare în fața națiunii și a comunității internaționale.
Și Margaret Tacher – ea însăși chimist – a vizitat România în 1975.
Problema cuplului Ceaușescu nu ținea, deci, de imagine externă, ci de politica internă.
Din cauză că voia să plătească întreaga datorie externă a țării, Ceaușeșcu a renunțat la toate mărfurile pentru care era necesară valuta. Au dispărut, treptat, toate mărfurile importate, de la haine, până la fructe cum ar fi portocalele și bananele.
S-a instalat, încetul cu încetul, o sărăcie greu de suportat. Și s-au impus restricții alimentare. Spre exemplu, sacrificarea vitelor, în gospodărie, era interzisă și se pedepsea cu închisoarea.
Lavinia Betea – profesor de istorie la Universitatea din Arad și biograful Elenei Ceaușescu – susține că, după 1945, sărăcia nu mai avea cum să-i influențeze în mod direct pe Nicolae și Elena Ceaușescu.
El era secretar general al Partidului Comunist Român (PCR). Iar asta avea avantaje materiale.
„Toate cheltuielile lor pentru hană, haine și relaxare erau deja acoperite. Dar constituția din țările comuniste prevedea că oamenii aveau dreptul, dar și obligația să muncească.
Și ca soție a celui mai puternic politician din țară, Elena voia să se prezinte ca model, ca femeie care merita să stea alături de «marele lider politic».
Nici n-a vrut să audă de un serviciu oarecare. De vreme ce comunismul punea preț pe știință – cu scopul de a îmbunătăți producția – și de vreme ce intelectualii fuseseră apreciați în tinerețea Elenei Ceaușescu, aceasta a considerat că i s-ar potrivi un job de om de știință”, a precizat Lavinia Betea pentru The Guardian.
Elena Ceaușescu s-a născut în 1916, într-o familie de țărani. Din 1950, a urmat, la seral, cursurile Institutului Politehnic București. Și după ce a absolvit, s-a angajat la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie , într-un departament în care se lucra la elastomeri (un tip de polimer).
Acesta este și motivul pentru care, mai târziu, soția dictatorului s-a prezentat ca specialist în polimeri, crede Andrei Dumbravă.
„Înainte să își ia masteratul și doctoratul în chimie, Elena Ceaușescu a fost lucrător necalificat la institut și a fost coordonată de persoana care avea să lucreze cel mai mult la teza ei de doctorat”.
În cartea sa intitulată „Sărută mâna pe care n-o poți mușca: Ascensiunea și decăderea Ceușeștilor”, Edward Behr notează:
„Nu există informații despre vreo diplomă pe care Elena Ceaușescu s-o fi avut în domeniul chimiei, înainte să își obțină doctoratul. Cu toate astea, în 1960, era cercetător cu normă întreagă la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie. Iar în 1965 era deja director (…)
Mircea Corciovei – unul dintre cercetătorii de la Institut – își amintește că era greu de comunicat cu Elena Ceaușescu, după ce aceasta a devenit director. Dădea ordine, dar nu asculta de niciun argument.
Era imposibil de stabilit cât de multă chimie știa, din cauză că nu vorbea niciodată despre asta. Se ocupa doar de «problemele politice și administrative». Dar Corciovei a descoperit că Elena Ceaușescu nu știa ce este un cromatograf și nu cunoștea formula acidului sulfuric (adică H2SO4), care se predă în anul I la Facultatea de Chimie.
Corciovei își amintește că – deși potrivit legii oricine putea participa la susținerea unei teze de doctorat – Elena Ceaușescu și-a prezentat teza „cu ușile închise”, fără public.
Chiar dacă putea controla totul în România, Elena Ceaușescu nu-și putea crește reputația știintifică fără ajutorul unor instituții, publicații de prestigiu și lideri politici din Occident.
„Așa că faima i-a fost construită obligând chimiști să scrie lucrări științitifice, pe care Elena Ceaușescu doar le semna. Iar respectivele lucrări erau publicate, ulterior, în reviste științifice de prestigiu. De asemenea, Pergamon Press – cunoscută editură academică britanică – a publicat și o carte care ar fi avut la bază teza de doctorat a Elenei Ceaușescu”, susține Chirs Isloi.
Volumul se numea Polimerizarea stereospecifică a Isoprenului și s-a bucurat de o introducere semnată de Dorothy Hodgkin, laureată a premiului Nobel pentru Chimie.
Aceasta scria că „nu m-am pregătit suficient din punct de vedere al cunoașterii tehnice a domeniului tratat de această lucrare pentru a putea face o evaluare critică.
Dar chiar și lectura rapidă te duce cu gândul la faptul că domeniul de cercetare abordat de autor e vast și actual”.
De altfel, Pergamon – pe atunci condusă de Robert Maxwell – a mai publicat, în 1983, și o biografie a lui Nicolae Ceaușescu intitulată Nicolae Ceaușescu: Făuritorul României Moderne și om de stat internațional.
În 1991 – la scurt timp după execuția soților Ceaușescu – Robert Maxwell a vândut Pergamon către gigantul Elsevier. Acesta are, în continuare, la vânzare cele două cărți: cea semnată de Elena Ceaușescu și biografia lui Nicolae Ceaușescu. Acestea sunt disponibile, de asemenea, la Taylor & Francis şi Wiley.
De asemenea, articole științifice semnate de Elena Ceaușescu figurează încă în publicații ca Journal of Macromolecular Science și Journal of Molecular Catalysis.
În cartea sa „Orizonturi Roșii”, Ion Mihai Pacea – fosul șef al Securității care a dezertat în 1978 – scria că Nicolae Ceaușescu i-a cerut să facă aranjamentele necesare pentru ca universități din New York să îi acorde Elenei titluri științifice.
„Am încercat să-i explic că, în America, președintele nu avea aceleași puteri ca liderul de stat din România. Singurul rezultat: s-a enervat Elena”, scria Pacepa.
Istoricul Dennis Deletant, profesor emerit la University College of London, își amintește că, în 1978, directorul unității de învățământ i-a spus că diplomații români încercau să obțină titluri științifice onorifice pentru Elena, înainte de o vizită oficială în care Ceaușeștii urmau să vină, în perioada următoare.
Când i s-a cerut părerea, Deletant s-a opus acordării unor astfel de titluri, în condițiile în care știa că teza de doctorat a Elenei Ceaușescu era scrisă, de fapt, de un profesor de la Universitatea din Iași.
Andreea, soția lui Deletant, a fost traducător pentru reprezentanții Academiei Române care fuseseră trimiși de Ceaușescu să obțină recunoașterea meritelor științifice ale Elenei de la Royal Society, cea mai veche organizație științifică din lume.
Aceștia au vorbit chiar cu laureatul premiului Nobel pentru Chimie, Alexander Todd.
„Todd a fost ospitalier cu oaspeții români. Le-a dat inclusiv o mulțime de băuturi. După care i-a întrebat dacă – cu toată sinceritatea – consideră că Elena Ceaușescu merită recunoaștere din partea Royal Society. Românii i-au spus că nu”, își amintește Dennis Deletant.
Așa că, până la urmă, și Universitatea din Londra și Royal Society au respins solicitările Ceaușeștilor.
Dar Royal Society of Chemistry a acceptat să o facă pe Elena Ceaușescu membru de onoare, iar Polytechnic of Central London i-a acordat titlul de profesor onorific.
Ulterior, ambele organizații științifice au refuzat să comenteze decizia și n-au spus nici dacă îi vor retrage Elenei Ceaușescu respectivele titluri.
„Recunoașterea științifică a Elenei Ceaușescu a început în Franța și Statele Unite. Abia apoi a fost primită în Academia Română. Pot fi scuzați cei care i-au recunoscut meritele științifice, deși nici măcar nu trăiau într-o ţară comunistă? Sunt de vină doar cei din România? Sau doar ea? Nu cred că e corect să gândim așa. Toată lumea știa că ea este o impostoare”, a precizat pentru The Guardian Lavinia Betea, biograf al Elenei Ceaușescu.
Profesorul Mircea Teodorescu de la Universitatea Politehnică din București figurează ca și coautor al lucrărilor Elenei Ceaușescu între anii 1984 și 1989.
Acesta este unul dintre cei care vrea ca numele fostei soții de dictator să fie șters din colectivul autorilor.
„Orice publica departamentul trebuie să fie aibă ca primă semnătură pe cea a Elenei Ceaușescu. Era ordin de la partid.
Vorbim despre toate proiectele pe care le desfășuram cu cercetători de la alte instituții. Am acceptat situația pentru că îmi convenea unde era situat laboratorul unde lucram și pentru că știam că proiectele vor fi de calitate și aveam ocazia să învăț multe din asta”.
Teodorescu vrea ca numele Elenei să fie eliminat din colectivul de coautori al tuturor lucrărilor. Iar lucrările pe care le semnează doar Elena Ceaușescu să fie retrase.
„Științific vorbind, lucrările sunt corecte. Doar că Elena Ceaușescu n-are niciun merit acolo. Nici nu cred că ea le-a citit vreodată, pentru că mă îndoiesc serios că le-ar fi putut înțelege. Cred că e o datorie morală să corectăm situația”, a precizat Mircea Teodorescu.
El, Andrei Dumbravă, Cris Isloi, dar și alți intelectuali români semnează o scrisoare pe care au trimis-o, pe 10 decembrie, grupului Elsevier.
Semnatarii cer retragerea lucrărilor semnate de Elena Ceaușescu, în condițiile în care menționarea numelui acesteia ca autor al unor lucrări științifice este „nu numai o fraudă, dar și o jignire adusă victimelor Revoluției din 1989 și oamenilor de știință români care muncesc onest”.
„Suntem cu toții conștienți că aceste titluri au ajuns în oferta dumneavoastră fără să aveți vreo vină personală. Cu toate astea, considerăm că o corecție e crucială”, se arată în scrisoarea trimisă de intelectualii români către Elsevier.
Aceștia au trimis solicitări similare către Wiley and to Taylor & Francis.
Până la acest moment, doar Wiley a răspuns, anunțând că ia acuzațiile foarte în serios, că le mulțumește celor care au semnalat situația și că a lansat o investigație amănunțită, în acest sens.
Elsevier şi Taylor & Francis nu au făcut, încă, niciun comentariu pe marginea situației.
De asemenea, intelectualii cer retragerea a 36 de patente înregistrate pe numele Elenei Ceaușescu.
La acest moment, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie o menționează – pe site-ul său – pe Elena Ceaușescu ca fost director. Dar nu spune nimic despre trecutul întunecat al acesteia, ca soție de dictator.
Actuala directoare a Institutului, Mihaela Doni, a precizat pentru The Guardian că istoria nu poate fi schimbată. Și că instituția – așa cum e ea acum – nu poate stabili dacă Elena Ceaușescu a semnat lucrări scrise, de fapt, de alți autori. Și că doar acei oameni au dreptul să iasă în față și să spună adevărul.
Chris Isloi susține că urmele acestui comportament deviant din timpul comunismului încă afectează lumea științifică românească.
„În lumea academică din România, plagiatul e în floare. La fel e și nepotismul. Neglijența e ubicuă (prezentă în mai multe locuri în același timp – n.red) și, în mare parte, acesta e rezultatul influenței nefaste și disproporționate a Elenei Ceaușescu din anii 70 și 80”.
Lavinia Betea susține că – pe măsură ce trece timpul – în România percepția asupra Elenei Ceaușescu s-a mai îmbunătățit. Poate și din cauză că există încă o anumită vină colectivă pentru că a fost executată.
