O asemenea stare de lucruri nu poate reprezenta o bază pentru stabilitate, notează The Economist.
„Nicio grijă cu China, totul va fi bine!” a postat președintele Donald Trump pe rețelele de socializare, în 12 octombrie, la câteva zile după ce amenințase cu represalii pentru noile controale la export impuse de Beijing asupra bateriilor și pământurilor rare. Nu-i fă griji, lume, totul va fi bine”, spusese, în esență, și Ministerul Comerțului din China cu o zi înainte, într-o conferință de presă, subliniind că noile reguli vor avea un impact „limitat” asupra lanțurilor de aprovizionare.
Mulți acceptă aceste asigurări. Piețele au scăzut după reacția furioasă inițială a lui Trump, dar și-au revenit ulterior. Observatorii presupun că Trump va încerca să-l îmbuneze pe omologul său chinez, Xi Jinping, în eventualitatea în care cei doi se vor întâlni, așa cum este planificat, pe 29 octombrie, înaintea unui summit din Coreea de Sud. Însă chiar dacă va fi restabilit un armistițiu, cea mai recentă dispută este îngrijorătoare. Ea arată că Trump este dispus să ia în calcul tarife vamale de ordinul sutelor de procente împotriva unuia dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Americii. Mulți investitori și, se pare, și oficiali chinezi nu cred în amenințările sale. Este adevărat că președintele este sensibil la reacțiile piețelor financiare și că a dat înapoi mai devreme anul acesta. Dar nu suportă să fie împins de la spate. La un moment dat, s-ar putea să decidă că e prea mult.
Așa cum s-a întâmplat și în primul său mandat, Trump ar putea trece de la rolul de negociator la cel de critic vehement al Chinei, cu rezultate mult mai periculoase. Președintele american a amenințat că va bloca accesul Chinei la software esențial, pentru a-i paraliza industria semiconductorilor. „Șoimii” din echipa sa vorbesc de sancțiuni împotriva firmelor chineze din domeniul tehnologic și financiar. La rândul ei, China are mijloace de a hărțui companiile americane, așa cum arată noua sa anchetă asupra Qualcomm, un producător american de cipuri.
Această nouă ruptură demonstrează, de asemenea, că America și China continuă să se înțeleagă greșit una pe cealaltă. Scott Bessent, secretarul american al Trezoreriei, spune că economia Chinei este în depresie. Creșterea economică este într-adevăr modestă, dar nu din cauza tarifelor. În septembrie, exporturile de bunuri ale Chinei au crescut cu 8%, pe măsură ce vânzările către alte piețe au înlocuit exporturile către America. Casa Albă este furioasă pentru că China a introdus noile reguli cu doar câteva săptămâni înaintea întâlnirii planificate dintre lideri în Coreea de Sud. China, însă, contraargumentează că America a încălcat armistițiul atunci când și-a modificat propriile controale la export într-un mod care ar fi putut include pe lista neagră mii de firme chineze.
Chiar dacă noile reguli ale Chinei au fost parțial o măsură de retorsiune, ele au ridicat miza. Producătorii săi de baterii – cei mai buni din lume – vor avea nevoie de permisiune pentru a partaja numeroase produse, ingrediente sau echipamente cu străinii. Companiile din alte țări, aflate în afara jurisdicției Chinei, vor avea nevoie de licență pentru a exporta produse care conțin chiar și urme minime de pământuri rare chinezești. Trump speră să-l convingă pe Xi să renunțe la aceste controale. Va fi dezamăgit. Ele fac parte din efortul Chinei de a construi un cadru de reglementare pentru cele mai puternice arme economice ale sale. China a întins o ramură de măslin sugerând că va aplica regulile „cu blândețe”. Dar acest lucru sună fals. Birocrații din Ministerul Comerțului, cei care vor aproba licențele, se vor teme să nu pară prea indulgenți. China va deține astfel un instrument cu care poate crește sau reduce presiunea, după nevoie.
Există speranța că niciuna dintre părți nu își dorește cu adevărat un război comercial. Cele mai mari două economii ale lumii depind una de cealaltă. Dar tocmai asta înseamnă că fiecare are puterea de a-i provoca celeilalte daune grave. America are de mult timp restricții asupra exporturilor de semiconductori; China are acum mai mult control asupra pământurilor rare. Amenințarea unei „perturbări reciproce asigurate” nu este o bază bună pentru relații. Este, prin natura sa, instabilă; atât China, cât și America au mâna pe gâtul celeilalte, dar ambele se zbat să se elibereze. Comportamentul fiecăreia o determină pe cealaltă să-și strângă și mai tare controlul — un ciclu care, cel puțin pentru moment, pare sortit să se înrăutățească.
