EFE: Bulgaria nu îndeplineşte criteriile de intrare în zona euro, cu şase luni înainte de data prevăzută

Sursa: Pixabay

Bulgaria încă nu îndeplineşte criteriile pentru intrarea în zona euro, prevăzută pentru 1 ianuarie 2025, a recunoscut, marţi, Banca Naţională, care a pus această situaţie pe seama crizei politice din ţară, unde pe 9 iunie va avea loc al 6-lea rând de alegeri din ultimii trei ani, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Ca rezultat al crizei politice din ultimii ani am pierdut atât iniţiativa, cât şi conducerea în procesul de adeziune la zona euro”, a spus guvernatorul Băncii centrale, Dimitar Radev, într-o conferinţă de presă.

Acesta a dat asigurări că raportul de convergenţă, care se va publica luna viitoare, va arăta că ţara nu îndeplineşte toate criteriile, printre care se află stabilitatea preţurilor, controlul deficitului şi stabilitatea cursului de schimb şi a ratelor dobânzii.

Inflaţia interanuală a fost în martie de 3%, peste media din zona euro, de 2,4%.

Guvernatorul a afirmat că instituţia pe care o conduce şi băncile vor fi complet pregătite la finele acestui an pentru adoptarea euro, dar a avertizat că sunt alte aspecte tehnice şi logistice care depind de Guvern, ce trebuie adaptate pentru a funcţiona în condiţiile zonei euro.

În acest sens, a subliniat că ţara are nevoie de o structură politică proeuropeană clar stabilită şi sustenabilă şi de aprobarea cât mai repede a legii privind introducerea monedei unice, lege care „va da indicaţii clare şi noi garanţii juridice pentru companii şi gospodării cu privire la ceea ce urmează”.

Radev a spus că, dacă această situaţie va apărea după alegerile din 9 iunie, Bulgaria are încă şanse realiste de a adopta euro anul viitor.

În aprilie, guvernatorul anunţase deja posibilitatea ca intrarea în zona euro să nu se producă de la 1 ianuarie, ci mai târziu, în cursul anului, mai scrie EFE.

Parchetul European condus de Kovesi a desfăşurat percheziţii în Bucureşti. Fraudă de 8 milioane de euro în timpul pandemiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here