Președinții Statelor Unite, Ucrainei și Franței și premierul Regatului Unit au avut o întâlnire ‘pozitivă’ în care au abordat războiul din Ucraina și care s-a desfășurat sâmbătă la Vatican în marja funeraliilor Papei Francisc, a transmis Palatul Elysee, potrivit agențiilor Reuters și EFE, citate de Agerpres.ro.
Acest anunț scurt nu a oferit detalii despre durata sau alte detalii ale discuției dintre Donald Trump, Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron și Keir Starmer.
Întâlnirea a avut loc după ce Trump și Zelenski au avut o reuniune de circa 15 minute dimineață la Bazilica Sfântul Petru. Ei au convenit o nouă întâlnire tot sâmbătă, după funeralii, dar aceasta nu va mai avea loc, între timp președintele american plecând deja înapoi către SUA. ‘A doua întâlnire nu a mai fost. Președinții au un program foarte încărcat’, a justificat purtătorul de cuvânt al președinției ucrainene.
Palatul Elysee afirma vineri că președintele Macron nu va participa la întâlniri diplomatice în timpul funeraliilor Papei Francisc, considerând că astfel de întâlniri nu-și au locul într-un asemenea context.













