Elon Musk, în vizită privată la fostul lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz

Sursa: The Jewish Chronicle

Omul de afaceri Elon Musk a vizitat luni situl fostului lagăr de exterminare nazist Auschwitz-Birkenau, relatează Reuters şi AFP.

În vizita sa „privată”, în care a fost însoţit de preşedintele Asociaţiei evreieşti europene (EJA), Menachem Margolin, de jurnalistul conservator american Ben Shapiro şi de un supravieţuitor al Holocaustului, Gidon Lev, Elon Musk „a depus o jerbă la zidul morţii şi a luat parte la o scurtă ceremonie”, a menţionat un purtător de cuvânt al EJA, potrivit Agerpres.

Musk a participat ulterior la Cracovia la o conferinţă consacrată ascensiunii antisemitismului după izbucnirea conflictului Israel-Hamas, în octombrie anul trecut, prilej cu care a asigurat că „audituri externe” au arătat că pe reţeaua sa X se manifestă „cel mai puţin antisemitism în comparaţie cu alte reţele sociale”, fără a preciza despre ce audituri este vorba.

 

„Cred în final că libertatea de exprimare câştigă, în sensul că dacă cineva spune ceva fals, mai ales pe platforma noastră, îi poţi da răspunde cu o corecţie”, a spus Musk, intervievat de Shapiro, singurul căruia i-a răspuns la întrebări.

Vizita sa în Polonia, pe al cărei teritoriu se află în prezent situl fostului lagăr de la Auschwitz, a avut loc după ce în noiembrie Musk a răspuns pe reţeaua sa de mesagerie X (fostă Twitter) la o postare conform căreia evreii încurajează „ura împotriva albilor” cu mesajul: „Ai spus exact adevărul” – pentru ca ulterior să-şi ceară scuze, nu înainte ca mai mulţi mari plătitori de reclame să-şi suspende publicitatea. Chiar Casa Albă l-a acuzat atunci de „promovarea abjectă a urii antisemite şi rasiste”.

În noiembrie, Elon Musk a efectuat o vizită în Israel, unde a asigurat că este împotriva antisemitismului şi a orice „promovează ura şi conflictul” şi a declarat că reţeaua X nu va promova discursul de ură. El a făcut de asemenea cu acest prilej un tur la locurile atacate de mişcarea islamistă palestiniană Hamas pe 7 octombrie. Musk a ţinut să asigure că deplasarea a fost planificată din timp şi nu a fost un „turneu de scuze”.

Preşedintele EJA l-a invitat pe Musk să viziteze situl Auschwitz încă din septembrie anul trecut, când, într-o discuţie difuzată în direct pe X, antreprenorul s-a prezentat ca fiind un „evreu ambiţios” şi a declarat că a frecventat o grădiniţă evreiască.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here