Emil Constantinescu, replică pentru Clotilde Armand, după atacul acesteia la adresa Institutului Levantului: Aberații, minciuni, demagogie de cea mai joasă speță

Institutul Levantului, condus de Emil Constantinescu, a transmis luni un comunicat de presă extrem de agresiv la adresa lui Clotilde Armand, după ce primarul Sectului 1 a anunțat că dorește să înființeze o școală în clădirea în care funcționează institutul condus de fostul președinte.

„Clotilde Armand adaugă la colecția de aberații și minciuni la adresa Institutului Levant și demagogia de cea mai joasa speță”, se afirmă în comunicat.

„Clotilde Armand nu știe ce vorbește. Clădirea Institutului Levant, la fel de improprie pentru o școală, precum cabinetul de europarlamentar deschis de ea pe Calea Victoriei.

Într-un comentariu pe Facebook, doamna Clotilde Armand deplânge supraaglomerarea din școlile Sectorului 1 și își propune să preia clădirea Institutului Levant pentru a o transforma într-o școală. A avut această revelație trecând pe lângă Arcul de Triumf. Oare? Dacă ar fi trecut cu adevărat pe acolo și s-ar fi uitat cu atenție, ar fi putut constata că sediul Institutului Levant nu este la câțiva metri de Arcul Triumf, cum afirmă, și că este impropriu pentru o școală.

Seria diversiunilor la adresa Institutului Levant, lansată de scriitorul Gabriel Liiceanu și fostul senator USR Vlad Alexandrescu, continuată de deputatul USR Iulian Bulai, este preluată acum de primarul USR al sectorului 1.

Clotilde Armand adaugă la colecția de aberații și minciuni la adresa Institutului Levant și demagogia de cea mai joasă speță. Insinuează că nimeni nu știe ce face Institutul Levant. Era foarte simplu să caute informații pe site-ul Institutului și afla. Dar chiar o interesează adevărul? A persevera în a prezenta Institutul Levant drept o sinecură poate fi interpretat drept analfabetism funcțional, dar, cu siguranță, dovedește lipsa de profesionalism și rea-credință. Conferințele organizate, programele și proiectele lansate, cu participarea unor personalități prestigioase ale lumii academice internaționale, aparițiile editoriale arată cu prisosință că angajații Institutului Levant nu primesc bani fară să facă nimic. Dimpotrivă, aduc prestigiu și respect României.

La fel de demagogică precum prezentarea sediului Institutului Levant drept soluția care ar rezolva problema reală a supraaglomerării din scoli este și intenția de a prelua această clădire care aparține statului român.

Clotilde Armand afirmă și că ‘instituția plătește salarii anuale de peste 500 de mii de euro’. Este o minciună. Daca ar fi căutat adevărul, ar fi aflat că un consilier expert gradul II are un venit lunar între 2.746 lei – 3.028 lei net, iar un consilier expert gradul I are un venit lunar de 3.464 lei net. Salariul unui cercetător științific I (echivalentul unui profesor universitar) este 5.132 lei net, al unui cercetător științific II (echivalentul unui conferențiar) – 4.177 lei net, iar al unui cercetător științific III: 3.117 lei net.

Postări mincinoase și instigatoare la ură, precum cea a doamnei Clotilde Armand, aduc niște oameni nevinovați, pasionați de cercetarea științifică și dornici de performanță internațională, în situația de a fi hăituiți și înjurați pe rețelele de socializare. În acest caz, Institutul Levant își rezervă dreptul de a apela la toate instanțele administrative, civile și penale pentru a obține condamnarea celor vinovați.

În final, o întrebare pentru doamna primar. Treceam toamna trecută într-o duminică seara pe Calea Victoriei și am văzut un sediu somptuos pe care scria: Clotilde Armand – europarlamentar. Ce ziceți, n-ar fi bun pentru o școală? Nu-l preluați și pe acela?”, se arată în comunicatul de presă.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat duminică seara că dorește ca sediul în care funcționează Institutul Levantului să fie transformat în scoală pentru elevi. Institutul Levantului, înființat în timpul Regimului PSD, este condus de Emil Constantinescu.

„Există o mare provocare pentru școlile din Sectorul 1 care sunt tot mai aglomerate. Ne dorim că, în cel mai scurt timp posibil, să eliminam supraglomerarea din clase pentru ca elevii noștri să învețe în condiții civilizate. Am trecut astăzi pe lângă o clădire situată la câțiva metri de Arcul de Triumf. Clădirea se numește Institutul Levantului. În perioada în care România era condusa de Dragnea a fost înființat acest Institut de Studii Avansate a Culturii și Civilizației Levantului condus de fostul președinte al României – dl. Emil Constantinescu.

Ce face această instituție?! Nimeni nu știe. Se știe doar că instituția plătește salarii anuale de peste 500 de mii de euro. Pentru ce?!

Să revenim însă la școli. Având în vedere deficitul unităților de învățământ din Sectorul 1, propun să preluăm noi clădirea în care funcționează în prezent Institutul Levantului și să o transformăm într-o școală. De exemplu: aici poate funcționa Școala Pia Brătianu Nr. 2 (pentru cine nu știe, la școala Pia Brătianu elevii învață în trei schimburi). Trebuie să investim în viitorul copiilor noștri și să lăsăm la o parte sinecurile din trecut”, a scris Armand pe Facebook.

Parlamentul a respins, în aprilie 2020, un proiect de lege inițiat de un grup de parlamentari USR prin care se propunea desființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL).

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a fost înființat în 2017, în timpul guvernării PSD, iar fostul președinte Emil Constantinescu conduce în prezent această instituție.

Inițiatorii considerau că „existența acestui Institut nu se justifică, decât printr-o nevoie politică de generare de funcții și poziții de conducere și impietează asupra dezvoltării cercetării academice de cadre instituționale consacrate”.

„Și competențele și activitatea începută până acum de către Institut se suprapune în mod nefericit și ineficient cu obiectul de activitate și responsabilitatea altor autorități și instituții generând conflicte de competență (în privința protejării patrimoniului, de pildă, și a gestionării monumentelor UNESCO), deturnând resurse și capacitate de decizie din zona instituțiilor academice cu tradiție și diluând forța instituțională a acestor instituții, în loc să o întărească”, susțineau aceștia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here