Epilog la ”Kovesi și mafia.” Sau, poate, prolog

”În mod evident, (numirea lui Kovesi ca procuror-șef euroean – n.m.) a fost o numire politică și ar fi o ipocrizie să spunem că nu a fost așa, în contextul în care cel puțin o serie de oameni politici și-a asumat o bună parte din meritele numirii doamnei procuror Kovesi. Deci, a fost o numire care a avut o componentă politică de lobby, de înțelegere între partidele politice la nivel european.

Nu a existat o competiție reală. Candidatul francez a explicat că nu se retrage din cursă pentru că ar fi însemnat reluarea procedurii, a rămas formal în această competiție. E șocant să vezi când aplică cei din Europa aceste criterii”, a repetat Dana Gîrbovan încă o dată, la Antena 3, teza favorită a detractorilor fostei șefe a DNA.

Ah, cât de acri sunt strugurii pentru flașnetele și complicii castei hrăpărețe! Niciodată nu au fost mai acri decât este acum numirea lui Kovesi ca procuror-șef al UE pentru o întreagă categorie de magistrați.

Unii sunt acriți de realizarea faptului că sunt și vor rămâne mici, pentru că nu au îndrăznit și nici nu vor îndrăzni vreodată ce a îndrăznit Kovesi. Alții, încă în stare de șoc pentru că inamicul lor și al celor care îi plătesc nu doar că le-a scăpat printre degete, dar are șanse mari să ajungă unul dintre cei mai influenți procurori din lume.

Și, bomboana pe colivă, cu sprijinul Franței! AL FRANȚEI! De unde, din zone obscure dar foarte influente, au primit, de-a lungul timpului, atâta sprijin. Și pe care erau convinși că se vor putea baza în continuare, în aceiași parametri.

În care categorie intră Dana Gârbovan? Eu aș spune că în a doua. În prima, în niciun caz. Nici măcar nu a visat vreodată că ar putea avea atâta curaj!

Ce fel de curaj, mai precis? E, ăsta e alt subiect, mult mai complicat și mai nuanțat, despre care am scris adesea (aici, aici, aici) dar pe care talibanii (din ambele tabere) tot nu sunt pregătiți sau dispuși să-l atace frontal, sau măcar să-l discute cu toate cărțile pe masă.

De ce? Pentru că unii trebuie mai întâi să fie dispuși se uite în oglindă, să aceepte anumite concluzii despre caracterul lor, deloc măgulitoare, după care să privească în jur și să accepte că au o parte de vină pentru crearea contextului care a impus apariția unei Kovesi. Chiar își imaginau că țara asta o să accepte la nesfârșit atâta furt?

Alții trebuie mai întâi să înceteze să mai ia românii de proști și să depășească nivelul basmelor cu draci și sfinți. Trebuie să lase ipocrizia și vorbele sforăitoare la o parte și să accepte că Stalin avea un dram de dreptate atunci când spunea că nu poți face omletă fără să spargi câteva ouă.

Dacă nu au stomac pentru așa ceva, să își caute altă meserie, care să nu aibă incluse în fișa postului nici obligativitatea lucidității, nici pe acea de a include în analize și umbrele, nu doar calitățile celor pe care îi susțin și nici obligativitatea sincerității. Dacă nu față de alții, măcar față de ei înșiși!

Pentru că vorba asta cu omleta nu a spus-o prima oară Stalin, ci francezii. Cu vreo două sute de ani înainte. Poate ar merita să le-o reamintească și prietenilor lor de la București. Nu de alta, dar riscăm să-i acuzăm pe ruși și de ceea ce nu sunt vinovați.