Apelul la „mobilizare parțială”, din 21 septembrie, al dictatorului rus, Vladimir Putin, a declanșat un al doilea val de imigrare rusă în cele șapte luni de la începutul invadării Ucrainei de către Rusia. Se estimează că aproximativ 700.000 de ruși au părăsit Rusia numai în septembrie. Acești „refuznici” se alătură unui val anterior de emigranți care plecaseră spre republicile post-sovietice vecine, cum ar fi Georgia și Armenia, în martie, fie întrucât nu erau de acord cu războiul, fie pentru a scăpa de sancțiuni.
Cu toate acestea, spre deosebire de compatrioții lor din primul val, majoritatea urbani înstăriți, pasionați de tehnologie, profesioniști creativi, ale căror realocări au fost adesea facilitate de companiile lor, sau chiar de guvernele gazdă, precum Ministerul Economiei din Armenia, acest grup este format în mare parte din tineri de vârsta militară, în mare parte din regiunile periferice sărace ale Rusiei; mulți dintre ei și-au împachetat bunurile modeste și și-au croit drum spre orice țară care îi putea primi, înainte ca propria țară să să se închidă definitiv, așa cum se temeau unii.
Armenia, una dintre puținele țări din fostul spațiu sovietic care nu este de-a dreptul ostilă Rusiei sau poporului rus, a fost o alegere naturală ca destinație pentru mulți dintre acești tineri care fugeau de înrolare. Rușii nici măcar nu au nevoie de pașaport pentru a intra în această țară (e suficient buletinul) cu unul dintre cele pe puțin două duzini de zboruri pe zi, pot rămâne până la 180 de zile fără viză și au facilitat accesul la permisele de muncă datorită apartenența țării la Uniunea Vamală Eurasiatică. În timp ce UE trece acum la suspendarea facilitării vizelor pentru cetățenii ruși, cu anumiți membri, cum ar fi țările baltice, blocând direct intrarea deținătorilor de pașapoarte rusești, aproximativ 80.000 de ruși au ales să facă din Armenia un acasă.
Și pentru mulți dintre cei care și-au cheltuit cea mai mare parte, dacă nu integral, economiile de-o viață cumpărând bilete la prețuri mari (unii plătind până la 5000 USD pentru zborul de 3 ore, Moscova-Erevan, care costă de obicei sub 300 USD) pentru a veni cu avionul, găsirea locurilor de muncă devine din ce în ce mai mult o prioritate urgentă. În timp ce creșterea economică robustă a Armeniei din ultima jumătate de deceniu a creat o piață a muncii primitoare și competitivă pentru mulți ruși cu studii superioare, în special în sectorul de înaltă tehnologie, nu același lucru se poate spune despre refuznicii cu calificare mai scăzută, pentru care Armenia este capăt de linie.
Rușii au fost deja văzuți conducând taxiuri, debarasând în restaurante sau alte locuri de muncă din economie, uneori concurând cu armenii locali pentru un număr limitat de slujbe; mulți dintre aceștia din urmă au simțit deja efectul acestui nou val de migranți sub forma evacuării, pe fondul creșterii prețului la chirie și a inflației, completând frustrarea pe care o resimțea deja țara din cauza efectelor secundare ale războiului Rusiei cu Ucrainei. În plus, normele sociale mai laxe asociate în mod obișnuit cu rușii ar fi declanșat și câteva incidente minore de panică morală în această țară mică, predominant creștină.
Cu toate acestea, în mare parte, prezența lor a fost binevenită în Armenia, unde ospitalitatea este o valoare străveche și foarte prețuită. La rândul lor, membrii „păturii creative” a Rusiei și-au făcut deja mâna în modelarea vieții de noapte și a scenelor restaurantelor din Erevan, organizând petreceri, festivaluri de artă de avangardă și deschizând cafenele de al treilea val, în tot orașul. Alții au început să învețe armeana și să aplice pentru vize de ședere permanentă pentru a se integra mai bine în țara lor de adopție. Totuși, sosirea bruscă a atâtor refugiați politici într-o țară mică, de 3 milioane de oameni, încă resimțindu-se de la efectele pandemiei globale de COVID-19, și cu amenințarea mereu prezentă a invaziei din partea dictaturii vecine a Azerbaidjanului, a pus o incontestabilă presiune pe capacitatea țării de a le absorbi pe toate fără asistență externă. Armenii locali au cunoscut o creștere a prețurilor în general și s-au văzut depășiți la capitolul acces la locuințe. Chiar dacă guvernul s-a implicat pentru a rezolva situația, nu va fi suficient.
Armenia are o istorie a întâmpinării celor care fug de persecuție – inclusiv, de mai multe ori, a rușilor înșiși. În Erevan, oamenii înțeleg că fiecare tânăr „refuznic” care își găsește siguranța în Armenia este un soldat mai puțin care comite atrocități în Ucraina ocupată. Dar Armenia și alte câteva țări ex-sovietice nu pot face acest lucru singure – comunitatea internațională trebuie, de asemenea, să facă un pas și să își facă partea.
- Raffi Elliott este jurnalist stabilit la Erevan
Ce este poliția morală a Iranului, care i-a înfuriat pe protestatari
