Oficialii chinezi sunt înfuriați de ceea ce ei consideră a fi o agresiune americană, notează The Economist, într-o analiză care în secțiunea Leaders din ediția tipărită a apărut sub titlul: „It’s worse than you think”.
<< Poate că ați sperat că, atunci când China s-a redeschis și s-a reluat contactul față în față între politicieni, diplomați și oameni de afaceri, tensiunile chinezo-americane se vor atenua printr-un val de cine, summituri și mici discuții. Dar atmosfera de la Beijing tocmai dezvăluie faptul că cea mai importantă relație a lumii a devenit mai amară și mai ostilă ca niciodată.
Pe culoarele guvernului, oficialii Partidului Comunist denunță ceea ce ei văd ca fiind o hărțuire din partea Americii. Ei spun că intenționează să bată China până la moarte. Diplomații occidentali descriu o atmosferă plină de intimidare și paranoia. În Casa oaspeților de stat Diaoyutai, directori de multinaționale, care au participat la Forumul de dezvoltare din China, se arătau îngrijorați de ceea ce ar însemna, pentru afacerile lor, o decuplare mai profundă. Singurul lucru asupra căruia ambele părți sunt de acord este că în cel mai bun caz vor fi decenii de înstrăinare – și că în cel mai rău, un război, devine din ce în ce mai probabil.
Fiecare parte își urmează propria logică inexorabilă. America a adoptat o politică de îngrădire, deși refuză să folosească acest termen. Vede o Chină autoritară care a trecut de la o guvernare a unui singur partid la una a unui singur om. Președintele Xi Jinping va rămâne probabil la putere câțiva ani și este ostil Occidentului, despre care crede că este în declin. Acasă duce o politică de represiune care sfidează valorile liberale. El a încălcat promisiunile de a da dovadă de reținere atunci când proiectează puterea spre exterior, din Hong Kong până în Himalaya. Întâlnirea sa cu Vladimir Putin din această lună a confirmat că scopul său este de a construi o ordine mondială alternativă, mai prietenoasă cu autocrații.
În fața acestui lucru, America accelerează, lesne de înțeles, izolarea militară a Chinei în Asia, întinerind vechile alianțe și creând altele noi, cum ar fi pactul AUKUS, cu Australia și Marea Britanie. În comerț și tehnologie, America adoptă un embargo dur și în creștere asupra semiconductorilor și a altor bunuri. Scopul este de a încetini inovația chineză pentru ca Occidentul să-și poată menține supremația tehnologică: de ce ar trebui America să lase ca invențiile sale să fie folosite pentru a face un regim ostil mai periculos?
Pentru liderii Chinei, aceasta echivalează cu un plan de paralizare. America, în ochii lor, se crede excepțională. Nu va accepta niciodată că orice țară poate fi la fel de puternică, indiferent dacă este comunistă sau democrată. America va tolera China doar dacă este supusă, o „pisică grasă, nu un tigru”. Alianțele militare asiatice ale Americii înseamnă că China simte că este încercuită în propria sa sferă naturală de influență. Liniile roșii convenite în anii 1970, când cele două țări au restabilit relațiile, precum cele privind Taiwan, sunt călcate în picioare de politicienii americani ignoranți și nesăbuiți. Conducătorii Chinei cred că este prudent să crească cheltuielile militare.
În comerț, ei consideră izolarea americană ca fiind nedreaptă. De ce ar trebui să fie privată de tehnologii vitale o țară al cărei PIB pe cap de locuitor este cu 83% mai mic decât cel al Americii? Oficialii și oamenii de afaceri au fost înspăimântați de spectacolul referitor la TikTok, subsidiara unei firme chineze, care a fost criticat în cadrul unei audieri a Congresului american în această lună. Deși unii liberali chinezi visează să emigreze, chiar și tehnocrații mondeni, educați în Occident, condamnă acum, cu loialitate, afișarea bogăției, promovează în forțele proprii și explică de ce globalizarea trebuie să servească prioritățile politice ale lui Xi.
Având în vedere două astfel de viziuni înrădăcinate și contradictorii asupra lumii, este naiv să credem că doar mai multă diplomație poate garanta pacea. O întâlnire, la Bali, între președintele Joe Biden și Xi, în noiembrie, a atenuat tensiunile, dar logica mai profundă a confruntării s-a reafirmat curând. Criza balonului de spionaj (oficialii chinezi iau în râs America pentru că a doborât ceea ce ei numesc un „balon obraznic”) a arătat că ambii lideri trebuie să pară duri acasă. America vrea ca China să așeze balustrade pentru a controla rivalitatea, inclusiv linii telefonice și protocoale privind armele nucleare, dar China se consideră partea mai slabă: de ce te legi de regulile stabilite de hărțuitorul tău? Nimic nu sugerează că ostilitățile se vor atenua. Alegerile americane din 2024 vor arăta că lupta împotriva Chinei este un sport bipartizan. Xi se confruntă cu o economie care încetinește și și-a legat legitimitatea de o viziune a unei națiuni puternice și „întinerite”.
În fața unui astfel de oponent, America și alte societăți deschise ar trebui să adere la trei principii. Primul este limitarea decuplării economice, despre care FMI consideră că ar putea costa oricât între 0,2% din PIB-ul mondial, un procent gestionabil, și 7%, un procent alarmant. Comerțul în sectoare nesensibile ajută, de asemenea, la menținerea contactului de rutină între mii de firme, reducând astfel decalajul geopolitic. Embargourile ar trebui să fie păstrate pentru sectoarele sensibile sau zonele în care China are o poziție de forță, deoarece este un furnizor de monopol: acestea reprezintă o minoritate din comerțul chinezo-american. Acolo unde este posibil, afacerile care se află pe ambele părți ale războiului rece, cum ar fi TikTok – acuzată de răspândire de dezinformare chineză – ar trebui să fie împrejmuite, vândute sau reorganizate, nu trebuie să fie forțate să se închidă.
Al doilea principiu este cel al reducerii șanselor de război. Ambele părți sunt blocate într-o „dilemă de securitate” în care este rațional să îți susții poziția, chiar dacă asta face să se simtă amenințară cealaltă parte. Occidentul are dreptate să caute descurajarea militară pentru a face față unei amenințări chineze tot mai mari – alternativa este colapsul ordinii conduse de americani în Asia. Dar căutarea dominației militare în jurul punctelor fierbinți, în special Taiwan, ar putea provoca accidente sau ciocniri care vor scăpa de sub control. America ar trebui să urmărească să descurajeze un atac chinez asupra Taiwanului, fără a provoca unul. Acest lucru va necesita înțelepciune și reținere de la o generație de politicieni din Washington și Beijing care, spre deosebire de liderii Americii și ai Uniunii Sovietice din anii 1950, nu au experiența personală a ororilor unui război mondial.
Ultimul principiu este acela că America și aliații săi trebuie să reziste tentației de a recurge la tactici care îi fac mai asemănători adversarului lor autocrat. În această rivalitate, societățile liberale și economiile libere au mari avantaje: au mai multe șanse să creeze inovații și bogăție și să dețină legitimitate în țară și în străinătate. Dacă America își va menține valorile de deschidere, de tratament egal pentru toți și de stat de drept, îi va fi mai ușor să păstreze loialitatea aliaților săi. Americii trebuie să-i fie clar că disputa sa nu este cu poporul chinez, ci cu guvernul Chinei și cu amenințarea la adresa păcii și a drepturilor omului pe care el o reprezintă. Competiția definitorie a secolului XXI nu se referă doar la arme și cipuri, ci este și o luptă pentru valori. >>
