Pe măsură ce lumea luat-o razna cam pe la jumătatea seriei Curb – cu „fulgii de nea” la stânga și adepții MAGA la dreapta – e un miracol că a reușit să supraviețuiască
Primul meu „moment Larry David” a apărut în timpul facultății. Colegul meu de cameră ținea discurs în cantină, în fața unui grup de tinere care ascultau admirativ povestea lui tocită despre cum a supraviețuit tatăl său la Auschwitz. M-am băgat și am spus: „Trebuie să fii foarte mândru”.
„Desigur”, a răspuns Lawrence, încercând să fișeze cât mai bine o melancolie (lucru nu foarte ușor pentru un canadian). „Stai! De ce?” La care, i-am spus: „E ca Harvard-ul lagărelor de concentrare”. Îmi amintesc șocul pe care l-am provocat. Îmi amintesc satisfacția mea față de șocul pe care l-a provocat. Undeva în lume, alt Lawrence începea să-și facă debutul în comedie.
Mi-am amintit acest episod din facultate în timp ce priveam aparent ultimul episod din „Curb Your Enthusiasm”, vehiculul lui Larry David, co-creatorul Seinfeld, pe care mulți îl consideră genial și pe care oamenii plictisitori îl găsesc de nesuferit. Pentru cei dintâi, nu există o modalitate mai plăcută de a-și petrece timpul (cu o excepție) decât să se uite la episoadele vechi. Asta va fi curând tot ce va rămâne, pentru că David pare să se retragă după 12 sezoane, cu o serie de 25 de ani, lucru pe care încep să-l suspectez serios că va marca sfârșitul umorului de televizor.
Având în vedere că lumea a cam luat-o razna pe la jumătatea serialului – cu „fulgii de nea” la stânga și adepții MAGA la dreapta – e un miracol că David a reușit să supraviețuiască, deoarece aproape că nu există grup pe care să nu fi încercat să-l ofenseze. David este un tribun al centrului liberal care poate suporta o astfel de abordare și care e capabil de introspecție, dar nu este pentru cei slabi de inimă.
Acesta este un om care ia în gazdă o familie pe nume Black, care a fost evacuată din cauza uraganului Katrina (pentru a obține favorurile soției sale) și apoi este surprins, în mod jenant, că aceștia se dovedesc a fi de culoare. Când spune că este ca și cum s-ar fi numit și el „Larry Evreul”, umorul se ivește din reacția lor fără cuvinte, remarca sa find ignorată. „Ei bine, chiar apreciem că ne-ați lăsat să stăm cu voi”, spune Mătușa Rae în timp ce Larry ia bagajele.
Mare parte din umor este evreiesc. Aceasta este, desigur, parte dintr-o lungă tradiție în America, de la Frații Marx, Lenny Bruce și Carl Reiner la Mel Brooks, Jerry Lewis și Woody Allen. Dar este unic pentru Larry David (deși este destul de unic și pentru Jerry Seinfeld). Iar sub acest aspect, ar putea fi chiar și ultimul (cu toate respectele pentru Sarah Silverman).
Un episod a prezentat un supraviețuitor al genocidului nazist concurând pentru recunoașterea tragediei cu un absolvent bine făcut al reality-show-ului Survivor. „Am fost într-un lagăr de concentrare!”, strigă bătrânul. Tânărul nu este impresionat: „Aveam porții foarte mici, niciun snack… Nici măcar nu puteam fac exerciții (și) cu siguranță nu aveau sală de gimnastică”. Disputa rămâne cumva nerezolvată.
În episodul Palestinian Chicken, o femeie palestiniană atrăgătoare este captivată de un Larry mult mai în vârstă întrucât acesta insistase ca un oarecare Funkhouser să își scoată noul său accesoriu, o kippa, înainte de a intra într-un restaurant plin cu arabi. „Ești evreu, nu-i așa? Și totuși i-ai spus să își scoată căciula de evreu. Cum te cheamă?” Pentru restul, ar trebuie să fie îndeajuns imaginația cititorului.
Într-un alt episod, Larry rămâne blocat pe un telescaun defect împreună cu o evreică atât de religioasă încât nu-și poate permite să rămână singură într-un spațiu închis cu un bărbat, la apusul soarelui, întrucât „așa zice Tora”. Ea insistă că unul dintre ei va trebui să sară. Larry îi dă întâietate. Ea își fracturează picioarele și gleznele; Larry își ronțăie gustarea.
