Europol: S-ar putea declanșa o nouă criză a migranților în UE. De data aceasta, pe ruta africană

    Instabilitatea economică şi lipsa oportunităţilor în Africa, plus nevoia de forţă de muncă ieftină în Uniunea Europeană în plină criză provocată de pandemia de coronavirus ar putea declanşa un nou val migrator către Europa, avertizează Europol într-un raport publicat vineri, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

    Documentul ce analizează activitatea grupărilor infracţionale, inclusiv cele care se ocupă de traficul de migranţi, atrage atenţia în special asupra riscului amplificării valului migrator dinspre ţările africane prin Mediterana, după ce acesta a diminuat în ultimele luni ca urmare a restricţiilor şi măsurilor de izolare adoptate de statele europene. Europol recomandă statelor UE să monitorizeze situaţia şi să fie pregătite să răspundă acestui risc.

    „Relaxarea restricţiilor de călătorie şi deplasare va conduce probabil la o creştere a deplasărilor migranţilor ilegali”, notează agenţia europeană, avertizând totodată asupra creşterii exploatării acestora ca forţă de muncă ieftină şi ilegală în contextul în care din cauza închiderii graniţelor lucrătorii sezonieri europeni nu au mai putut ajunge în ţările care au nevoie de ei.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here