Evacuările din Afganistan, reluate

Un oficial a declarat pentru Associated Press, sub anonimat, că cel puţin 95 de afgani au fost ucişi în exploziile de joi seară de lângă aeroportul din Kabul. Zborurile de evacuare din Afganistan au fost reluate de urgenţă vineri. Alerta privind atacuri teroriste este menţinută, transmite News.ro.

Atacul sinucigaş a fost revendicat de o grupare afiliată organizaţiei Stat Islamic, Khorasan (IS-K), cea mai violentă şi extremistă dintre toate grupările militante jihadiste din Afganistan, după cum a explicat BBC.

IS-K este o filială regională a grupării Stat Islamic şi este activă în Afganistan şi Pakistan.

Oficialul citat de AP a mai spus că bilanţul real al deceselor este chiar mai mare, pentru că în evacuarea victimelor au fost implicate şi alte entităţi.

Oficialii afgani şi americani au emis diverse cifre legat de victimele atacului de joi seară.

Cel puţin 13 soldaţi americani au murit, aceasta fiind ziua în care forţele SUA au înregistrat cele mai multe victime în Afganistan din ultimele două decenii.

Termenul limită pentru evacuarea din Afganistan, prin aeroportul din Kabul, singurul funcţional în prezent, este de 31 august. Mai multe ţări şi-au încheiat deja aceste misiuni. Toate forţele străine în Afganistan au ca obiectiv evacuarea cetăţenilor şi personalului ambasadelor până pe 30 august, a spus anterior un oficial al NATO.

Mai mult de 100.000 de oameni au fost scoşi din ţară de forţele americane sau cu ajutorul lor, începând cu 14 august.

Cine este Ahmad Massoud, omul în care își pune speranța ultimul bastion anti-taliban din Afganistan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here