Directorul Institutului pentru Cercetări Strategice din Odessa, Artem Filipenko, consideră că retragerea trupelor ruse și a armamentului din regiunea transnistreană este principala premisă pentru soluționarea conflictului ajuns la o vechime de aproape trei decenii.
Într-un interviu acordat Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean (LACT), Artem Filipenko mai amintește că „propagandiștii ruși ne asigurau că Flota Rusă de la Marea Neagră este o garanție împotriva expansionismului românesc” și consideră că Bucureștiul și Kievul au un interes comun în plasarea Chișinăului pe orbita Vestului.
Principalele declarații făcute de Artem Filipenko pentru LACT:
- Din păcate, astăzi nu există o poziție clară formulată de Ucraina privind Transnistria. Există o oarecare poziție comună – soluționarea ar trebui să aibă loc reieșind din respectarea integrității teritoriale și a suveranității Republicii Moldova în frontierele sale legale, declarate în anul 1991.
- Astăzi ne este mai ușor să spunem ce nu susține Ucraina. Țara mea se opune federalizării Moldovei, este împotriva oricărei „autonomii lărgite”, se împotrivește prezenței trupelor ruse în regiune. În general, Ucraina se opune impunerii unui model avantajos pentru Rusia. Inclusiv din considerentul că acest model îi poate fi impus ulterior.
- Conform Doctrinei militare actualizate a Ucrainei, contingentul militar rus de pe teritoriul Transnistriei reprezintă una dintre amenințările militare reale. Prin urmare, retragerea trupelor ruse și a armamentului din regiunea transnistreană este principala premisă pentru soluționarea conflictului transnistrean. Următorul pas ar trebui să îl constituie schimbarea formatului misiunii de menținere a păcii de la militar la polițienesc, sub auspiciile ONU.
- Aici ar fi oportună cunoașterea poziției Chișinăului, care este algoritmul pașilor și „foaia de parcurs” pentru democratizarea regiunii, reintegrarea economică a acesteia etc. Pentru că este dificil să formulezi propria poziție fără să cunoști viziunea Moldovei și ceea ce își dorește să obțină țara vecină.
- Conducerea transnistreană a folosit în mod activ sentimentele antiromânești care erau prezente în conștiința publică a elitei și societății ucrainene. Acordarea cetățeniei ucrainene pentru locuitorii din regiunea transnistreană în aceste condiții arăta ca un răspuns asimetric la procesul de acordare a cetățeniei române locuitorilor din Basarabia și Nordul Bucovinei.
- Un astfel de sprijin pentru ucrainenii din Transnistria în ansamblu a fost o mișcare greșită.
- În al doilea rând, prin eliberarea pașapoartelor ucrainene locuitorilor din Transnistria, Ucraina s-a ales cu câteva zeci de mii de concetățeni care nu se asociază cu Ucraina și, uneori, îi sunt chiar ostili. Și unii reprezentanți ai elitei transnistrene dețin pașaport ucrainean. Circulă informații conform cărora așa-numitul președinte de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, are și pașaport ucrainean.
- Astăzi nu există nicio garanție că locuitorii din Transnistria cu pașaport ucrainean nu sunt folosiți împotriva Ucrainei, inclusiv pentru desfășurarea activităților de spionaj.
- Prin urmare, în problema reglementării transnistrene Ucraina ar trebui să scape de sentimentalismul etnic și să nu acționeze în interesele mitice ale „compatrioților”, ci din interesele statului.
- Participarea voluntarilor din cadrul Autoapărării Naționale Ucrainene (UNA-UNSO) în acțiunile militare de partea separatiștilor transnistreni este o pagină neagră în relațiile dintre Ucraina și Moldova. Aici, cred, în multe privințe au funcționat stereotipurile românofobe din epoca sovietică și propaganda rusă. Desigur, dispozițiile antiromânești erau argumentate de faptul că unii politicieni români din anii 90 solicitau nerecunoașterea frontierelor Ucrainei și insistau asupra recuperării Basarabiei și nordului Bucovinei. Propaganda rusă a folosit din plin acest lucru și îl folosește foarte bine și în prezent.
- La Odesa, reprezentanții UNA-UNSO organizau evenimente de propagandă în sprijinul Transnistriei și recrutau localnici pentru a participa la război. În calitatea mea de jurnalist am avut ocazia să particip la unele dintre acele întâlniri.
- Pe lângă UNA-UNSO, și alți cetățeni ucraineni, fie mercenari, fie cei afectați de propaganda rusă, au participat la ostilități de partea separatiștilor. În Odesa, de exemplu, au existat chiar încercări de a recruta mercenari prin reclame din ziare.
- Nu este exclusă implicarea serviciilor speciale ruse în atragerea naționaliștilor ucraineni în război de partea separatiștilor. La mijlocul anilor 90, conducerea Armatei a 14-a ruse, care pe atunci era în conflict cu conducerea Transnistriei, a făcut publice documente din care reieșea că șeful Uniunii Slave „Povernennia” („Revenirea”) și așa-numitul „comandant al UNSO din Transnistria” Alexandru Bolșakov (Fetescu) era cunoscut ca agent KGB cu pseudonimele „Matros” și „Berzin”. În iarna anului 1992, Bolșakov a venit la Odesa și a încercat să aibă un dialog cu organizațiile de cazaci ucraineni pentru constituirea de organizații similare în Transnistria. Din fericire, i-a fost oferit un răspuns negativ.
- Igor Dodon se afla într-o situație dificilă. Pe de o parte, după numirea guvernului Chicu, el deține toată puterea în Moldova. Actualul guvern, indiferent ce nume poartă, de facto este „guvernul Dodon”, care promovează viziunea prezidențială a politicii interne și externe. Dodon este persoana cu care este necesar să se negocieze.
- Pe de altă parte, președintele moldovean a dorit atât de mult să-și consolideze reputația de „prieten al Rusiei” încât a făcut o serie de greșeli pentru care acum trebuie să plătească. Din cauza declarației sale potrivit căreia Crimeea „este de facto teritoriu rusesc”, el este asociat constant în conștiința publică ucraineană ca un aliat al Rusiei. Din câte înțeleg, astfel este perceput și în România.
- Prin urmare, acum Igor Dodon încearcă să schimbe opinia celor din jur despre el. În special, în felicitarea adresată președintelui Ucrainei de Ziua Independenței, el și-a declarat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei. Cu toate acestea, poziția lui nu este foarte clară. De aceea o eventuală întâlnire a sa cu președintele ucrainean poate provoca o reacție negativă în Ucraina.
- În același timp, izolarea președintelui Republicii Moldova l-ar putea împinge spre relații și mai strânse cu Rusia.
- În opinia mea, Ucraina ar trebui să acorde atenția necesară Moldovei și să construiască relații cu conducerea actuală, bazată în principal pe interesele sale naționale. Nu ar trebui să existe loc pentru legături corupte, nici pentru ideologie sau romantism excesiv. Doar pragmatism.
- Anul 2014 a fost un moment de cotitură pentru relațiile ucraineano-române. Într-adevăr, până în 2014 România a fost considerată un „adversar ideal”. Propagandiștii ruși ne asigurau că Flota Rusă de la Marea Neagră este o garanție împotriva „expansionismului românesc”, iar un politolog ucrainean a propus sprijinul nostru Ungariei pentru a confrunta România. S-a întâmplat cu totul invers. Rusia s-a dovedit a fi inamicul Ucrainei, care a ocupat Crimeea și a dezlănțuit un război în Donbas, iar astăzi România este aliatul nostru la Marea Neagră. România a fost prima care a ratificat Acordul de asociere dintre Ucraina și UE și este, de asemenea, principalul promotor al politicii NATO în regiune.
- De asemenea, converg interesele țărilor noastre față de Moldova. Atât Ucraina, cât și România sunt interesate să mențină cursul european al Republicii Moldova, împiedicând scenariul rusesc de reglementare a problemei transnistrene. Este clar că participarea României la procesul de negocieri este complicată. Dar România, în calitate de membru al UE, își poate exprima punctul de vedere asupra procesului de negociere.
- Astfel, România, ca țară care a trecut calea integrării în Uniunea Europeană, ar putea oferi asistență metodologică Ucrainei și Moldovei pentru implementarea Acordului de asociere în legislația națională a acestor țări.
- De asemenea, este important să avem o poziție coordonată pe arena internațională în ceea ce privește reglementarea transnistreană. De exemplu, rezoluția Adunării Generale a ONU privind necesitatea retragerii trupelor ruse din Transnistria ar putea fi fost susținută de parlamentele Ucrainei și României. Acesta ar fi un exemplu.
- Bineînțeles, există anumite dezacorduri în relațiile româno-ucrainene, de exemplu, pe dimensiunea asigurării drepturilor minorității românești în Ucraina, deși și pe acest subiect partea română a luat o poziție constructivă în comparație cu Ungaria. Însă acestea sunt obstacole care pot fi depășite. Important este că avem un obiectiv comun – consolidarea securității în regiunea Mării Negre.
Articolul integral – AICI
