Exploatarea muncitorilor și prezența mafiei, cele două flageluri ale agriculturii italiene

Lucrători exploataţi, prost remuneraţi şi care muncesc în condiţii deplorabile: aceasta este faţa obscură a agriculturii italiene, asupra căreia cade şi umbra mafiei, comentează vineri France Presse, citată de Agerpres.

În fiecare an, mii de lucrători agricoli africani, dar şi bulgari şi români vin în peninsulă la cules de roşii sau pepeni verzi sub un soare de plumb.

Potrivit unui studiu al sindicatului Cgil-Flai, circa 400.000 de lucrători agricoli sunt expuşi în Italia unui risc de muncă la negru şi la exploatare, dintre care peste 100.000 se află într-o situaţie de „vulnerabilitate gravă”.

Chiar dacă aceştia sunt în majoritate străini, italienii sunt de asemenea afectaţi de aceste condiţii, precizează Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here