Explozia pandemiei în România se vede în creșterea procentului de testați pozitiv. Argumentul „se testează mai mult” nu este valid

Unul dintre primele argumente aduse atunci când se vorbește de creșterea accelerată de noi cazuri în România este: “normal că e în creștere, pentru că se testează mai mult.” Acest argument este, la prima vedere, o variantă diametral opusă celui invocat în primăvară când se raportau cifre mult mai mici de noi infectări decât în vestul Europei: “normal că România stă bine pe hârtie, pentru că se testează mult mai puțin decât în Occident.”

Cu toate acestea, între cei supărați în primăvară că se testează prea puțin și cei care azi pun toată problema pe seama numărului mai mare de teste, există o legătură foarte puternică. Ce ignorau atunci cei neîncrezători în statisticile prezentate de statul român este, paradoxal, același lucru cu ce ignoră azi cei care încearcă să minimizeze gravitatea evoluției pandemiei în România și care spun, indirect, că nu am stat atât de prost în statisticile internaționale dacă am testa mai puțin. Și anume, realitatea din spitale.

Dacă acum patru luni cifrele ar fi fost mult mai mari, în realitate, decât ne anunța Guvernul, s-ar fi văzut în numărul de internați în stare gravă, ajunși la Terapie Intensivă, care ar fi trebuit să fie disproporționat de mare față de numărul oficial de noi infectări zilnice. Ori, nu erau. Numărul pacienților ajunși la ATI și a celor decedați a rămas la un nivel scăzut, la fel ca și numărul de infectări. Această realitate nu ar fi putut fi mistificată decât dacă am fi fost Coreea de Nord.

Azi, dacă cifrele nu ar fi, de fapt, atât de dramatice pe cât sună cele prezentate zilnic la ora 13.00, s-ar vedea, din nou, tot în spitale. Numărul celor internați la ATI nu ar crește și nici cel al deceselor. Din păcate, se întâmplă exact invers.

Confirmarea indubitabilă că pandemia mușcă din ce în ce mai rău în România vine însă de la un indicator ignorat, în bună măsură, până acum: procentul celor confirmați pozitiv din numărul total de persoane testate. Care este și el în creștere. Ceea ce înseamnă, cât se poate de clar, că problema nu vine din faptul că se testează mai mult. Și dacă s-ar testa mai puțin, la fel de mult ar crește și nunărul celor de la ATI și al deceselor, pentru că nu testele îmbolnăvesc și omoară, ci COVID 19.

În ultimele șapte zile, 4,5% dintre românii testați au fost depistați pozitiv. Procentul a crescut relativ constant și este aproape triplu față de începutul lunii iulie, când România înregistra un procent de doar 1,6% de pacienți testați pozitiv.

Informația detaliată poate fi găsită pe site-ul Our World in Data. În clipa de față regiunea în care ne aflăm raportează procentele cele mai mari din Europa: Ucraina 7,7%, Croația – 7%, Bulgaria – 5,5%, România – 4,9%, Serbia – 4%, Cehia – 3,30%.

La polul opus, cele mai mici procente de cazuri pozitive sunt în țările nordice, cu excepția Suediei: Finlanda – 0,2%, Norvegia – 0,2%, Danemarca – 0,3%, Țările Baltice – între 0,2-0,4%.

Procente de sub 1% se mai întâlnesc în Irlanda, Marea Britanie, Olanda, Germania, Italia, Austria, Ungaria, Grecia.

La nivel mondial, topul este dominat de America Centrală și de Sud. Brazilia are 66,3% – cea mai mare rată din lume – urmată de Bolivia – 60,70% și Mexic – 59,60%.

SUA înregistrează o rată de 8,7% și este țara care realizează cele mai multe teste zilnice, ajungând până în acest moment la peste 50 de milioane.

Detalii aici:

https://ourworldindata.org/grapher/positive-rate-daily-smoothed?tab=table

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here