Creștere record a cazurilor de coronavirus în țările din estul Europei. Rusia înregistrează creșteri record de infectări, în ciuda controversatului vaccin Sputnik V. Peste 12.000 de infectări au fost raportate în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de la izbucnirea pandemiei de Covid-19. De asemenea, în Slovacia armata intervine în Slovacia pentru a limita contaminările, iar Polonia a raportat vineri, pentru a patra zi la rând, un număr record de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus.

Cazurile înregistrate au crescut cu 12.126 faţă de ziua precedentă, numărul total al infectărilor ajungând la 1.272.238, potrivit Worldometers. Rusia se află pe locul patru la nivel mondial în ceea ce priveşte numărul de cazuri de coronavirus, după Statele Unite, India şi Brazilia. 

Autorităţile ruse au sfătuit persoanele în vârstă şi alte grupuri aflate în categoria de risc să rămână acasă, scrie Agerpres. Oficialii ruşi au părut ezitanţi însă în ceea ce priveşte o revenire la măsurile de carantină aflate în vigoare la începutul acestui an, în condiţiile în care astfel de măsuri au afectat grav economia ţării aflată deja în dificultate.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că recenta creştere a numărului de cazuri de COVID-19 necesită o reacţie din partea autorităţilor, deşi nu a spus cu exactitate care anume. „Această situaţie necesită anumite acţiuni, unele decizii, însă eu nu vă pot spune acum care anume”, le-a declarat Peskov jurnaliştilor, citat de agenţia de ştiri rusă Interfax.

Rusia dispune de un vaccin împotriva coronavirusului care poate fi administrat pe bază de voluntariat. Vaccinul rămâne însă unul controversat în condiţiile în care reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice internaţionale susţin că acesta nu a fost testat suficient.

*Polonia – nou record negativ de cazuri de infectare, peste 4.700 de cazuri pe zi

Polonia a raportat vineri, pentru a patra zi la rând, un număr record de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, 4.739, potrivit anunţului făcut de Ministerul Sănătăţii, în timp ce ţara se pregăteşte pentru reimpunerea unor restricţii, informează Reuters.

Masca va deveni obligatorie în toată ţara începând de sâmbătă, când se aşteaptă să fie anunţată o înăsprire a măsurilor antiepidemice în şcoli.

Joi, prim-ministrul Mateusz Morawiecki nu a exclus impunerea stării de urgenţă dacă numărul de cazuri va continua să crească.

În total, Polonia, ţară cu 38 milioane de locuitori, a raportat până acum 116.338 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 2.919 decese.

Vineri, cea mai mare creştere a numărului de cazuri noi a fost consemnată în sud-estul ţării, unde, conform presei locale, spitalele sunt pe cale să rămână fără paturi destinate bolnavilor de COVID-19.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, la nivel naţional există 4.407 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19, iar 320 dintre ei sunt asistaţi respirator, după ce joi erau înregistraţi 4.138 de bolnavi spitalizaţi, dintre care 296 asistaţi respirator.

Tot din datele ministerului rezultă că, deşi numărul de cazuri noi a crescut cu 459 de la raportarea precedentă, cel al testelor efectuate a fost în scădere, de la 22.600 la 21.500. 

*Armata intervine în Slovacia pentru a limita contaminările

Slovacia a anunţat vineri că a cerut ajutorul armatei pentru a putea opri răspândirea contaminărilor cu noul tip de coronavirus, în condiţiile în care autorităţile sanitare ale ţării sunt solicitate la maxim, informează dpa.

Ministrul slovac al sănătăţii Marek Krajci a declarat vineri că soldaţii vor ajuta la testările pentru coronavirus, la anchetele epidemiologice, precum şi la alte sarcini de rutină în spitale.

Numărul de contaminări creşte rapid în Slovacia, în pofida faptului că această ţară a decretat stare de urgenţă de la 1 octombrie.

Ministerul slovac al apărării, Jaroslav Nad, a anunţat că circa 1.500 de soldaţi vor fi făcuţi disponibili pentru aceste sarcini.

Premierul Slovaciei, Igor Matovic, a declarat că nu exclude posibilitatea ca regiuni întregi să fie plasate în carantină, în caz de necesitate.

Chiar dacă Slovacia a fost una dintre ţările Europei cel mai puţin afectate în primul val al pandemiei cu noul tip de coronavirus, de la mijlocul lui septembrie țara înregistrează recorduri zilnice în ceea ce priveşte numărul de infectări.

Vineri, Slovacia a înregistrat peste 1.000 de noi contaminări în ultimele 24 de ore, pentru a doua zi consecutiv. De asemenea, până în prezent 57 de oameni au murit de COVID-19, ceea ce este puţin pentru o populaţie de 5,4 milioane, însă Slovacia include aici doar morţile care nu au avut şi altă cauză.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here