Un pariu riscant, cu miză mare, în care un Israel sătul a spus „No mas, Hamas” – și care ar fi putut aliena un actor-cheie din regiune
Lovitura dată marți de Israel, la Doha, vizând conducerea Hamas aflată în exil, reprezintă un moment de dramatism extraordinar în Orientul Mijlociu. Rezultatele nu sunt cunoscute încă, ceea ce rămâne o variabilă critică. Dar, indiferent de deznodământ, decizia de a trimite avioane israeliene la 1.800 de kilometri peste Peninsula Arabă, chiar în inima capitalei Qatarului, are implicații potențial uluitoare.
Atacul aerian i-a vizat pe lideri de rang înalt, inclusiv pe Khalil al-Hayya, Khaled Mashaal, Mohammed Darwish și Mousa Abu Marzouk, care, potrivit relatărilor, se întâlneau pentru a discuta cea mai recentă propunere americano-israeliană – practic un ultimatum care cerea eliberarea imediată a ostaticilor rămași. Având în vedere decapitarea conducerii Hamas din Gaza, eliminarea lor colectivă ar lăsa gruparea fără direcție, fără un interlocutor clar pentru negocieri viitoare.
Lovitura a fost condamnată de o serie de țări arabe, inclusiv Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – dar mai ales de fațadă. Este rezonabil să presupunem că liderii acestor țări moderate ar sărbători dispariția jihadiștilor care îi amenință la fel de mult ca pe Israel. Însă situația este mai complicată în ceea ce privește Qatarul însuși.
Micul stat din Golf, bogat în petrol, a fost de multă vreme un paradox. Este fabulos de prosper, găzduind a treia cea mai mare rezervă de gaze naturale din lume, și se mândrește cu cea mai influentă rețea de televiziune în limba arabă, Al Jazeera (unde apar uneori pe canalul în limba engleză). Totodată, găzduiește cea mai mare bază militară americană din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, Qatar a jucat de multă vreme un joc dublu: aliat formal al SUA, dar și patron al Hamas, gazdă a conducerii sale politice și binefăcător al mișcărilor islamiste precum Frații Musulmani. Spre deosebire de vecinii săi din Golf, Qatar a refuzat să ostracizeze Hamas sau Hezbollah, poziționându-se drept mediator, dar câștigând suspiciunea Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite și Egiptului. O vreme, cu câțiva ani în urmă, nu se afla în relații diplomatice cu niciuna dintre aceste țări.
Israelul însuși a avut o relație mai nuanțată cu Doha decât realizează mulți.
Qatarul a menținut în tăcere canale deschise către Ierusalim, inclusiv permițând jurnaliștilor și fanilor israelieni să participe la Cupa Mondială din 2022. Infuziile sale de numerar către Gaza, deși controversate, au fost coordonate ani la rând cu Israelul în speranța de a menține enclava calmă. În prezent, în Israel există un scandal — „Qatargate” — în care mai mulți dintre consilierii de rang înalt ai lui Netanyahu sunt suspectați că s-ar fi aflat pe statul de plată al Qatarului. Și, cu doar câteva săptămâni în urmă, Qatar s-a alăturat Ligii Arabe în solicitarea ca Hamas să se dezarmeze — o abatere remarcabilă de la indulgența sa tradițională față de grupare.
Acest lucru face ca lovitura Israelului pe teritoriu qatarez — la o zi după un atac terorist soldat cu 10 morți, atribuit pe scară largă Hamasului — să fie o mișcare aproape de neconceput. Dacă a fost făcută fără consimțământul Qatarului — ceea ce pare puțin probabil, dar nu imposibil — ea echivalează cu un act de război împotriva unei țări care, deși nu este un dușman, cu siguranță nu este nici un aliat. Conducătorii de la Doha nu pot trece ușor peste aceasta. Legitimitatea lor în lumea arabă se bazează deja pe echilibrarea contradicțiilor dintre găzduirea avioanelor americane și tolerarea facțiunilor islamiste. A fi umiliți de o lovitură israeliană în capitala lor i-ar putea forța să adopte o linie mai dură, atât împotriva Israelului, cât și, posibil, împotriva SUA.
Complexitatea logistică a atacului subliniază amploarea riscului. Doha se află la peste o mie de mile de Israel. Lovitura ar fi necesitat aeronave cu rază extinsă, capacitate de realimentare și o coordonare precisă pentru a evita incidentele. Avioanele israeliene aproape sigur au trebuit să traverseze spațiul aerian saudit — ceva ce Riadul nu oferă cu ușurință. Aceasta implică fie o breșă uluitoare în sistemele regionale de apărare, fie un anumit nivel de cooperare tacită. În ambele cazuri, riscurile au fost uriașe: erori de navigație, confruntări cu apărarea antiaeriană sau o lovitură accidentală asupra unor ținte civile ar fi putut transforma totul într-un dezastru.
Peste toate acestea planează și dimensiunea americană. Qatarul nu este doar gazdă, ci și partener al armatei SUA. Baza aeriană Al Udeid, de lângă Doha, este centrală pentru operațiunile americane din Golf, iar orice lovitură israeliană în apropierea acesteia nu ar fi putut avea loc fără știrea Washingtonului.
Administrația Trump să fi dat undă verde pentru asta? Pare foarte probabil. Dar s-ar fi putut întâmpla fără a avea acordul Qatarului? Asta ar însemna să dea o lovitură majoră relației delicate a Americii cu Qatarul, subminând ani de poziționare diplomatică minuțioasă. Ar fi putut Qatar să fi acceptat în tăcere? Se poate imagina că eliminarea conducerii Hamas ar putea pune capăt unei mari dureri de cap. Dar asta ar necesita o trădare gravă a unor oameni pe care i-a găzduit de ani buni și ar stârni furia multora din lumea arabă.
Calculul strategic pentru Israel este la fel de complicat. Pe de o parte, Hamas a fost inamicul neînduplecat, iar liderii săi sunt arhitecții zilei de 7 octombrie și ai războiului devastator care a urmat. Eliminarea lor este un obiectiv vechi al Israelului. Mai mult, neutralizarea conducerii din străinătate reduce capacitatea Hamas de a comanda, recruta sau strânge fonduri.
Pe de altă parte, există un paradox. Israelul a exercitat presiuni asupra Hamas pentru a elibera ostaticii și a accepta condiții ce echivalează cu o capitulare: dezarmare, exil pentru liderii săi și eclipsă politică. Uciderea acelor lideri chiar la Doha ar putea ucide negocierile în curs – un punct pe care familiile ostaticilor îl invocă deja.
Cum ar putea fi afectat Hamas? Se poate argumenta că acest lucru ar concentra mintea conducerii sale și i-ar determina să accepte termenii Israelului pentru a obține o formă de amnistie. Dar la fel de bine le-ar putea întări hotărârea (privând totodată Israelul de interlocutorii care ar fi putut, în cele din urmă, să semneze un acord). Ciudat este că speranța pentru primul scenariu se bazează pe ipoteza problematică potrivit căreia această mafie jihadistă sângeroasă ar fi condusă de oameni raționali.
(De altfel, doar acum 10 zile Israel a eliminat jumătate din conducerea miliției Houthi care a acaparat Yemenul, iar aceștia tot ei au fost cei care au răspuns la lovitura de azi cu încă o rachetă trasă spre Israel. Deci: nu descurajați în maniera unor oameni raționali).
Aceasta este însă speranța: că doar ceva atât de îndrăzneț ar putea, în cele din urmă, să frângă voința Hamas, iar dacă liderii săi din străinătate realizează că niciun loc nu mai este sigur, ar putea calcula că singura lor șansă de supraviețuire este să încheie un acord. Un asemenea rezultat ar fi transformator. Le-ar oferi palestinienilor cel mai mare favor pe care cineva l-ar putea face: eliberarea de o mișcare care nu le-a adus decât suferință și ruină.
În cele din urmă, raidul asupra Doha concentrează dilemele războiului Israelului cu Hamas. Victoria cere îndrăzneală, dar fiecare lovitură riscantă amenință să declanșeze reacții în lanț care ar putea agrava lucrurile.
Rezumând:
- Trimițând avioane peste Peninsula Arabă pentru a viza conducerea Hamas aflată în exil, Ierusalimul a lovit chiar în oamenii care au pus la cale atacul din 7 octombrie. Eliminarea lor ar fi o lovitură profundă pentru gruparea teroristă, tăindu-i structura de comandă și transmițând capitalelor arabe mesajul că nu există sanctuar pentru jihadiști. La Riad, Abu Dhabi și Cairo, conducătorii ar putea sărbători în tăcere chiar dacă emit condamnări ritualice. Dacă liderii Hamas rămași în viață ajung la concluzia că și ei sunt vulnerabili, drumul către un acord privind ostaticii — și, odată cu el, sfârșitul războiului — s-ar putea în sfârșit deschide.
- Dar riscurile sunt imense. Uciderea tocmai a liderilor implicați în negocieri ar putea prăbuși cu totul discuțiile. Familiile ostaticilor avertizează deja că cei dragi lor ar putea avea parte de răzbunare, nu de eliberare. Un Hamas decapitat ar putea fi mai puțin capabil să poarte un război, dar și mai puțin capabil să încheie un acord. Uumilit de o lovitură pe teritoriul său, Qatarul și-ar putea înăspri poziția și ar complica diplomația delicată a Americii în Golf. Arabia Saudită și Emiratele, prinse între satisfacția privată și indignarea publică, ar putea fi forțate să adopte poziții mai dure. Iar dacă avioanele israeliene au traversat spațiul aerian saudit fără permisiune, lovitura dată încrederii regionale ar putea fi de durată.
Israelul, sătul cât se poate de sătul, a aruncat zarurile.
