Factorul „Mâna Roșie”. De ce acțiunile GRU din Cehia au legătură mai mult cu 1950 decât cu prezentul

Foto: Max Kleinen/ Unsplash

Pentru a înțelege explozia depozitelor de arme din Cehia, trebuie să vă adânciți în cărțile de istorie, scrie jurnalistul de investigații Andrei Soldatov, expert în istoria spionajului, într-o analiză din The Moscow Times.

🔹 Două fapte izbitoare dintr-o anchetă cehă privind rolul GRU în exploziile din 2014 ale depozitelor de muniție din satul Vrbetice au arătat cum s-a dezvoltat GRU de-a lungul anilor.

În primul rând, anchetatorii au aflat că agenții GRU au pus la cale cele două explozii – care au răpit vieți umane pe teritoriul unei țări europene. Aceasta a făcut parte dintr-o operațiune de otrăvire a traficantului de arme bulgar Emilian Gebrev, perturbând astfel furnizarea de arme Ucrainei. În al doilea rând, s-a dovedit că aceiași doi agenți GRU care încercaseră să-l otrăvească pe Serghei Skripal în Regatul Unit s-au ocupat de aceste explozii.

De fapt, rădăcinile acestei operațiuni datează din 28 septembrie 1956, când o bombă a explodat în biroul din Otto Schlüter din Hamburg.

Deși proeminentul traficant de arme a scăpat cu câteva răni, asistentul său a fost ucis. Au urmat la scurt timp încă două tentative asupra lui Schlüter.

Un an mai târziu, o bombă a explodat într-un Mercedes-Benz, ducând la uciderea mamei sale și la rănirea gravă a fiicei acestuia. Abia în acel moment Schlüter a decis să renunțe la principala sa activitate, furnizarea de arme rebelilor algerieni din Frontul de Eliberare Națională (FLN). Deoarece și alți germani furnizau arme către FLN, încercările de asasinat au continuat. Curând după aceea, o bombă plantată sub scaunul șoferului unui alt Mercedes-Benz din Hamburg a explodat, ucigând încă un traficant de arme.

Între timp, nava de marfă Atlas, încărcată cu dinamită norvegiană pentru FLN, se scufunda în portul Hamburg după ce explodase o bombă atașată la chilă.

A fost o poveste cu răsunet, iar seria de crime și bombardamente avea să fie atribuită misterioasei organizații La Main Rouge (Mâna Roșie), despre care se credea că este un grup de coloniști francezi din Africa de Nord, nemulțumiți de cursul războiului din Algeria.

Ulterior a devenit cunoscut faptul că unitățile profesionale ale serviciului de informații francez SDECE efectuaseră operațiunile.

La acea dată, SDECE dezvoltase două tipuri de operațiuni pentru a împiedica părțile externe să furnizeze arme Algeriei. Primul a fost numit „Arma”, din cuvântul armamente. Aceste operațiuni au fost destinate sabotării canalelor de sprijin ale FLN și intimidării oamenilor de afaceri care lucrau cu algerienii.

Asta a presupus distrugerea navelor care transportau arme acolo, cum ar fi Atlas în portul Hamburg. Al doilea tip de operațiune, nume de cod „Omu”, de la „omucidere”, a implicat asasinarea furnizorilor de arme și a agenților FLN. Operațiunile au dus la moartea a sute de oameni, în principal în Africa de Nord și-n Orientul Mijlociu, cu vânzători de arme germani printre ei.

Uciderile din Germania au avut un scop specific – scoaterea Germaniei de pe piața aprovizionării cu arme ușoare pentru rebelii algerieni. Mulți ani mai târziu, Germania a recunoscut că activitățile teroriste ale Mâinii Roșii au fost unul dintre motivele care au obligat autoritățile germane să înăsprească regulile privind comerțul cu arme. Cu toate acestea, acest lucru nu i-a ajutat pe francezi să câștige războiul din Algeria.

Această poveste veche – pe care francezii și germanii nu doresc să și-o reamintească – este foarte asemănătoare cu modul în care cehii descriu acțiunile actuale ale GRU. Vedem aceeași combinație de „arma” și „omu”: explozii la depozitele de arme și o încercare de a otrăvi un bulgar care a furnizat arme Ucrainei.

Astfel, GRU a adoptat tactica pe care o foloseau serviciile speciale franceze cu mai mult de 50 de ani în urmă, dar cu un adaos important: folosesc aceiași indivizi pentru a desfășura activități subversive în Europa de Vest pe timp de pace și pentru a elimina trădătorii statului rus.

Explicația pentru acest lucru vine tot din anii 1950.

În timp ce francezii aruncau în aer comercianții germani de arme, un ofițer GRU în vecinătatea Austriei, Ivan Șcelokov – un veteran de război și fiul unui sabotor care aruncase în aer poduri în Spania – a efectuat o serie de misiuni similare alături de soția sa.

„Nadejda și cu mine am lucrat ca un cuplu, la fel ca alte patru perechi de tineri agenți ai serviciilor secrete”, a spus el. „Am păstrat legătura cu personalul stației, dar sarcina noastră principală a fost eliminarea trădătorilor. Munca a fost grea și periculoasă. După un an, din cele cinci cupluri care îndeplineau aceste misiuni, am rămas doar eu și Nadia.”

Șcelokov și-a reamintit mai târziu că toate aceste „lichidări” au urmat același model: „De obicei, aranjam să întâlnim victima lângă o zonă apă, astfel încât să «înoate imediat cu peștii», cum se spune. Nadia îi împușca mereu cu al său Groza, un pistol cu amortizor. La punctul de întâlnire, ea lua din poșetă o bucată de hârtie împăturită și i-o dădea trădătorului. În timp ce el o desfășura, Nadejda îl împușca direct prin poșetă. Eu țineam de șase, apoi îi legam pietre de picioare și-l aruncam în apă.”

Șcelokov nu și-a pus niciodată la îndoială rolul în aceste crime. A regretat doar că una dintre victimele sale nu a fost, de fapt, un trădător și că ordinul de anulare a misiunii nu a sosit la timp. De asemenea, era supărat pe neprofesionalismul superiorilor săi, care făceau o treabă proastă în planificarea căilor de evacuare pentru el și soția lui. Se pare că nu a avut alte scuze sau îndoieli în ceea ce privește această parte a vieții sale.

După întoarcerea în Uniunea Sovietică, Șcelokov și-a continuat cariera în serviciile de informații militare. Curând a fost însărcinat să ajute la crearea a ceea ce a devenit celebra Forță Specială GRU. Astăzi, este considerat unul dintre părinții săi fondatori.

Obiectivele Forțelor Speciale GRU s-au schimbat de-a lungul anilor: operațiunile din Afganistan și conflictele locale din anii ’90 le-au transformat în unități folosite în activități subversive și ambuscade, toate la mare depărtare de lumea comodă a ofițerilor de informații.

Cu toate astea, acest lucru nu a complicat recrutarea de noi brațe pentru Forțele Speciale ale GRU.

În Uniunea Sovietică a lui Iosif Stalin, serviciul GRU le-a oferit unor sabotori și asasini precum Șcelokov o carieră în Forțele Speciale, în timp ce în Rusia lui Vladimir Putin, agenți ai Forțelor Speciale precum Anatoli Cepiga – care a fost implicat în otrăvirea lui Skripal – sunt trecuți de la munca de birou în Directoratul Principal, pentru a lucra pe teren ca asasini și sabotori.

Și, asemeni predecesorilor, agenții de astăzi se abțin de la a pune întrebări inutile despre natura muncii lor, chiar dacă uneori se plâng de slaba planificare a superiorilor.

Astfel, GRU a ajuns la un ciclu complet. În ciuda mutării într-un sediu ultramodern prevăzut cu un heliport, GRU rămâne cantonat în mentalitatea unor oameni care privesc lumea printr-o lentilă din anii 1950 și își răsfață apetitul stalinist cu lichidarea trădătorilor. 🟦

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here