Ce vrea Putin? Este mai simplu decât ai putea crede: de obicei, răspunsul este „ceea ce spune că vrea”. Merită să ne amintim acest lucru ori de câte ori ne gândim la ceea ce a spus Putin în ultima sa discuție despre starea națiunii din această săptămână, în care a avertizat alte țări împotriva traversării unei „linii roșii” cu Rusia, scrie analistul Mark Galeotti în The Spectator.
🔹 Există, desigur, o diferență uriașă între tactică și strategie. Toți politicienii au tendința de-a face economie de adevăr și uneori pare că Kremlinul a ridicat acest lucru la rang de artă.
Vă amintiți de acei „omuleți verzi” care luau cu asalt Crimeea? Putin a negat inițial orice responsabilitate, ba chiar a sugerat că aceia ar fi putut să-și cumpere echipamentul de la magazinele armatei, înainte de-a recunoaște ulterior, fără niciun stres, că erau forțe speciale rusești.
Dar, în ceea ce privește imaginea de ansamblu, Putin a fost adesea izbitor de direct. Pur și simplu nu vrem, sau nu ne permitem, să-l credem. Sau, la fel de problematic, refuzăm prea des să credem că el crede ceea ce spune că crede. Dacă înțelegi ce vreau să spun.
Acest lucru a fost evident mai ales în secțiunea de politică externă din ultimul discurs al lui Putin, un amestec clasic de înșelăciune tactică și candoare strategică.
Au existat niște prostioare despre un presupus complot împotriva dictatorului bielorus Alexander Lukașenko. Oricât de puțin entuziasm are Putin pentru acesta, ca persoană, acum că Lukașenko este forțat să devină un client rus, Kremlinul vântură mitul că Occidentul plănuia o lovitură de stat împotriva sa.
Motivațiile reale ale lui Putin sunt totuși mai largi. „Ce s-ar fi întâmplat dacă efectiv ar fi avut loc o lovitură de stat în Belarus? … Nimeni nu se gândește la asta. Modul în care nimeni nu s-a gândit la soarta Ucrainei atunci când a avut loc lovitura de stat în țara respectivă.”
Privind cu teamă în tinerețe cum Germania de Est se prăbușea în fața puterii poporului și apoi destrămarea Uniunii Sovietice, Putin manifestă o groază autentică față de mulțimi. Răscoalele „Primăverii Arabe”, „Revoluțiile Colorate” din Eurasia post-sovietică, „Euromaidanul” din 2013-201414 în Ucraina și tulburările actuale din Belarus: el le consideră a fi nu proteste populare împotriva regimurilor corupte și autoritare. Mai degrabă, uneltiri occidentale, lovituri de stat marca CIA și MI6.
Pentru el, lumea este în esență una de sumă zero: dacă Rusia „pierde” o țară, este pentru că altcineva a „luat-o”. Deci, atunci când clienții și aliații – de la Damasc până la Caracas – sunt sub presiune, el vede lumea ca un joc global de risc, în care cealaltă parte trișează.
Pentru Putin, sunt în joc interesele legitime ale Rusiei, iar noi suntem problema:
„Ne dorim cu adevărat relații bune cu toată lumea, inclusiv, apropo, cu cei cu care relațiile noastre nu s-au îmbunătățit în ultima vreme, ca s-o spun cu blândețe. Chiar nu vrem să ardem podurile dintre noi. Dar dacă cineva percepe bunele noastre intenții ca indiferență sau slăbiciune și intenționează să le ardă sau chiar să arunce în aer aceste poduri, ar trebui să știe că răspunsul Rusiei va fi asimetric, rapid și dur.”
Este ușor să presupunem că are motive ascunse, care provoacă furori unui public intern, sau că se joacă psihologic cu noi. Cu toate acestea, el a fost consecvent în mesajele sale de bază, încă dinainte de-a fi președinte. În 1999, spunea:
„Rusia a fost o mare putere secole de-a rândul și va rămâne așa. A avut întotdeauna și are încă zone de interes legitime… Nu ar trebui să lăsăm garda jos în acest sens și nici nu ar trebui să permitem ignorarea părerii noastre.”
Aceste teme, că Rusia are un anumit statut special ca mare putere, că are dreptul la o sferă de influență – inclusiv asupra unor state precum Ucraina și Belarus – și că interesele trebuie să primeze, toate acestea au alimentat politica sa de atunci încolo.
Deci, da, atunci când vine vorba de imaginea de ansamblu, Putin tinde să spună adevărul. Adevărul lui, desigur. Nu trebuie să acceptăm viziunea sa asupra lumii, una colorată cu experiențele prăbușirii imperiale și umbrită de informațiile paranoide pe care se bazează. Dar cel puțin ar trebui să ne ajustăm răspunsurile ținând cont de acest fapt – în timp ce el va exagera, ca orice politician -, anume că ce-i în gușă, și-n căpușă. 🟦
Putin e clar ce spune, dar poporul ce spune?