<<Germania se consideră de mult timp unică, iar această mentalitate a dat naștere unei game largi de poziții iresponsabile și periculoase de politică externă. În contextul actual, reticența țării de a sprijini Ucraina a venit în detrimentul celor mai apropiați prieteni și vecini, ca să nu mai vorbim de propria sa reputație>>, scrie Sławomir Sierakowski, pentru Project Syndicate.
<< După o „sarcină prelungită”, Germania a luat în sfârșit decizia de a trimite arme grele în Ucraina. Dar „copilul s-a născut mort”: tancurile antiaeriene Gepard (Ghepard) pe care le oferă Germania sunt antichități care nu au muniție. Producătorul are doar 23.000 de cartușe disponibile. Ministerul German al Apărării a anunțat de atunci că va căuta muniție de rezervă în locuri îndepărtate precum Iordania, Brazilia și Qatar. În timp ce Rusia își devastează pe vecinul său – ucigând, torturând și violându-i civilii – Germania rămâne blocată într-o încurcătură ineptă.
Ambele țări au tradiții militariste bogate, conducând ca imperii totalitare în secolul al XX-lea. Drumurile lor au deviat după înfrângerea lui Hitler, dar au continuat să se miște simetric. Mai ales, în timp ce Germania a renunțat la imperialism, credința într-o „misiune specială” (Sonderweg) în istorie și-a păstrat puterea.
Această credință, născută din poziția Germaniei imperiale între Rusia autocrată și Occidentul liberal-democrat, a dat naștere la tot felul de poziții de politică externă periculoase și iresponsabile, de la Drang nach Osten („conducere spre Est”) din secolul al XIX-lea și viziunea lui Mitteleuropa (conducerea germană a Europei Centrale) la căutarea lui Hitler pentru Lebensraum („spațiul vital”) și Ostpolitik a cancelarului Willy Brandt (apropierea de Germania de Est și Uniunea Sovietică). Interesant este că Ucraina a fost adesea în centrul acestor stratageme.
În acest context, a descrie Germania postbelică drept „pacifistă” înseamnă a alege cel mai generos termen. Alții ar atribui poziția de politică externă a Germaniei nu atât renunțării la militarism, cât lăcomiei, oportunismului și cinismului din partea liderilor de afaceri și a politicienilor săi. La urma urmei, printre cei mai puternici susținători ai trimiterii de armament greu în Ucraina se numără și Verzi presupus pacifişti.
De ce nu poate Germania să trateze Ucraina în același mod în care o fac alte țări din Europa de Vest? Refuzul de a trimite arme în zonele de conflict echivalează agresorul cu victima. Timp de câteva săptămâni, factorii de decizie germani, refuzând să recunoască acest lucru, au blocat alți membri NATO să trimită arme în Ucraina.
Declarațiile și deciziile cancelarului german Olaf Scholz de la începutul războiului din Rusia au fost nimic mai puțin bizare. Luați în considerare următorul rezumat de la Thomas C. Theiner, un director de film din Kiev și fost ofițer al armatei italiene, care a documentat declarațiile lui Scholz.
La sfârșitul lunii februarie, Scholz a cerut o listă cu armele disponibile din industria germană de apărare, dar a eliminat toate armele cheie pe care le-a solicitat Ucraina înainte de a le trimite ambasadorului ucrainean. Când mass-media a pus mâna pe lista inițială, Scholz a susținut că armele șterse de pe listă ar dura mai mult să fie livrate.
Industria de apărare a negat această afirmație, dar Scholz a găsit apoi o nouă scuză: forțele armate ucrainene nu au putut fi antrenate să folosească armele în timpul disponibil. Dar experții germani în apărare au negat și acest lucru, subliniind că ucrainenii ar putea stăpâni cu ușurință armele în 2-3 săptămâni, la fel cum au făcut cu armele australiene, canadiene, americane și franceze.
Scholz „și-a săpat” apoi „o groapă mai adâncă” susținând că NATO trebuie să aprobe transferul de arme. Când oficialii NATO și generalii germani au negat acest lucru, Scholz a încercat să argumenteze că niciun alt stat membru NATO sau UE nu a furnizat arme grele Ucrainei. Auzind acest lucru, oficiali din Statele Unite, Regatul Unit, Australia, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, România, Turcia, Italia, Finlanda, Danemarca, România și Țările de Jos au prezentat toate listele cu armele grele pe care le furnizează Ucrainei.
După cum relatează Theiner, Scholz a anunțat apoi un echipament militar suplimentar în valoare de 2 miliarde de euro (2,1 miliarde USD) pentru Ucraina, dar parlamentarii germani au aflat curând că guvernul aloca în realitate doar 1 miliard de euro și că acesta nu va fi disponibil pentru 2-3 luni. După ce SUA, Franța, Polonia, România, Japonia, Regatul Unit și Italia s-au confruntat cu Scholz, el s-a „sucit” din nou și a declarat că Ucraina ar putea primi imediat 1 miliard de euro și poate comanda tot ce vrea dintr-o listă de armament disponibil. Dar ambasadorul Ucrainei a dezvăluit apoi că Scholz a eliminat toate articolele pe care Ucraina le dorea de fapt de pe listă. Scholz a avertizat apoi că țările care furnizează vehicule blindate Ucrainei se vor deschide în fața unui atac nuclear rusesc. Procesul de evaziune continuă.
Nici Scholz, nici măcar criticii săi autohtoni nu par să-și dea seama ce impact au discursurile sale neclare asupra unor țări precum Polonia și Republica Cehă, ca să nu mai vorbim de Ucraina. Nouă, cei din Europa Centrală și de Est, ni s-a reamintit că trăim între două state care își doresc ambele să urmeze propriile lor căi unice. Acest lucru nu înseamnă că Germania de astăzi seamănă cu Rusia sau că Scholz este ca Vladimir Putin. Mai degrabă, problema este că pacifismul Germaniei încurajează militarismul. Prin refuzul de a face față agresorului, Germania a dat dovadă de un grad enorm de desensibilizare morală.
Ca atare, Germania se îndreaptă către o altă umilire istorică gravă pentru care își va petrece ani – dacă nu decenii – scuzându-se și corectându-se. Dar nimeni nu va crede că este cu adevărat rău, mai ales în Europa de Est, care este cel mai mare partener economic al Germaniei. Principiul central al politicii externe poloneze este așa-numita doctrină Giedroyc: Polonia nu va fi independentă fără o Ucraina independentă. Acest principiu a fost formulat atunci când Polonia postbelică a renunțat la propriile iluzii imperiale și a acceptat granițele de est fără Vilnius și Lviv.
Dacă Germania nu începe să se comporte ca aliații săi, o breșă politică uriașă în Europa este inevitabilă. Ucrainenii își vor pierde toată încrederea în Germania, iar restul Europei Centrale și de Est va învăța să fie mereu suspicios față de motivele germane, indiferent cine este la conducere.>>
