Falsa sedițiune. Trump a atacat un principiu juridic larg împărtășit în lumea democratică

Sursa: defense.gov

Faptul de a le spune militarilor americani că trebuie să urmeze doar ordinele legale nu reprezintă trădare. Este, în schimb, trădare să chemi armata la luptă contra „inamicului din interior”.

Agitația iscată de un scurt videoclip postat de senatorii Mark Kelly, Elissa Slotkin, Jason Crow și câțiva colegi — în care îi îndeamnă pe membrii forțelor armate americane să își amintească faptul că trebuie să refuze ordinele ilegale — a produs una dintre cele mai incoerente dezbateri juridice din istoria recentă a Statelor Unite. Mesajul legislatorilor era simplu: „Legile noastre sunt clare: puteți refuza ordinele ilegale”, lucru incontestabil adevărat.

Reacția lui Donald Trump a fost orice, numai simplă nu. El i-a acuzat pe legislatori de „comportament de sedițiune” și a spus că faptele lor sunt „pot fi pedepsite cu MOARTEA”, cerând arestarea lor. Aceste acuzații nu sunt doar exagerate; ele sunt întoarse pe dos din punct de vedere juridic. Declarația senatorilor nu este sedițiune. Este ceea ce prevede legea.

În conformitate cu Codul Uniform al Justiției Militare, articolul 92 cere trupelor să respecte doar ordinele legale. Manualul Dreptului de Război al Departamentului Apărării merge și mai departe, afirmând că membrii serviciului au o obligație pozitivă de a nu se supune în mod manifest ordinelor ilegale — un limbaj care face parte din doctrina militară americană de generații întregi.

Acest principiu nu este obscur. El este însușit de trupele americane încă din timpul antrenamentului de bază și a fost consolidat în cazul de referință United States v. Keenan din 1969, în care Curtea de Apel Militară a Statelor Unite a decis că „doar a urma ordinele” nu te va apăra dacă ordinul este în mod clar ilegal.

Doctrina are rădăcini și mai adânci. Statele Unite au contribuit la includerea ei în dreptul internațional, la Nürnberg. Apărarea „ordinelor superioare” — ideea că soldații pot evita responsabilitatea doar pentru că au executat un ordin ilegal — a fost respinsă categoric.

Dreptul internațional umanitar modern codifică acum foarte clar obligația. Regula 154 a DIU cutumiar al Comitetului Internațional al Crucii Roșii prevede că: „Fiecare combatant are datoria de a refuza un ordin manifest ilegal”.

Departe de a fi controversat, acesta este standardul în aproape toate democrațiile moderne. După reunificare, Germania și-a rescris codul militar pentru a elimina orice noțiune de obediență oarbă; soldații nu pot executa ordine care încalcă demnitatea umană sau drepturile fundamentale (vedeți explicația aici). Regatul Unit și Canada au construit legislația militară modernă pe aceleași fundamente de la Nürnberg, tratând ca pe o datorie, nu ca pe o opțiune refuzul îndeplinirii ordinelor manifest ilegale.

Doctrina Israelului este poate cea mai cunoscută. După masacrul de la Kafr Qasim din 1956, instanța israeliană a introdus testul „steagului negru”: un ordin ilegal este atât de evident greșit încât „un steag negru al ilegalității” flutură deasupra lui, iar soldații trebuie să refuze să-l execute (analiza lui Halevy – aici). În practică, această doctrină a fost adoptată de Forțele de Apărare ale Israelului și predată recruților timp de decenii (controversa legată de Gaza fiind o excepție notabilă).

Cu alte cuvinte, mesajul senatorilor nu era vreo teorie radicală nouă. Era reafirmarea unui principiu juridic împărtășit în întreaga lume democratică.

Este important să recunoaștem dificultatea reală încorporată în această doctrină: membrii forțelor armate nu sunt juriști, iar pe teren determinarea caracterului ilegal al unui ordin poate fi dificilă. De aceea legea folosește termenul „manifest ilegal” — tipul de ordin pe care orice persoană rezonabilă l-ar recunoaște ca ilegal („Numele ei este Karen! Împușc-o! O urâm pe Karen!”). Existența unor cazuri la limită nu anulează regula. Mai degrabă, pentru ca militarii să fie ajutați să își înțeleagă obligațiile, existența cazurilor la limită plasează responsabilitatea pe umerii comandanților, ai consilierilor juridici militari și ai sistemelor de instruire.

Ceea ce complică situația actuală nu este legea, ci politica din jurul ei. Cu doar câteva săptămâni înainte de ai- condamna pe senatori, le spusese câtorva sute de generali și amirali de la Baza Infanteriei Marine Quantico că armata SUA trebuie să se pregătească să lupte împotriva „inamicului din interior”, descriind Statele Unite ca fiind „în război din interior” și „invadate din interior”, iar că „dacă ei scuipă, noi vom lovi”. A mers și mai departe, propunând ca orașele americane să servească drept „terenuri de antrenament” pentru armată.

Această retorică pune direct sub semnul întrebării normele americane de lungă durată privind rolul intern al armatei. Posse Comitatus Act restricționează folosirea trupelor federale pentru aplicarea legii pe teritoriul național, cu excepția unor circumstanțe foarte limitate. Încadrarea operată de Trumpprin formula „inamicul din interior” estompează linia pe care legea a menținut-o timp de aproape 150 de ani. Ce sedițiune? Mie asta îmi sună a trădare.

În acest context, faptul că legislatorii le reamintesc militarilor obligațiile lor legale reprezintă un parapet necesar și un serviciu public. Un președinte poate da ordine. Însă un președinte nu poate transforma un ordin ilegal într-unul legal.

Lingăii politici ai lui Trump fie nu cunosc nimic din toate astea, fie — mai probabil — se prefac că nu cunosc, ca parte a campaniei lor de lingușire post-2016. Președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a numit videoclipul drept unul „foarte periculos” și „fără precedent”. Alții au susținut că ordinele în cauză nu erau ilegale deoarece, în opinia lor, se încadrau în autoritatea conferită președintelui de Articolul II. Consilierul lui Trump, Stephen Miller, i-a acuzat pe legislatori că „cheamă deschis la insurecție”.

Vrei „dușmani din interior”? Nu trebuie să cauți mai departe.

Statele Unite nu pot menține o armată supusă statului de drept dacă simplul act de a le reaminti militarilor obligațiile lor legale este tratat ca sedițiune. Mesajul senatorilor a fost unul încărcat politic, dar fundamental corect. Legea este clară, doctrina este clară, istoria este clară, iar jurământul depus de membrii forțelor armate este clar: respectă ordinele legale și refuză-le pe cele ilegale.

Aceasta este opusul sedițiunii. Este coloana vertebrală a relațiilor civil-militare, într-o democrație.

Fake Social | Impactul global al pasului făcut de X / Și cum poate fi făcută legătura cu alegerile anulate din România