Având în vedere că a nesocotit cea de-a șasea poruncă, Biserica Ortodoxă Rusă s-a întors acum împotriva propriului său cler, notează Novaia Gazeta Europa (în rusă – AICI, în engleză – AICI).
<< Doar 1,4 milioane de ruși au participat la o slujbă de Crăciun, o cifră care s-a redus la jumătate în doar câțiva ani și care reprezintă acum doar 1% din populație. Printre aceștia se numără mulți oficiali și antreprenori care își exprimă în mod deschis devotamentul, dar care, în aproape toate celelalte aspecte, se disting față de populația generală.
Fără a fi confundată cu alte biserici ortodoxe, din care există multe, Biserica Ortodoxă Rusă (RPȚ – abrevierea în limba rusă) este o sectă destul de mică. Conducătorul ei, Patriarhul Kirill, nu ar trebui să pretindă că vorbește în numele credincioșilor ortodocși care, în majoritatea lor, nu aparțin Bisericii sale, și cu atât mai puțin ar trebui să pretindă că vorbește în numele întregii națiuni.
În ciuda influenței sale disproporționate în raport cu numărul relativ mic de credincioși, există multe alte aspecte remarcabile, demne de menționat, ale compoziției unice a RPȚ. În primul rând, în ciuda faptului că este o instituție bogată, membrii obișnuiți ai clerului trăiesc adesea în sărăcie și sunt nevoiți să depindă de generozitatea autorităților locale sau a altor sponsori. În schimb, pentru episcopii săi, situația este cu totul diferită.
Un alt fapt curios este că guvernul a declarat RPȚ biserică de stat și îi permite astfel să intervină după voia ei în viața nu doar a propriilor săi enoriași, ci și a tuturor celorlalți locuitori din Rusia.
Poate cel mai important dintre toate, Rusia este o cultură ortodoxă, iar arta, arhitectura și tradițiile sale s-au conturat sub influența ortodoxiei. Prin urmare, toți rușii, indiferent de atitudinea lor față de religie, trăiesc în acel context cultural, ceea ce înseamnă că tot ceea ce se întâmplă în cadrul RPȚ afectează nu doar pe acel 1% din populație care merge regulat la biserică, ci și pe toți ceilalți din țară.
Poate că sunt ateu, dar sunt un susținător ferm al beneficiilor pe care o biserică puternică, independentă de stat, le-ar aduce țării. O instituție cu coloană vertebrală ar fi putut rezista domniei arbitrare a statului. Le-ar fi putut oferi sprijin moral celor care se găsesc în afara societății. La fel cum a făcut Biserica Catolică în Polonia, ar fi putut juca un rol crucial și în perioadele de criză politică.
În Rusia, nu avem nimic din toate astea, iar acest lucru nu este ceva de dată recentă. RPȚ, care s-a bucurat de o enormă popularitate după prăbușirea comunismului, a avut o șansă mare să devină exact o astfel de biserică. Dar în loc să se ridice la înălțimea ocaziei, RPȚ a optat pentru un servilism bine plătit în loc de a sluji țara și populația ei.
La 19 august 1991, în timp ce tancurile rulau pe străzile Moscovei, în dimineața primei zile a loviturii de stat împotriva reformelor lui Mihail Gorbaciov, predecesorul Patriarhului Kirill, Alexei al II-lea, se afla la Kremlin pentru a se adresa Congresului Mondial al Compatrioților. Ce oportunitate mai bună ar fi putut avea pentru a face apel la calm, pentru a liniști poporul rus și pentru a-i condamna pe cei care erau dispuși să declanșeze un război civil în Rusia? Desigur, nu a făcut nimic de acest fel, alegând să acționeze de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.
Bineînțeles, supunerea totală a bisericii față de stat nu este deloc o știre. Nu numai că a susținut războiul din Ucraina, ci a mers chiar până la a binecuvânta rachetele balistice rusești.
Chiar înainte de Crăciun, Biserica i-a și interzis Părintelui Alexei Uminski să mai slujească.
Părintele Alexei este unul dintre foarte puținii preoți ortodocși care au adoptat în mod deschis o poziție anti-război. Influența sa pozitivă s-a simțit nu doar printre credincioși, ci și printre cei care au intrat în contact cu el. Personal, sunt impresionat în special de munca pe care a depus-o într-un hospice pentru copii. Nu pot înțelege de unde găsește puterea să comunice cu copiii muribunzi și cu părinții lor. Cum găsește cuvintele potrivite? Îmi închipui că într-o instituție atât de coruptă și profund birocratică, el este unul dintre puținii care crede cu adevărat în Dumnezeu.
Nefiind satisfăcută doar cu a-i lua părintelui Alexei dreptul de a sluji, RPȚ încearcă acum și să-l scoată din preoție.
De ce s-a întors Biserica împotriva lui, într-un mod atât de brutal? Uminski nu a oprit RPȚ să-i cânte laude lui Putin sau să binecuvânteze crimele, înșelăciunile sau încălcarea tuturor poruncilor posibile. Și totuși, Biserica a adoptat împotriva lui calea cea mai aspră.
Desigur, episcopii nu-l plac. La ce altceva ar putea să se gândească escrocii și ipocriții în fața unei persoane sincere și curajoase?
Odată ce au trecut de la a fi doar hoți la a fi sugători de sânge și au ignorat porunca „să nu ucizi”, printre altele, lumea lor s-a transformat într-un binar al nostru și al lor, iar atunci când o persoană începe să gândească independent, „noi” se poate transforma rapid în „ei”.
Dușmanul este oricine are un punct de vedere, chiar dacă acel punct de vedere se întâmplă să se suprapună cu ceea ce ei proclamă a fi adevărul, în ziua respectivă.
Dar oricine este împotriva războiului, având o viziune asupra lumii care să-i susțină poziția, îi devine dușman de moarte. Și evident că nu l-ar putea lăsa pe un dușman ca părintele Alexei să vorbească, în special nu de la amvon.
Frica este, de asemenea, centrală în logica lor. Ei se tem de adevăr așa cum gândacii se tem de lumină. Puterea lor nu se bazează doar pe o minciună, ci și pe faptul că majoritatea rușilor știu că a se opune deschis ar însemna să-și riște viața și bunăstarea. De aceea, guvernul reacționează atât de brutal chiar și la cele mai blânde proteste.
Care este cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla cuiva dacă ar participa la o demonstrație sau dacă ar schimba etichetele de preț într-un supermarket? Ei bine, răspunsul este închisoarea, iar sentințele devin tot mai lungi. Știind cât greșesc în privința tuturor lucrurilor, cei aflați la putere se tem că oamenii i-ar putea asculta pe cei care spun adevărul.
Părintele Alexei s-a opus în fiecare zi acestei cruzimi și răutăți. Enoriașii săi, părinții copiilor de la hospice și toți ceilalți pe care i-a întâlnit pe parcursul drumului său au putut vedea că nu era motivat de vreun câștig personal. Ținea doar de felul în care trăia, având încredere în el însuși, în Dumnezeu, în adevăr și urmându-și credința.
Eroismul constant al părintelui Alexei este o caracteristică mai atrăgătoare chiar și decât varianta sa sporadică și inspiră emulație. Pentru toți cei care îl cunosc, este evident că adevărul și puterea sunt de partea părintelui Alexei, iar nu de partea lui Kirill sau a lui Putin, și tocmai acest lucru îi sperie atât de mult atât pe cei din Biserică, cât și pe cei de la Lubianka. >>
