Cu vreo 20 de ani în urmă, la primele ore ale zilei de 26 octombrie 2002, priveam de la o fereastră cum soldații așterneau oameni pe pământ, unul după altul, în fața intrării principale a unui teatru urât din Moscova, scriu într-o analiză CEPA Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse, și Irina Borogan, jurnalistă de investigații.
<< A durat ceva timp pentru a înțelege că, pe măsură ce liniile nemișcate s-au extins și trupele stivuiau oameni unii peste alții, toți cei pe care îi vedeam erau de fapt morți. Luarea cu asalt a teatrului de către forțele speciale ruse părea să se fi încheiat, dar adevărata groază și consecințele abia începeau să iasă la iveală. Două decenii mai târziu, evenimentele din acea zi încă marchează societatea rusă.
Cadavrele au fost cărate în a treia zi a unei tragedii care a devenit cunoscută sub numele de criza ostaticilor din Nord-Ost. Teroriștii luaseră ostatici peste 900 de persoane, inclusiv numeroși copii, în clădirea de beton din districtul moscovit Dubrovka în timpul primului musical rusesc în stil Broadway, un spectacol numit „Nord-Ost”. Militanții i-au ținut pe ostatici, printre care și 67 de străini, timp de trei zile, cerând încetarea războiului din Cecenia. Și timp de trei zile, totul a băltit, cu un teatru înconjurat de trupe și vehicule blindate. Războiul îndepărtat din Cecenia, despre care noul președinte Putin promisese că se va dovedi o victorie rapidă, sosise în capitala Rusiei. A fost urât și mortal.
Am petrecut zile întregi în apropierea teatrului capturat, alături de alți jurnaliști, iar noaptea am găsit un refugiu într-un apartament cu vedere la scenă, care oferea o priveliște excelentă asupra teatrului și a pieței din fața clădirii.
Când a avut loc în cele din urmă asaltul forțelor speciale, nu ne-am dat seama imediat că intrarea lor a fost precedată de eliberarea de gaze otrăvitoare în sală, o decizie dezastruoasă care, în loc să elimine teroriștii, a ucis mai mult de o sută de ostatici. Dar știam că operațiunea specială condusă de FSB începuse cu o minciună.
Pentru noi, liniștea ultimei nopți a fost ruptă la ora 5 dimineața, când spoturile care iluminau intrarea în teatru s-au stins brusc. Era un semn rău: în ziua precedentă, teroriștii avertizaseră că, dacă luminile se vor stinge, ei vor presupune că vor fi atacați. În următoarele 35 de minute, am auzit o explozie de grenadă, urmată de zgomote de sticlă spartă și focuri de mitralieră. În acel moment, radioul a transmis anunțul că operațiunea a fost declanșată de teroriștii care se pregăteau să execute ostatici și că aceștia au tras primele focuri de armă. Era clar pentru noi cei aflați la fața locului că acest lucru nu era adevărat.
Mai târziu în acea dimineață, în timp ce autobuzele încă transportau răniții și morții de la teatru către spitalele din Moscova, Kremlinul a proclamat victoria.
Autoritățile au descurajat ferm orice întrebări, inclusiv cele referitoare la natura gazului și la planificarea atacului, care a dus la moartea a 131 de ostatici. Kremlinul a atacat orice sursă media care a încercat să investigheze de ce au fost uciși atât de mulți oameni. FSB a deschis un dosar penal împotriva noastră, susținând că am dezvăluit secrete de stat, iar unui agent FSB, pe care îl cunoșteam destul de bine, i s-a cerut să ne facă o ofertă: opriți-vă investigația asupra operațiunii speciale, iar FSB nu vă va mai investiga. Kremlinul a susținut ferm că asaltul a fost o victorie: FSB, agenția iubită a lui Putin, a acționat decisiv, cekiștii i-au învins pe teroriști, și cu asta basta.
Tragedia Nord-Ost a fost un moment esențial pentru Putin și FSB: nu a fost primul atac terorist la Moscova sub supravegherea lui Putin (au fost atentate în apartamente în septembrie 1999, pentru care unii dau vina pe Putin însuși), dar a fost prima criză în capitala Rusiei, unde întreaga lume a urmărit în timp real, cu Putin la manete, în timp ce președintele rus se confrunta cu o alegere – dacă să depună toate eforturile pentru a salva civilii, riscând să fie văzut slab în ochii celor din linia dură, sau să contraatace, prin cele mai brutale metode, dacă este necesar, și să nu țină cont de victime. A ales-o pe cea din urmă.
Serviciile de securitate ruse au învățat câteva lecții din evenimentele din octombrie 2002; că pot minți cu impunitate și că nu vor fi niciodată criticate, cu atât mai puțin pedepsite pentru un eșec, cu excepția cazului în care acel eșec nu pune regimul politic în pericol. Și au primit licența de a ataca mass-media independentă după bunul plac. Nu numai că asaltul asupra mass-mediei independente a fost susținut pe deplin de Kremlin și de Putin personal, ci și de societatea rusă. FSB le-a hărțuit pe rudele victimelor de la Nord-Ost pentru a le împiedica să vorbească cu jurnaliştii, și chiar şi asta a fost întâmpinat cu tăcere. Nimeni nu a fost cu adevărat deranjat.
Clasele de mijloc îngrozite ale Moscovei și ale marilor orașe au susținut pe deplin narațiunea Kremlinului, acuzând jurnaliştii că denigrează guvernul și subminează stabilitatea. Societatea și-a ales tabăra – atâta timp cât FSB și alte agenții vor asigura securitatea, acestea vor avea girul Kremlinului și al societății ruse. Metodele lor, oricât de brutale, costurile operațiunilor speciale în vieți umane, oricât de mari, au fost excluse din discuția publică. Fără prea multe dezbateri sau zgomot, societatea a renunțat la dreptul de a trage serviciile de securitate și, prin extensie, pe Putin, la răspundere pentru acțiunile lor. Această înțelegere a devenit un element esențial al pactului dintre Putin și Rusia.
Să fim înțeleși, acesta nu a fost primul pas pe care l-a făcut societatea rusă în alunecarea ei spre acceptarea autoritarismului. Dar a fost unul dintre cele mai semnificative progrese de-a lungul acelui drum, un drum care a dus în cele din urmă la un război de agresiune, excluderea din comunitatea internațională și începutul prăbușirii complete a societății ruse.>>
Xi Jinping a promis stabilitate financiară. Nu a livrat-o / Tantaculele colapsului din imobiliare
