FBI a arestat la New York un misterios hoţ de manuscrise literare

Un escroc misterios, care a preluat identitatea unor editori şi agenţi pentru a fura manuscrise de cărţi nepublicate prin intermediul unei înşelătorii internaţionale de phishing, a fost prins în cele din urmă, FBI-ul arestând miercuri un bărbat de 29 de ani pe aeroportul „John F Kennedy” din New York, informează News.ro.

Filippo Bernardini, un italian în vârstă de 29 de ani angajat la editura londoneză Simon & Schuster, ar fi furat din 2016 originalalele a mai multor sute de manuscrise şi draft-uri.

Hoţul, aflat în activitate cel puţin din 2016, a încercat, şi uneori a reuşit, să pună mâna pe o sută de texte inedite, creaţii de Margaret Atwood, Jennifer Egan, Anthony Doerr, Sally Rooney sau Ethan Hawke, precum şi pe cea a unui laureat al premiului Pulitzer. Dar şi o serie de documente de la autori mai puţin cunoscuţi, chiar începători.

Escrocul ar fi subtilizat un număr care nu a fost determinat de manuscrise de carte şi de romane de-a lungul scurtei sale cariere, dar prolifică, de infractor, scrie Le Figaro.

Pentru a strânge acest număr record de manuscrise, el a pretins că este editor sau personalitate la Hollywood. A fost cu atât mai convingător cu cât părea să stăpânească perfect codurile lumii editoriale.

Pentru a-şi atinge scopurile, Filippo Bernardini elaborase o procedură de phishing destul de clasică, constând în uzurparea identităţii unui interlocutor privilegiat – în speţă editori, agenţi şi alţi oameni de litere – pentru a-i fi trimise manuscrisele digitale pe care le dorea.

Din punct de vedere tehnic, el imita adresele de e-mail şi numele domeniilor profesionale modificând o literă sau două. De exemplu, „m” era înlocuit cu „rn”. Escrocul dezvoltase şi un site web fals al unei agenţii literare din New York, către care a putut să redirecţioneze doi angajaţi înainte de a le fura acreditările şi de a avea acces la baza de date a companiei.

Potrivit FBI, Filippo Bernardini ar fi creat cel puţin 160 de nume de domenii internaţionale de-a lungul ultimilor ani.

În martie 2017, o editoare, care lucra la editura Norstedts, a primit o cerere bizară de a trimite manuscrisul cărţii „Dinte pentru dinte” de David Lagercrantz, al cincilea volum din saga de succes „Millennium”. Un text bine păstrat, distribuit în fragmente înainte de publicare şi la care Filippo Bernardini a încercat să aibă acces pretinzând prin mesajul trimis pe e-mail că este editorul versiunii italiene a romanului. O încercare respinsă de prudenta editură suedeză.

Editorul Simon & Schuster, unde lucra Filippo Bernardini, s-a declarat „şocat şi îngrozit” de acest caz şi a anunţat că l-a suspendat pe suspect din orice activitate profesională şi aşteaptă ca justiţia americană să-şi continue activitatea.

Motivaţiile „colecţionarului” rămân necunoscute. Manuscrisele pe care a putut să le consulte nu au fost publicate pe internet, nici nu au făcut obiectul vreunui şantaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here