Fifor și Cuc, chemați la DNA Timișoara

Sursa: INQUAM/Octav Ganea

Mihai Fifor și Răzvan Cuc sunt așteptați la DNA Timișoara pentru audieri în dosarul șpăgilor de la Arad. Cei doi foști miniștri au calitatea de martori.

Procurorii vor să lămurească aspecte din interceptările făcute în dosar, a scris Antena 3.

Înregistrările ambientale, la care participant a fost şi unul dintre colaboratorii anchetatorilor DNA Timişoara scot la iveală numele vicepreședintelui PSD Arad Mihai Fifor.

Informații explozive sunt cuprinse în dosarul șpăgilor de la PSD Arad, în care sunt urmăriți penal președintele PSD Arad, Dorel Căprar, și parlamentarii Florin Tripa și Ioan Chisăliță.

Procurorii DNA au adunat dovezi din care reiese că posturile de la Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara erau ocupate contra unor sume de bani strict la recomandare de la PSD, că aceste posturi erau motiv de război între filialele PSD Arad, Timiș și Caraș Severin, că erau vizate pentru împărțirea de la partid inclusiv posturile pentru lucrători necalificați, și că persoanele care erau angajate ca urmare a sprijinului politic erau obligate să plătească o taxă la PSD. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here