Finlanda adoptă o lege menită să consolideze securitatea la graniţa cu Rusia

Parlamentul finlandez a votat, joi, în favoarea unei legislaţii care să permită impunerea de bariere la graniţa ţării cu Rusia, precum şi închiderea frontierei de 1.300 km solicitanţilor de azil în caz de ”circumstanţe excepţionale”, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Proiectul de lege privind pregătirea, deşi contestat în ceea ce priveşte reglementările Uniunii Europene în materie de azil, a fost adoptat cu o majoritate covârşitoare care permite Parlamentului să accelereze adoptarea legilor, pe fondul temerilor că Rusia ar putea riposta faţă de planurile Finlandei de a adera la NATO.

De asemenea, proiectul de lege permite Guvernului finlandez să decidă dacă va construi garduri sau alte bariere în apropierea graniţelor ţării şi să direcţioneze toate cererile de azil către una sau mai multe puncte de trecere a frontierei, precum un aeroport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here