Tribunalul Bucureşti a suspendat hotărârea Consiliului Naţional Extraordinar al PNL referitoare la organizarea Congresului PNL, prin care Ilie Bolojan a fost reconfirmat preşedinte

Congresul extraordinar al PNL desfasurat la Romexpo, duminica, 21 iunie 2026. Inquam Photos / Tudor Pana

Tribunalul Bucureşti a suspendat hotărârea Consiliului Naţional Extraordinar al PNL referitoare la Congres, inclusiv organizarea şi desfăşurarea Congresului PNL prin care Ilie Bolojan a fost reconfirmat preşedinte, cu o nouă conducere. Potrivit unor surse politice, în urma deciziei instanţei, rămân în funcţie prim-vicepreşedinţii şi toată structura de conducere de dinainte de Congresul de duminica trecută. În plus, sunt anulate şi deciziile de schimbare din funcţie a liderilor de filiale, relateaă News.ro.

Tribunalul Bucureşti a suspendat provizoriu executarea şi efectele Hotărârii Consiliului Naţional Extraordinar al PNL din 19.06.2026, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 26127/3/2026 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă.

De asemenea, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Partidul Naţional Liberal, prin preşedinte Bolojan Ilie-Gavril, ca neîntemeiată.

Decizia are drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare.

Aripa Veştea din PNL a depus, după Congres, la Tribunalul Ilfov o cerere de suspendare de urgenţă a Deciziilor BPN prin care s-au convocat Consiliul Naţional şi Congresul, arătând că scopul evident a fost de a modifica Statutul partidului şi de a elimina membrii şi aleşii cu opinie divergentă.

Aceştia au introdus şi o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Naţional Liberal şi a preşedintelui partidului, prin care solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi obligarea acestora, în solidar, la plata de 250.000 lei daune morale de fiecare reclamant, respectiv 4.000.000 lei în total.

Acţiunea a fost înregistrată de către Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prişcă, George Scarlat, Ionuţ Stroe, Mihail Veştea, Sebastian Rusu şi Eduard Mititelu.

Replica PNL

Partidul Național Liberal a luat act de decizia pronunțată astăzi de Tribunalul București, în urma solicitărilor depuse de unii contestatari, și face următoarele precizări:
”Această hotărâre judecătorească nu influențează în mod direct Partidul Național Liberal și realitățile din partid în acest moment deoarece suspendă doar anumite hotărâri.
Conducerea aleasă la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie 2026 își exercită pe deplin atribuțiile, iar hotărârile Congresului și ale noilor organisme de conducere, alese potrivit Statutului PNL, sunt în vigoare și trebuie respectate de membrii partidului.
Suspendarea produce efecte numai pentru viitor, iar Congresul a avut deja loc.
Prin urmare, hotărârea judecătorească pronunțată astăzi nu poate afecta hotărârile adoptate de Congres.
Dar nu putem să nu observăm că ”bătăliile politice” din partid s-au mutat în justiție.
Brusc în data de 23 iunie 2026, la numai două zile după Congresul Extraordinar al PNL, Tribunalul București a constituit 6 completuri specializate pentru judecarea
cauzelor având ca obiect partidele politice. Astfel, doar 6 judecători, din peste 100 ai Tribunalului București, au fost desemnați în mod direct de președintele acestei instanțe și numai aceștia pot judeca astfel de cauze.
Este o decizie fără precedent, care eludează propria lege de organizare judecătorească, potrivit căreia orice secție nou-înființată are nevoie de avizul CSM.
PNL va ataca, pe toate căile legale, Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 18 din 23 iunie 2026 a Tribunalului București.
Aceiași contestatari au înaintat mai multe cereri în instanță. Una dintre acestea, având ca obiect hotărârile Congresului Extraordinar din 21 iunie 2026, are termen de judecată la data de 8 iulie 2026, dosarul fiind repartizat judecătoarei M.L., colaboratoare a doamnei Gorghiu, reclamantă în dosar.
În perioada în care doamna Gorghiu a fost ministrul Justiției, aceasta a solicitat detașarea doamnei judecător M.L. în cadrul ministerului, iar prin Hotărârea CSM nr. 2156 din 14 septembrie 2023, aceasta a fost detașată și a lucrat în Ministerul Justiției pe toată durata mandatului doamnei Gorghiu. Din acest motiv, PNL va solicita recuzarea acesteia.
Un partid politic este condus de deciziile majorității membrilor și de deciziile luate în organele sale statutare. Minoritatea se supune majorității. Acesta este un
principiu clar și acceptat de orice membru al oricărui partid.
PNL va depune la tribunal, conform legii, lista noii conduceri alese în cadrul Congresului Extraordinar din 21 iunie 2026, precum și modificările aduse Statutului PNL. Partidul va urma toți pașii prevăzuți de lege, cu respect față de lege și față de instituțiile statului.
Ne aflăm în cadrul unui proces aflat în derulare, cu diverse faze și termene.
Avocații noștri vor exercita toate căile de atac prevăzute de lege în raport cu acele decizii ale instanțelor pe care le considerăm neîntemeiate, reiterând, în același timp, adeziunea noastră la valorile și principiile democratice, inclusiv principiului separației puterilor în stat.
Biroul de Presă al Partidului Național Liberal”

AUR a decis să înceapă procedurile pentru demiterea președintelui